Cine este misterioasa muză din celebrul tablou La Blouse Roumaine al lui Henri Matisse. Chipul ei a fost şters din pictură

Publicat: 24.01.2016 06:06

Ultima actualizare: 06.08.2022 12:38

Lydia Delectorskaya, muza lui Henri Matisse şi modelul din La Blouse Roumaine Sursă foto wikipedia.org

Identitatea tinerei care i-a pozat lui Henri Matisse la realizarea tabloului La Blouse Roumaine, care a făcut celebră ia românească, a rămas mai puţin cunoscută publicului, dar era ştiută de lumea artistică.

Când Henri Matisse a dezvăluit lumii tabloul său „La Blouse Roumaine“, pictura care înfăţişa o tânără fără chip îmbrăcată într-o superbă ie românească, atenţia publicului s-a îndreptat spre măiestria liniilor şi jocul culorilor, mai puţin spre enigmaticul model. Tabloul a intrat în posteritate ca fiind prima pictură care a făcut celebră „bluza românească“, dar identitatea femeii care îmbrăca ia nu era cunoscută sau bănuită decât de cercurile artistice din Paris şi Nisa, locurile unde Matisse lucrase la tablou. Era Lydia Delectorskaya, tânăra şi cea de pe urmă muză a pictorului. Ruptura între ei, de la un moment dat, a survenit chiar în timpul pictării tabloului. Matisse a estompat trăsăturile modelului şi i-a scos numele de pe tablou, după ce o imortalizase pe Lydia cu tot cu nume.

În mod paradoxal, Lydia nu era nici româncă precum prietenele faimoase (Elvira Popescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles şi Martha Bibescu) care-l inspiraseră pe Matisse, nici franţuzoaică precum artistul. Era o rusoaică născută la 23 iunie 1910 în Siberia, fiica unui doctor din Tomsk, rămasă orfană de părinţi la vârsta de 12 ani. O mătuşă a ajutat-o să se refugieze în Franţa, unde a încercat să studieze medicina la Sorbona. A abandonat, însă, facultatea din cauza situaţiei materiale. Ca să se întreţină a început să facă diferite meserii de dansatoare, figurantă în filme, L-a întâlnit pe Matisse la Nisa în 1932, devenind asistenta sa.

Avea grijă de artist, îi crea condiţiile de lucru din atelier, îi pregătea pânzele, îi organiza agenda şi îi poza pentru lucrări. Tânăra rusoaică l-a fascinat în aşa măsură, încât timp de 4 ani, în perioada 1935-1939, Matisse a făcut sute de tablouri, desene, schiţe şi gravuri numai după chipul şi asemănarea Lydiei. În următorii 15 ani, pictorul a folosit şi alte modele, dar Lydia a rămas muza lui pînă la finele vieţii artistului.

Legătura lor apropiată şi controlul pe care Lydia îl exercita asupra pictorului au provocat fricţiuni între Matisse şi soţia lui, Amelie, ceea ce a determinat îndepărtarea asistentei rusoaice din viaţa familiei. Ambele femei au suferit teribil. Lydia a încercat să se sinucidă, iar Amelie n-a mai vrut să lupte cu pasiunea lui Henri. L-a părăsit pe Matisse, lăsându-i locul rusoaicei cu 40 ani mai tânără decât el. Când acesta a murit, la 3 noiembrie 1954, Lydia Delectorskaya a trebuit să plece din cămin din cauza resentimentelor pe care familia lui Matisse le avea pentru ea. „Regina de gheaţă“ din Siberia, blonda cu ten alb şi cu ochi deschişi la culoare, a rămas - ca tipologie şi influenţă - unică în viaţa lui Matissse. A murit la o venerabilă vârstă, la 16 martie 1998, la Paris.

Matisse şi La Blouse Roumaine

Era aprilie 1940, când cel mai important colorist al secolului al XX-lea, Henri Matisse, dădea tuşa finală unei picturi care avea să devină simbolul unei mişcări artistice universale.

Pânza de dimensiuni 92 x 73 centimetri avea fundal roşu, pe care se odihnea o tânără cu chip curat, ce purta o fusta albastră învoaltă şi o bluză albă cu însemne populare de o neasemuită frumuseţe.

„La Blouse Roumaine“ avea să-şi intituleze artistul francez lucrarea pe care a început-o la Paris şi a terminat-o la Nisa, oraşul unde se stabilise. Când a văzut tabloul, probabil Matisse a zâmbit gândindu-se la reacţia faimoaselor sale prietene românce din Franţa, care îl inspiraseră: Elvira Popescu, Elena Văcărescu, Anna de Noailles şi Martha Bibescu.

Henri-Émile-Benoît Matisse s-a născut la 31 decembrie 1869, în localitatea La Cateau-Cambresis, fiind fiul cel mare al unui prosper comerciant de grâne.

A renunţat la cariera de avocat pentru pictură, pe care a descoperit-o în timpul convalescenţei, în 1889. A început să studieze la Académie Julian din Paris, unde a fost introdus în lumea fantastică a culorii, care a căpătat pentru el nuanţe din ce în ce mai dramatice.

Astfel că la finele anilor 1890, Matisse lasă în urmă peisajele tradiţionale şi devine captivat de suavul impresionism, noul curent din pictură. Talentul său este eliberat de conformism, iar Matisse cutează să meargă mai departe, să exploreze cromatica, care devine puternică, vie, dură chiar, expresie a ceea ce specialiştii numeau „fauvism“ (bestia sălbatică). Acest curent nu a rezistat timpului, dar Henri Matisse a rămas în istoria artei ca lider al fauvismului.

În 1918, pictorul se mută la Nisa, oraş unde va rămâne până la sfârşitul vieţii, la 3 noiembrie 1954. Locuieşte într-un hotel, Regina, aproape de locul unde va fiinţa muzeul ce îi poartă numele, situat pe dealul Cimiez, lângă ruinele galo-romane şi mănăstirea franciscană Notre Dame, în cimitirul căruia avea să se odihnească pentru totdeauna. Aici, la Nisa, Matisse desăvârşeşte în aprilie 1940 „La Blouse Roumaine“, după o muncă asiduă de 6 luni. În acest timp, artistul face 11 fotografii-document ale evoluţiei lucrării. Imaginile foto au fost expuse şi ele alături de pictură, la vernisajul de la Galeria Maeght din Paris.

Fuziunea liniilor, culorile tari care se armonizau, ovalul feţei modelului şi înfoiala mânecilor cusute au creat un tablou care avea să aducă în atenţia lumii superba ie românească, pe care o purtaseră cu atâta mândrie reginele şi prinţesele Casei Regale a României. Designeri celebri au introdus în colecţiile lor simbolul naţional al femeilor românce, iar în 2013 o comunitate online românească, intitulată La Blouse Roumaine, a născut mişcarea prin care ziua de 24 iunie, când este sărbătoarea Sânzienelor, a devenit Ziua Universală a Iei.

Şi mai este un amănunt: Henri Matisse a refuzat să părăsească Franţa odată cu invazia hitleristă din 1940, considerând că este de datoria lui să rămână în ţara sa, în momentele de grea cumpănă. Patriotismul este astfel cusut în tabloul care reprezintă sufletul românesc şi care poate fi admirat la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.