Constanţa, în carantină de trei săptămâni. Cum explică autorităţile faptul că numărul infectărilor nu scade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filtre de Poliţie la intrarea în oraşul Constanţa FOTO: IPJ Constanţa
Filtre de Poliţie la intrarea în oraşul Constanţa FOTO: IPJ Constanţa

Pe 20 noiembrie, municipiul Constanţa intra în carantină având o rată de incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cumulate în ultimele 14 zile de 9.11/1.000 de locuitori, iar pe judeţ incidenţa era de 5.97/1.000 de locuitori.

După trei săptămâni, interval în care carantinarea municipiului a fost prelungită, incidenţa este de 10,52 (3291 de cazuri)/1.000 de locuitori, iar pe judeţ incidenţa este de 6,99/1.000 de locuitori. De altfel, în acest interval, judeţul Constanţa a avut incidenţa cea mai mare din toată ţara.

De ce, după 21 de zile de carantină, numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 nu scade în oraşul de la malul mării? Reporterii „Adevărul” au încercat să afle răspunsul la această întrebare.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului ne-a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt, că „în momentul de faţă atât municipiul cât şi judeţul Constanţa se află pe un platou în ceea ce priveşte numărul de cazuri. Dacă analizăm alte oraşe mari unde nu a fost impusă măsură de carantina vom observa creşterea numărului de cazuri. În următoarele săptămâni vom asista la o scădere a numărului de pozitivări”.

Mai multe explicaţii am primit de la prefectul judeţului, Silviu Iulian Coşa, cel care conduce şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Acesta arată că 80% din cazuri sunt determinate de modul în care fiecare locuitor înţelege să se comporte în această perioadă.

Orasul constanta in carantina

  Prefectul Constanţei verifică filtrele de la intrarea într-o localitate carantinată foto: Prefectura Constanţa

Cauza infectărilor: întâlnirile din familie

Prefectul spune că a verificat respectarea distanţării şi a măsurilor în malluri, în supermarketuri, în pieţe şi în alte spaţii publice şi aici lucrurile ar fi în regulă. „Rămân şpriţurile, cafelele, întâlnirile familiare sau informale din apartamente”, explică Silviu Iulian Coşa motivul pentru care rata infectării rămâne una mare în Constanţa.

Oamenii nu respectă regulile carantinei deoarece s-au obişnuit cu situaţia. Chiar dacă de astăzi forţele de ordine vor fi dublate pe străzi, prefectul spune că situaţia nu se va schimba vizibil deoarece populaţia s-a învăţat că se poate ieşi din casă cu declaraţie, chiar cu una în care se bifează o minciună.

„Din tot ce am analizat (anchete epidemiologice, vizite pe teren, poliţie) concluzia mea este că mediul familial, petrecerile, mesele, prietenii sunt principalele cauze. Nu avem ce face decât să înăsprim măsurile”, mai spune prefectul care se arată îngrijorat de apropierea Sărbătorilor de Iarnă, moment în care lumea se adună la mese în familie.

Totuşi, Silviu-Iulian Coşa arată faptul că municipiul Constanţa se află în acest timp pe un „platou”, adică, de mai multe zile, numărul cazurilor nu mai creşte, indicele infectărilor oscilând în zona 10,40-10,60/1.000 de locuitori. „Comparativ cu alte oraşe mari care nu au intrat în carantină dar au crescut, noi suntem pe un platou”, spune acesta.  

Orasul constanta in carantina

                           Evoluţia incidenţei cazurilor în judeţul Constanţa foto: Prefectura Constanţa

Situaţia pe judeţ, puţin mai bună

Nu doar municipiul Constanţa este în carantină, ci şi alte oraşe şi comune din judeţ. În urmă cu câteva zile, 18 localităţi erau sub imperiul restricţiilor în judeţul Constanţa. Doar că, în multe dintre ele măsurile sunt respectate iar după trecerea celor 14 zile carantina este ridicată. Este cazul oraşului Medgidia, localităţii Agigea sau localităţii Costineşti.

De la debutul pandemiei, la nivelul judeţului Constanţa au fost confirmate 21.283 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 436 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate. În acest moment sunt 500 de persoane internate cu COVID-19.

Situaţia internărilor celor infectaţi în spitalele constănţene arată astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (120 – 124 ocupate, capacitate suplimentată), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 80 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 130 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 104 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (56 – 20 ocupate) şi Secţia Exterioară Agigea (55 – 42 ocupate).

Vă recomandăm să citiţi şi:

Eforie rămâne în carantină, încă două săptămâni. Măsurile impuse

Pieţele din Constanţa, redeschise din ziua alegerilor parlamentare

Carantină prelungită în şase localităţi din judeţul Constanţa

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite