Apărătorii interlopului Giolacai acuzat de viol: „Suferă de disfuncţii erectile“

Interlopul constănţean Giolacai Arsen a apărut astăzi, pentru a doua oară, în faţa magistraţilor Tribunalului Constanţa. El a susţinut că acuzele, potrivit cărora, ar fi violat o tânără nu sunt adevărate şi a cerut magistraţilor să se facă dreptate în acest caz.
Violul de care este acuzat Giolacai ar fi fost comis în urmă cu o lună, mai exact în data de 13 august, într-o garsonieră din zona Capitol. Victima, Alexandra Stoian, a susţinut că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale atât cu Giolacai cât şi cu prietenul său, Alexandru Gîlcă. Judecătorii au decis săptămâna trecută să îl lase pe Giolacai în libertate, însă procurorii au atacat sentinţa cu recurs.
Apărătorul lui Giolacai a susţinut în faţa instanţei că Giolacai suferă de disfuncţii erectile şi că nu a violat-o pe tânără. Anchetatorii au adus ca probă, printre altele, şi rezultatul unui test poligraf efectuat de Serviciul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române, din care reiese că Gîlcă şi Giolacai au avut comportament disimulat, când au fost întrebaţi dacă au violat-o pe femeie.
Apărarea a adus rezultatele unui alt test poligraf, efectuat de fostul expert al Poliţiei Judeţene Constanţa, Liviu Chesnoiu, din care reiese că inculpaţii nu prezintă elemente de simulare care să ducă la concluzia că ar minţi.
Alexandra Stoian este martoră în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“. Magistraţii au rămas în pronunţare cu privire la cererea procurorilor de a emite mandatul de arestare preventivă.




















































