Activistul de mediu nr. 1 al Constanţei deschide lista Verde pentru Consiliul Local. „Pe edili îi apucă hărnicia doar în campania electorală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Belu, activistul neobosit al Constanţei, candidează pentru Consiliul Local Municipal Constanţa. După ce a încercat să facă o politică a comunităţii în cadrul unor partide, militantul deschide lista de la Consiliul Local Municipal Constanţa a unui partid cu filosofie „verde“.

Activistul constănţean Sorin Horaţiu Belu (46 ani), fondatorul împătimit fotograf, este recunoscut pentru energia cu care militează necontenit în oraşul său: pentru cauze civice, pentru urbanism, pentru transport ecologic, pentru piste de biciclete, pentru patrimoniu, pentru drepturile animalelor, pentru mediu curat şi sănătos în special. 

Omul care semnalează public toate neregulile din oraş este decis să îşi pună resursele, oficial, în slujba comunităţii pe care o îngrijeşte, voluntar, de ani de zile.

La alegerile locale din 27 septembrie 2020, Sorin Horaţiu Belu deschide lista „Verzilor“ pentru Consiliul Local Municipal Constanţa, fiind pe poziţia 7 pe buletinul de vot. 

Partidul Verde are un slogan simpatic menit să amintească electorilor unde trebuie să caute candidaţii „verzi“: „7 te-a salvat în şcoală. 7 te salvează şi acum! Cu 7 eşti printre cei care contează. N-om fi perfecţi, dar suntem aproape de tine! Votează VERZII, poziţia 7 în Consiliul Local Constanţa!“

Sorin Belu s-a întors astfel la matcă, în Partidul Verde, condus actualmente de omul de televiziune Florin Călinescu pe plan naţional şi la nivel local de antreprenorul Lucian Aiftincăi (Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului Cultural Dobrogea), cel care a creat, printre altele, „Duba anti coronavirus“ în Constanţa, realizând o campanie de ajutorare pentru populaţie şi instituţii - oferind tone de dezinfectant, alimente şi reparaţii la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, Spitalul Militar, DSP, ISU Dobrogea, Jandarmerie - chiar de la începutul pandemiei de Covid-19. 

Belu a mai făcut parte din organizaţie, dinainte ca aceasta să fie preluată la nivel naţional de Remus Cernea, fost deputat de Constanţa (2012-2016), din cauza căruia a şi demisionat. 

Sorin Belu şi colegii săi „Verzi“ au organizat, de altfel, luni, 21 septembrie, un protest în faţa Adăpostului Public pentru Câinii Fără Stăpân aflat în subordinea Primăriei Constanţa, din zona străzii Vârful cu Dor, invocând lipsa de transparență și refuzul de a dialoga al personalului de la ecarisaj despre condiţiile în care sunt ţinuţi maidanezii. 

„Toţi primarii in funcţie au beneficiat de o “extensie de mandat”, pe motiv de Covid. Aţi observat câte lucruri s-au întâmplat în aceste 3-4 luni? Nimeni nu e capabil să explice de ce aceste lucrări se fac o dată la 4 ani şi fix cu “câteva zile” înainte de votare.

1. Înseamnă ca dacă PATRU ANI nu faci nimic şi faci in ultimele 4 luni, primite cadou, eşti rău intenţionat.
2. Gândiţi-vă cum arătau oraşele şi comunele dacă “stop joc” era la termen, in primăvară.
3. Practic, primăriile fac pe toantele 4 ani şi, de fapt, aceste luni ne arată că se pot face lucruri? Se pare că da. Deci, de fapt, e vorba despre faptul că suntem doar prostiţi.

Ideea ca <La noi nu se poate> sau <Aşa e la noi> e complet falsă. E doar un stil cretin de a face administraţie“, consideră Sorin Belu, care nu-şi ia vacanţă niciodată de la problemele şi acţiunile oraşului.

Cum arată Constanţa „Verde“

„Verzii“ din România sunt afiliaţi la „Verzii Europeni“, iar lista de obiective ale Partidului Verde sunt subscrise acestui deziderat ecologic.

Programul Partidului Verde pentru municipiul Constanţa prevede:

1. Grădină botanică de mari dimensiuni

2. Transformarea versanților/taluzului Mării Negre în parcuri cu alei de promenadă.

3. Înlocuirea tuturor lifturilor cu durata de viață depășită, în cadrul unui program de reabilitare termică și tehnică a blocurilor finanțat din fonduri europene

4. Eliminarea ghenelor de gunoi supraterane actuale și instalarea de platforme subterane pentru colectarea gunoiului

5. Construirea de parcări subterane și/sau instalarea de sisteme de parcare supraetajate acolo unde nu este posibil să se sape (zonele de interes arheologic/istoric)

6. Extinderea pistelor pentru biciclete în orașul Constanța

7. Reabilitarea rețelelor de utilități. Mutarea în subteran a sistemelor de cabluri. Refacerea și optimizarea sistemului de iluminat public prin instalarea de lămpi cu alimentare solară. Controlul, eficientizarea și supravegherea RAJA în vederea scăderii tarifului practicat.

8. Elaborarea Planului Urbanistic General (P.U.G.) si a Registrului Spațiilor Verzi

9. Trecerea în proprietatea municipalității a zonei cuprinse între gara CFR, supermarketul Cora, str. Cumpenei, str. Caraiman si str. Justiției. Acolo urmează a fi construite obiective de interes pentru locuitorii orașului: noul sediul al Primăriei, spital regional, spital de pediatrie, parcuri, terenuri de sport, grădina botanică etc.

10. Organizarea unei echipe competente în accesarea fondurilor europene

11. Achiziționarea de utilaje proprii ale Primăriei care vor fi folosite în lucrările de amenajări

12. Implicarea asociaților de proprietari în amenajarea și întreținerea spațiilor verzi aferente cartierelor de locuințe colective

13. Extinderea capacității creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor, prin supraetajări

14. Refacerea vieții culturale prin edificarea a două galerii expoziționale si a unui număr de 100 de ateliere de creație

15. Reorganizarea și refacerea vieții sportive

16. Refacerea integrală a zonei peninsulare prin accesarea de fonduri europene.

Lista de candidaţi de la Partidul Verde pentru posturile de consilieri locali de la Constanţa: 

1 Belu Sorin Horațiu Geograf, activist de mediu 2 Pitu Vasile Inginer 3 Sîrbu Florentin Marian Profesor universitar, preș. Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Constanța 4 Fudulea Constantin Inginer 5 Petre Ionel Liber profesionist 6 Stoiean Gabriela Specialist în ecologie 7 Pitulea Liviu Tehnician IT 8 Rusu Alina-Mădălina Consilier juridic 9 Constantinescu Mariana Artist vizual 10 Leonte Vasile Președinte asociație de proprietari 11 Pavel Cristian Manager 12 Năparu George Liber profesionist 13 Vasilescu Cătălin Inginer 14 Spânu Ioan Doru Maistru sector termic

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Transformarea incredibilă a Constanţei şi a Mamaiei în decursul anilor. Fotografiile-document ale unui activist de mediu 

VIDEO Apel pentru oprirea distrugerii spaţiului verde al Constanţei: „Uniţi salvăm Parcul Tăbăcărie“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite