Profilul profesorului ideal pentru studenţi: pasionat, prietenos şi scrie cu creta la tablă
0Profesorul care scrie cu creta pe tablă, este pasionat de activitatea lui, este deschis şi prietenos cu studenţii şi nu foloseşte slide-uri la cursuri este ceea ce studenţii participanţi la un program de training pentru dezvoltarea abilităţilor necesare integrării pe piaţa muncii consideră a fi profesorul ideal.
La nivel internaţional, educaţia prin experienţă (numită şi educaţia experienţială sau non-formală) este integrată în sistemele de învăţământ pentru a pregăti tinerii pentru o piaţă a muncii aflată în continuă mişcare. „Nevoile studenţilor sunt destul de clare, iar atunci când sunt întrebaţi cum ar dori să fie orele de la cursuri sau de la şcoală, de cele mai multe ori se regăsesc interactivitatea şi pasiunea profesorului. Toate acestea se pot dezvolta prin educaţie experienţială unde accentul nu cade atât de mult pe informaţiile furnizate de profesor, ci pe abilitatea studenţilor de a găsi răspunsurile”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului FUTURE.Programul FUTURE susţinut oficial de compania TenarisSilcotub este primul program care integrează studenţii – profesorii universitari – angajatorii pentru a dezvolta competenţe soft în rândul studenţilor, dar oferă şi cursuri de formare pentru profesorii din mediul universitar. Programul oferă 10 sesiuni de training axate pe noi metode de predare unde studenţii dezvoltă practic competenţe precum: comunicare, lucrul în echipă sau capacitatea de a găsi soluţii ancorate în realitate.
Cum construim interacţiune, prietenie şi dialog?
„Majoritatea celor care predau se regăsesc în situaţia în care studenţii, întrebaţi ceva, răspund printr-o linişte în grup, cu privirea îndreptată în altă direcţie decât a celui ce aşteaptă un răspuns. De cele mai multe ori, tăcerea aceasta, aproape organizată, vine din lipsa exerciţiului de a-şi argumenta răspunsurile,” continuă Mădălina Hodorog care predă în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. „Ce facem însă diferit prin noile metode de predare, este să ghidăm studenţii în a se întreba ei pe ei anumite lucruri şi a de a găsi tot ei răspunsurile, astfel creşte şi nivelul de interacţiune la clasă.”
Pentru a dezvolta interacţiunea la clasă, de cele mai multe ori se renunţă la prezentările de tip slide care inhibă şi oferă o structură standard şi se integrează activităţi practice care ajută studentul să pună întrebări, să se gândească la soluţii şi chiar să le pună în practică.
„FUTURE m-a ajutat să mă dezvolt printr-o educaţie altfel care a integrat multă interacţiune şi energie. Cele 2 ore săptămânale treceau atât de repede şi m-au ajutat să mă descopăr mai mult pe mine şi să îmi dezvolt compenteţe necesare astăzi în câmpul muncii,” a declarat unul dintre participanţii la programului FUTURE.
Profesorul ideal în viziunea studenţilor
Profesorul care scrie cu creta pe tablă, este pasionat de activitatea lui, este deschis şi prietenos cu studenţii şi nu foloseşte slide-uri la cursuri este ceea ce studenţii participanţi la programului FUTURE consideră a fi profesorul ideal.
Acest profil al dascălului preferat de studenţi a rezultat în urma unui chestionar completat de 50 de studenţi care s-au înscris în programul FUTURE, ediţia aceasta. Toate răspunsurile sunt însă reverificate şi în sesiunile de training, unde studenţii au punctat şi mai clar nevoia lor de a realiza activităţile practic, de a nu utiliza slideuri şi de a crea o interacţiune profesor - student ţinând cont de nevoile fiecarui grup.
Toate activităţile din cadrul FUTURE au integrat noi metode de predare, iar retentia la cele 10 sesiuni de training din cele 3 luni a fost foarte ridicată.
Cum afectează interacţiunea companiile?
„Cele mai dificile competenţe de găsit în acest moment la viitoarele talente este dată de competenţe soft precum: responsabilitatea, gândirea creativă, capacitatea de a rezolva soluţii sau gândirea critică. Toate aceste competenţe se pot dezvolta în sistemul educaţional printr-o integrare a unor noi metode de predare ce pun accent şi pe interacţiune”, declară Mădălina Hodorog.
Într-un studiu realizat de reţeaua socială LinkedIN în rândul a peste 2000 de lideri de business, competenţe precum leadership, comunicare, colaborare şi managementul timpului sunt printre cele mai căutate competenţe soft astăzi.
Construieşte cu pasiune
Programul FUTURE – Construieşte cu pasiune se desfăşoară pe o perioadă de 5 luni la Cluj-Napoca şi include sesiuni de training săptămânale cu studenţii înscrişi în program, activităţi în cadrul companiei TenarisSilcotub, precum şi întâlniri de lucru cu profesorii şi angajaţii companiei.
TenarisSilcotub, lider în furnizarea de produse tubulare şi servicii pentru industria energetică mondială precum şi pentru alte aplicaţii industriale, susţine dezvoltarea de noi competenţe printr-o educaţie altfel. Compania investeşte continuu în programe de educaţie pentru proprii angajaţi şi pentru comunitate, iar din 2015, în urma unei investiţii de 15 milioane de dolari – dispune de TenarisUniversity, un spaţiu cu dotări de ultimă generaţie dedicat dezvoltării profesionale şi personale continue.
Mădălina Hodorog şi Călin Creţu sunt trainerii care vor susţine activităţile din cadrul programului FUTURE. De 7 ani, ei dezvoltă programe pentru tineri prin educaţie experienţială, iar împreună predau în calitate de cadre didactice auxiliare în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Mai multe detalii legate de program găsiţi pe: www.madalinahodorog.ro/future