Carte rară scrisă de Ovidius, la Biblioteca Judeţeană I.N.Roman Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poetul care a fost surghiunit la Tomis
Poetul care a fost surghiunit la Tomis

La Biblioteca Judeţeană I.N. Roman din Constanţa poate fi consultată o carte deosebit de rară, scrisă de Ovidius. Lucrarea în limba latină a apărut în anul 1807.

Până la sfârşitul acestei luni, puteţi admira „P. OVIDII NASONIS. Metamorphoses“. Lucrarea scrisă în limba latină a apărut la Leipzig, în anul 1807. Aranjarea textului şi notele aparţin profesorului Gottlieb Erdmann Gierig pentru editura E.B. Schwickerti, ne spune bibliograful Ionel Alexe.

Poemul „Metamorfoze”, una dintre capodoperele lui Ovidius, a cunoscut multiple ediţii tipărite, fiind şi astăzi tradusă, publicată, judecată, citită. 

Valoarea cu totul deosebită a celei de faţă este dată de comentariile lui Gottlieb Erdmann Gierig, fost profesor la Universitatea din Dortmund şi unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în opera ovidiană. El a trăit între 1742 şi 1814.

Tipărite pe două coloane, spre deosebire de textul propriu-zis, care e cules pe una singură, şi cu caractere mai mici, notele lui Gottlieb Geirig depăşesc cu mult în volum textul „Metamorfozelor”.

Volumul al doilea conţine un „Index Verborum”, dicţionar de cuvinte folosite de Ovidiu în „Metamorfoze”, extins pe aproape 500 de pagini. 

Această ediţie a fost tipărită în două volume, biblioteca din Constanţa deţinând doar volumul al doilea. Exemplarul are 908 pagini şi dimensiunile 21 X 12,5 X 5 cm, coperţi de carton marmorat şi tranşe roşii. Cartea este păstrată în condiţii foarte bune.

Publius Ovidius Naso s-a născut la data de 20 martie 43 î.Hr la Sulmona şi a murit în anul 17 sau 18 d. Hr la Constanţa, în vechiul Tomis.

În anul 8 î.HR, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus semnează edictul de exilare a lui Ovidius. Este îmbarcat pe o corabie şi părăseşte Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.

Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa.

Nu se ştie dacă marele poet a fost incinerat sau doar înmormântat. La vremea respectivă, în secolul I, erau două rituri de înmormântare: de incineraţie şi de inhumaţie, spun experţii arheologi. Fiecare alegea modul de înmormântare în funcţie de credinţa lui.

image

Vă mai recomandăm:

De ce eşti baistruc? Cuvinte ciudate ale dobrogenilor pe care niciun alt român nu le pricepe  - ce înseamnă „buhalcă”, „ciortan”sau „ghionder”

Ideea genială prin care creştinii dobrogeni au păcălit stăpânirea otomană. Biserica îngropată din Istria, unică în România

Sfinxul din Dobrogea, uimitoarea creaţie a naturii. Măcin, locul unde se găsesc roci pe care călcau primii dinozauri

Dobrogea anilor '30: Călătoria profesorului Călinescu în Ţara lui Sfarmă Piatră, a smochinilor şi a cămilelor cu două cocoaşe

Oraşe dispărute din România. Ester, aşezarea înfloritoare din Dobrogea, consemnată în expediţia sultanului Soliman Magnificul

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite