Revelaţia lui Eminescu în faţa Mării Negre: „La anul să ştii că venim amândoi aici, căci privirea mării linişteşte sufletele furtunoase“
0Era vara anului 1882 când, de la mansarda unui hotel din vechea Constanţă, un turist singuratic privea melancolic marea cea albastră. O zărea de la ambele ferestre ale camerei sale, situată pe colţ, astfel că gândurile îi erau luate de valuri şi purtate departe, la iubita sa. Turistul era poetul Mihai Eminescu, iar cea cu care ar fi dorit să-şi împartă clipele era Veronica Micle.
O epistolă rămasă din acele timpuri dezvăluie sentimentele Luceafărului care venise la mare dintr-un motiv prozaic: voia să facă băi de mare pentru a-şi trata suferinţele fizice.
Atmosfera micului târg balcanic, redevenit românesc după Războiul de Independenţă din 1877, a stârnit, însă, emoţii poetului, făcându-l să uite neajunsurile curei de sănătate. Constanţa i s-a părut nu doar pitorească, ci de-a dreptul frumoasă şi cochetă.
Cu siguranţă, Veronicăi sale i-ar plăcea să-l vadă, astfel că Eminescu a aşternut pe hârtie câteva rânduri, promiţându-i că vor veni cândva aici. Şi curând încă.
„Constanţa, 16 iunie 1882
Draga mea Veronică,
Iartã-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde posta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am fãcut deja douã băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mãrii nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dintâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine.
N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti.
O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele, căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia.
Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră patrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toatã întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncã un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi meritã numele ei de neagră.
Viata e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase.
Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine.
Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Al tău,
Eminescu
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel dAngleterre“
Hôtel dAngleterre nu mai există de mult la Constanţa, dar pe locul său a fost ridicat Hotel Intim, lipit de Bazilica Catolică Sfântul Anton de Padova. O plăcuţă comemorativă aminteşte faptul că pe aici a trecut Luceafărul.
La 7 ani de la scrisoarea de dragoste trimisă de Mihai Eminescu Veronicăi sale, poetul-nepereche era deja plâns de o Românie întreagă. Se stinsese din viaţă într-un sanatoriu de boli mintale, la 15 iunie 1889. Mai avusese un singur dor, să fie lăsat să moară la marginea mării.
Rămasă fără Eminul ei iubit - cum îl alinta şi fără alt sprijin sentimental, Veronica Micle a fost cuprinsă de deznădejde. După 6 săptămâni, în ziua de 3 august 1889, poeta s-a sinucis otrăvindu-se cu arsenic. Era cu o zi înainte de comemorarea de 10 ani a soţului ei Ştefan Micle, mort la 4 august 1879.
Veronica Micle se odihneşte la Văratec, în curtea bisericuţei de lângă mănăstire. Mormântul ei este situat chiar în faţa bisericuţei, cu faţa spre poarta lăcaşului. Pe el este inscripţionat un mesaj: „Şi pulbere ţărână din tine se alege / Căci asta e a lumii nestrămutată lege / Nimicul te aduce / Nimicul te reia / Nimic din tine-n urmă nu va rămânea“.
Dincolo de gardul bisericuţei de la Văratec sunt chiliile măicuţelor care au grijă de locul de veşnicie al muzei Luceafărului poeziei româneşti.
Pe aceeaşi temă: