Scrisoarea unui unui influent om de afaceri către noul rector de la Babeş-Bolyai: „Poate greşesc şi aşa ceva nu există, pentru că ar însemna corupţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Damian conduce compania Terapia Cluj FOTO Gazeta de Cluj
Dragoş Damian conduce compania Terapia Cluj FOTO Gazeta de Cluj

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj are un nou rector, începând de marţi, 3 martie. Daniel David va conduce instituţia de învăţământ în următorii 4 ani. David a primit la început de mandat o scrisoare specială din partea unui cunoscut om de afaceri din Cluj, Daniel Damian, directorul general al companiei de medicamente Terapia Cluj.

Dragoş Damian, CEO-ul Terapia, compania producătoare de medicamente cu sediul în Cluj, i-a adresat o scrisoare noului rector al UBB, scrie Gazeta de Cluj. Cu acest prilej, Damian a încercat să-i atragă atenţia lui Daniel David faţă de anumite probleme cu care se confruntă universitatea clujeană. De asemenea, omul de afaceri îi propune noului rector cinci indicatori de performanţă de care acesta să ţină cont în cei patru ani de mandat.

„Obiceiuri fanariote”

Omul de afaceri vorbeşte despre corupţia şi nepotismul care ar fi prins rădăcini la UBB, iar aici se referă în special la nepotismele omniprezente în instituţiile şi companiile româneşti.

„10% mai puţine chiverniseli politice sau de familie. Poate că greşesc şi aşa ceva nu există în UBB, pentru că ar însemna trafic de influenţă şi, regretabil, corupţie. Aşadar, scoateţi acest indicator din agendă. Dar dacă există obiceiuri fanariote, vă rog să credeţi că ele erodează credibilitatea, performanţa şi reputaţia UBB!, a scris Damian.

25% mai mult învăţământ dual

„Asta se poate face prin parteneriate cu angajatorii, în aşa fel încât studenţii să se familiarizeze cu ceea ce fac companiile clujene sau transilvănene şi să intre în câmpul muncii imediat. Învăţământul dual la liceu începe să devină un succes, merită încercat şi cel de nivel universitar. Pentru că s-a calculat că angajatorii plătesc pentru instruirea absolvenţilor de facultate o sumă cel puţin egală cu cea pe care o plăteşte sistemul public pentru a produce acel absolvent; acuză voalată fiind că ies nepregătiţi din facultate”, s-a explicat Damian.

50% mai multă angajabilitate a absolvenţilor

Universităţile româneşti sunt considerate veritabile fabrici de diplome, dar o bună parte a absolvenţilor nu reuşesc să se angajeze în domeniul lor după terminarea studiilor. „Atenţie însă, în domeniul în care au absolvit sau fac masterate şi doctorate. Dacă nu atingeţi acest indicator, proverbiala insultă „fabrică de diplome” va împovăra şi mandatul dumneavoastră”, a arătat Dragoş Damian.

75% mai mulţi absolvenţi care să rămână în ţară

CEO-ul de la Terapie pune degetul pe rană şi în privinţa unei alte probleme: exodul absolvenţior de studii superioare, care pleacă în multe cazuri în străinătate, pentru slujbe mai bine plătite. 

„Este complicat, nu? Să vrei să pleci din ţară înseamnă, într-un fel, renunţare la patriotism, aşa că va trebui să reflectaţi adânc la ce trebuie făcut, pentru că dorinţa de a pleca apare în timpul facultăţii, spun analiştii. Şi se spune de multe ori că impulsul de a pleca este generat de primul indicator de mai sus, dar oamenii educaţi nu cred, desigur, în statisticile gen «se spune»”, e opinia lui Damian.

100% mai multă implicare în politicile publice ale României

Nu în ultimul rând, omul de afaceri îi solicită noului rector ca UBB să se implice mai serios în formularea de politici publice şi vine cu două idei în acest sens. „Poate că UBB este deja implicată în formularea de politici publice în unele sectoare. Aş recomanda altele două, politici publice care privesc demografia şi politici care privesc industrializarea. Cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat a fost aderarea la Uniunea Europeană. Cel mai rău lucru, odată ajunşi acolo, a fost abandonul de suveranitate demografică şi industrială. UBB poate şi trebuie să creeze politici de repopulare şi reindustrializare”, a mai scris Damian.

Omul de afaceri şi-a încheiat scrisoare cu un tablou sumbru, amintind unele din prognozele prea puţin dătătoare de speranţă în privinţa viitorului României: „În 2024, când vi se termină mandatul, lumea va avea la picioare comunicaţiile 5G, tehnologia blockchain, medicină personalizată, roboţii colaborativi, internetul lucrurilor. La fel şi România. Dar după cum arată prognozele, România va avea şi 500 de mii de tineri mai puţin şi 100 de fabrici închise; la plusuri, vom bifa încă 1 milion de pensionari şi 250 de mii de muncitori asiatici”.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite