Primarul Emil Boc este acuzat că a făcut cadou unei firme de casă a municipalităţii 500.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilul Emil Boc este acuzată că a prejudiciat clujenii de 500.000 de euro
Edilul Emil Boc este acuzată că a prejudiciat clujenii de 500.000 de euro

Emil Boc este  acuzat de vicepreşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea, că a prejudiciat bugetul local cu 500.000 de euro pentru a acoperi o “bombă” administrativă a fostului edil, Sorin Apostu. Bîldea susţine, aducând ca dovezi fragmente din mai multe hotărâri judecătoreşti, că primarul a lăsat consorţiul GARBOLI CONICOS SPA-TIRRENA SCAVI SPA să câştige un proces prin care obţinea daune de un jumătate de milion de euro.

Consilierul local Ioan Bîldea, vicepreşedinte PNL Cluj-Napoca, îl acuză pe primarul Emil Boc că “a direcţionat peste o jumătate de milion de euro din banii municipalităţii către câteva firme cu care Primăria a derulat un contract de întreţinere a străzilor”. Frauda este conform liberalului „o nouă <<bombă>> administrativă rămasă de pe vremea lui Sorin Apostu>>. Frauda s-ar fi întâmplat la şedinţa Consiliului Local din 11 decembrie, când consilierii USL au păsărit Sala de Sticlă după o dispută cu primarul. “Proiectul vizat, precum şi Referatului întocmit de către aparatul de specialitate al Primarului pentru acesta nu au fost publicate pe site-ul Primăriei. Ele nu sunt publice nici acum”, se arată în comunicatul PNL. 

Despăgubiri de 500.000 de euro, cadou de la Primărie

“Prin aprobarea acelui proiect de hotărâre, iniţiat chiar de către primarul Emil Boc, toţi consilierii PDL au fost de acord, practic, să achite sub formă de despăgubiri peste 500.000 de euro către firmele J.V. CONSORZIO GARBOLI CONICOS SPA-TIRRENA SCAVI SPA ROMÂNIA SUCURSALA CLUJ. Cele două firme au derulat un contract de reabilitare şi întreţinere a străzilor din Cluj-Napoca, licitat pe vremea primului mandat de primar al lui Emil Boc, pentru achitarea căruia Primăria a contractat un credit. Cum a ajuns Primăria să datoreze bani în plus faţă de contractul de peste 50 de milioane de euro semnat cu cele două firme? Doar Emil Boc şi Sorin Apostu pot răspunde la această întrebare. Şi au datoria să explice clujenilor de ce a ajuns Primăria să achite echivalentul în lei a 10 apartamente cu 2 camere sau aproximativ 3.280 de pensii medii lunare, ca despăgubiri către o firmă cu care fostul primar Sorin Apostu nu s-a mai înţeles prin 2011. Firmă care ulterior a acţionat în instanţă Primăria şi a câştigat. Deşi procesul datează din anul 2011 şi a avut mai multe faze, nici primarul Emil Boc şi nici consilieri locali avocaţi ai PDL Cluj nu au propus Consiliului Local achiziţionarea unor servicii juridice, având în vedere suma mare imputată de consorţiu. Primăria nu şi-a luat nici o măsură de precauţie, iar angajaţii acesteia nu au suflat niciun cuvânt despre situaţie, pentru ca ulterior mârşăviile lui Apostu să fie acoperite de către Emil Boc şi puse în spinarea clujenilor, din ale căror buzunare se iau bani, din nou, pentru a plăti după Apostu”, se arată în comunicat. 

Emil Boc, acuzat că nu a apărat interesele clujenilor  

Liberalii susţin că din 22.01.2013, de când au primit soluţia de la Tribunalul Specializat Cluj, Emil Boc şi avocaţii PDL consilieri locali au tăcut, nu au informat Consiliul Local cu privire la acesta situaţie, ba mai mult, juriştii primăriei au arătat în mod suspect o totală lipsă de interes faţă de acest proces.” PNL Cluj-Napoca a urmărit istoria procesului dintre Primărie şi consorţiul italian, şi a constatat faptul că instituţia condusă pe rând de Sorin Apostu, Radu Moisin şi Emil Boc nu a depus nici cel mai mic efort pentru a câştiga procesul generat în ruşinoasa epocă Apostu. Coincidenţă sau nu, avocatul apărător al consorţiului a fost Valeriu Stoica, coleg de partid al lui Emil Boc. Evident, ca într-un film cu happy-end pentru afacerile PDL, Valeriu Stoica învinge în instanţă primăria lui Emil Boc şi clujenii sunt puşi la plata a 2.650.600 lei. În loc să lupte să apere interesele clujenilor, reprezentanţii municipalităţii au lăsat parcă la un semn armele jos şi s-au prefăcut că au uitat de termene, de dosar cu totul. Emil Boc nu este străin de această situaţie, dată fiind secretomania din jurul acestei cauze şi manevra prin care a introdus pe ordinea de zi, în ultimul moment proiectul de hotărâre privind plata despăgubirilor”, se mai arată în comunicat. 

PNL cere transparenţă 

În concluzie, consilierii PNL solicită, în final, să se facă public referatul 403814/411/09.12.2013 al Direcţiei economice prin care s-a propus plata sumei de 2.650.600,45 lei, reprezentând comision bancar, penalităţi de întârziere, profit nerealizat, prejudiciu şi dobândă legală, către J.V. CONSORZIO GARBOLI CONICOS SPA-TIRRENA SCAVI SPA ROMÂNIA SUCURSALA CLUJ.

Dovada fraudei

În comunicatul PNL sunt ataşate mai multe fragmente din hotărârile judecătorieşti emise în litigiu dintre Primărie şi firma amintită. “Curtea de Apel a respins, la termenul de judecată din data 25.06.2013, „ca tardiv recursul pârâtului Municipiului Cluj-Napoca”, ceea ce înseamnă că din nou juriştii Primăriei nu au respectat termenul legal de exercitare a căii de atac, a recursului, adică au declarat această cale de atac depăşind termenul stabilit de Codul de Procedură Civilă”, se arată în comunicat. 

Din cauza unei alte gafe a juriştilor Primăriei “la termenul din data de 14.02.2012, „instanţa constată decăzut pârâtul Municipiul Cluj-Napoca din dreptul de a depune întâmpinare”, iar la termenul din 23.10.2012 tribunalul „constată că pârâtul este decăzut din dreptul de a mai formula obiecţiuni, raportat la dispoziţiile art. 103 Cod procedură civilă. Constată că pârâtul este decăzut din dreptul de a solicita probe în cauză. Respinge cererea formulată de către pârât privind suplimentarea expertizei dispusă în cauză cu un obiectiv prin care să se stabilească dobânzile şi penalităţile legale aplicabile”. “Explicaţia soluţiilor dispuse de către Tribunalul Specializat Cluj la termenele de judecată indicate mai sus constă în aceea că Municipiul Cluj-Napoca nu şi-a exercitat dreptul la apărare în limbajul comun, nedepunând diligenţele sau eforturile necesare, nedepunând la timp actele procedurale ce s-au impus de-a lungul procesului. Primăria nu a depus în termenul legal imperativ stabilit întâmpinare, adică răspuns la cererea de chemare în judecată formulată de reclamante. Iar ulterior, din nou a repetat aceeaşi greşeală, nu şi-a exercitat dreptul de a depune obiecţiuni la raportul de expertiză în termenul legal acordat. Sancţiunea juridică procedurală care intervine în cazul nerespectării termenelor stabilite de lege pentru îndeplinirea unui act procedural (întâmpinare, obiecţiuni), în cazul de faţă Codul de Procedură Civilă, este decăderea din dreptul de a mai exercita acel act sau de a înregistra acel document în dosarul cauzei”, se mai arată în comunicatul PNL. 

Nici Emil Boc şi nici purtătorul de cuvânt al Primărie nu au putut fi contactaţi pentru reacţii. 

Ce spune hotărârea judecătorească

În comunicat este reprodusă hotărârea judecătorească prin care bugetul local este grevat de o obligaţie de 500.000 de euro: Tribunalul Specializat Cluj a dispus încă din data de 22.01.2013 în dosarul 4824/1285/2011: „Soluţia pe scurt: Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele J.V. C G C SpA-T S SpA R S C SA, J.V. C G C SpA-T Sc SpA R, J - C G SpA T Scavi SpA, I P & C. S.P.A. şi T Scavi SpA în contradictoriu cu pârâtul M C-N. Obligă pârâtul (n.n. Mun. Cluj-Napoca) să plătească reclamanţilor suma de 2.570.468,27 lei cu titlu de despăgubiri, sumă care este compusă din: - 121.209,92 +TVA (30.418,83 lei), comision bancar suplimentar suportat de antreprenor; - 620.874,05 lei, penalităţi de întârziere pentru plata cu întârziere a facturilor; - 86.178,68 lei, penalităţi de întârziere pentru emiterea cu întârziere a biletelor la ordin; - 155.336,17 lei, penalităţi de întârziere datorate pentru confirmarea şi plata cu întârziere a organizării de şantier; - 1.129.531,53 lei +TVA (271.087,58 lei), profit nerealizat; - 126.745,15 lei + TVA (30.418,83 lei), prejudiciu rezultat din plata DDE pentru lucrările neexecutate. Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă sumei de 126.745,15 lei începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, 21.10.2011, şi până la momentul plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor băneşti formulate de reclamante cu titlu de despăgubiri pentru neexecutarea contractului, precum şi cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 22.319.804,38 lei reprezentând valoarea biletelor la ordin care nu au fost emise de către pârât. Constată că pârâtul nu are dreptul de a solicita reclamantelor executarea lucrărilor de remediere pentru străzile pentru care termenul de garanţie a expirat...” 

Citeşte şi 

VIDEO Vezi cum l-a ajutat Emil Boc pe Sorin Apostu să câştige Primăria Cluj: “Am început împreună, continuăm împreună”

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Soţia lui a primit 3 ani cu suspendare

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite