Blestemele Sfântului Vasile. De ce nu se citesc molitfele în noaptea de Revelion sau prima zi din an

0
Publicat:

Biserica Ortodoxă Română a reglementat strict citirea acestor exorcisme scrise de Sfântul Vasile. Cu toate acestea, unii preoți și ierarhi încalcă regulile și le citesc aproape săptămânal.

Credincioși care se roagă - Arhiva foto Adevărul
Credincioși care se roagă - Arhiva foto Adevărul

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt cele mai cunoscute exorcisme din Biserica Ortodoxă. Ele au fost alcătuite cu scopul de a vindeca trupul și sufletul celui posedat de diavol și constau într-o serie de blesteme adresate acestuia.

Deoarece exista o practică neunitară la nivelul BOR cu privire la citirea acestor molitfe, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a stabilit în anul 2011 că acestea se vor citi doar în zile de post, în cazuri individuale și în legătură cu Taina Sfântului Maslu atunci când bolnavul o solicită.  Totodată, Sinodul arată că aceste molitfe nu se citesc în noaptea de Revelion sau în ziua de 1 ianuarie, atunci când îl sărbătorim pe Sfântul Vasile cel Mare, autorul lor.

„Această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. Citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională, întâlnită mai ales în sudul ţării, neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi, mai ales, în practica altor Biserici Ortodoxe surori", se arată în decizia Sinodului.

Aşadar, Molitfele nu se citesc pe 1 ianuarie pentru că nu este zi de post. Cu toate acestea, unii preoți cheamă credincioșii în noaptea de Revelion sau în ziua de Sfântul Vasile pentru a participa colectiv la citirea acestor blesteme.

Preotul profesor Nicolae Necula notează în lucrarea sa „Biserică și Cult” că, în sine, aceste molitfe sunt rugăciuni cu un specific deosebit, şi anume acela că sunt citite sub formă de blestem asupra duhului şi puterii celui rău, adică a diavolului. Ele trebuie citite numai în cazuri de excepţie, şi nu pentru orice întâmplare rea sau neplăcută din viaţa noastră.

Şi să nu uităm un lucru! Pentru înlăturarea răului din existenţa fiecăruia dintre noi nu este suficientă simpla lor citire, ca o rostire magică, ci şi dorinţa noastră de a ne elibera de păcat, sub orice formă”, scrie preotul.

Blesteme aruncate asupra diavolului

„Te blestem pe tine, începătorul răutăţilor şi al hulei, căpetenia împotrivirii şi urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus şi surpat pentru mândrie în întunericul adâncului. Te blestem pe tine şi pe toată puterea cea căzută ce a urmat voinţa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea îngerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; ieşi şi te depărtează de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvânt toate le-a zidit şi cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Născut, Care, mai înainte de veci, în chip de negrăit şi fără patimă, S-a născut dintr-însul”, se arată într-un fragment din aceste rugăciuni speciale.

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare încep cu invocarea lui Dumnezeu, cel care l-a aruncat din Rai pe îngerul căzut. Dumnezeu este cel chemat să poruncescă diavolului să iasă din persoana posedată: „Fă ca blestemul acesta ce se face în numele Tău cel înfricoşător, să fie spre îngrozirea acestui povăţuitor al vicleniei şi a tuturor taberilor lui, care au căzut împreună cu el din lumina cea de sus, şi pune-l pe fugă; şi-i porunceşte lui şi diavolilor lui să se depărteze cu totul, ca să nu facă nici o vătămare acestui suflet pecetluit.”

Moliftele Sfântului Vasile, spun teologii, sunt o dovadă incontestabilă a credinţei Bisericii în existenţa şi lucrarea celui rău. Ele sunt foarte mult solicitate de către credincioşi, fiindcă sunt rostite sub formă de blestem al duhului necurat şi de eliberare de sub stăpânirea celui rău.

Preotul Nicolae Necula notează că „aceste rugăciuni au, de obicei, forma poruncitoare, de imprecaţie sau blestem. Prin ele diavolul şi puterea lui sunt forţate prin invocarea numelui lui Dumnezeu să plece de la persoana respectivă şi de la bunurile sau locurile bântuite de puterea diavolului, să se îndepărteze şi să nu le mai facă niciun rău. În Biserica veche, ritualul exorcizării îl săvârşeau exorciştii, adică acei clerici inferiori rânduiţi şi investiţi cu această putere a alungării duhurilor rele”.

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare nu sunt singurele rugăciuni de exorcizare pe care Biserica le are. Conform părintelui Nicolae Necula, înainte de săvârșirea propriu-zisă a Tainei Botezului se citesc exorcisme, două rugăciuni adresate lui Dumnezeu pentru a alunga de la cel ce urmează să se boteze puterea celui rău. După ultima rugăciune, preotul suflă peste candidatul la botez, de trei ori, în chipul crucii, şi rosteşte Izgoneşte de la dânsul pe tot vicleanul şi necuratul duh.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite