Bărbat găsit mort lângă o trotinetă electrică, în Năvodari. Poliția încearcă să afle ce s-a întâmplat | adevarul.ro

Bărbat găsit mort lângă o trotinetă electrică, în Năvodari. Poliția încearcă să afle ce s-a întâmplat

0
0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort duminică dimineață pe pista de biciclete de pe DJ 226, în zona Midia-Năvodari. Lângă trupul acestuia se afla o trotinetă electrică, însă împrejurările în care și-a pierdut viața nu sunt, deocamdată, cunoscute.

Bărbat găsit mort lângă o trotinetă electrică, în Năvodari.  FOTO: Focus Press
Bărbat găsit mort lângă o trotinetă electrică, în Năvodari. FOTO: Focus Press

Potrivit primelor informații, bărbatul prezenta leziuni la nivelul capului, care ar fi putut fi provocate în urma unei căderi. Aceste aspecte urmează însă să fie lămurite în urma necropsiei, notează publicația locală Focus Press. 

Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112 în jurul orei 6:45, fiind anunțați că pe pista de biciclete se află o persoană căzută la sol, în stare de inconștiență.

La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și ai Serviciului Siguranță Rutieră, care au stabilit că victima este un bărbat de 45 de ani din localitatea Istria.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, din primele cercetări reiese că bărbatul ar fi utilizat o trotinetă electrică pe pista amenajată paralel cu DJ 226 și că, la un moment dat, din cauze care urmează să fie stabilite, ar fi căzut de pe aceasta și s-ar fi lovit la cap.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei, care va stabili cauza exactă a decesului și dacă acesta a survenit în urma unei căderi sau din alte cauze.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite