Minunea credinţei din noi şi legătura cu Cerul. Icoana care a lăcrimat 26 de zile şi aduce, de ani buni, credincioşi din toată ţara la Nicula
0
La Nicula, acolo-n deal, se află o mândră mănăstire şi o icoană despre care se spune că prin forţa ei şi prin credinţa celor care i se închină face minuni în vieţile celor care vin să o cinstească. Sunt şi mărturisiri care susţin minunile. Despre icoană, care o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, se spune că a lăcrimat aproape o lună în secolul al XVII-lea, între 15 februarie până pe 12 martie 1699.
Icoana de la Mănăstirea Nicula, care o înfăţişează pe Maica Domnului cu Pruncul, a lăcrimat aproape o lună în 1699, iar de atunci i s-a dus vestea în toată ţara. Mănăstirea în care şi-a găsit sălaş este Nicula din judeţul Cluj, locul unde de ani buni vin sute de mii de credincioşi să i se închine, să-şi limpezească gândurile şi să găsească acea cale de care au nevoie în viaţă. Unii dintre ei vorbesc de minuni şi cred, fără dubiu, că icoana i-a vindecat de suferinţele fizice.
Pustnicul Nicolae şi pădurea Nicula
Dacă acum ne-am întoarce în timp, în anul 1699, şi am fi la mănăstirea Nicula, un vechi aşezământ monahal încă din 1552, am vedea icoana lăcrimând. Se zice că icoana de la Nicula a lăcrimat între 15 februarie 1699 şi până pe 12 martie 1699.
Povestea mănăstirii Nicula o găsim pe site-ul mănăstirii, unde aflăm că în anul 1326, Nicula era o pădure, în care vieţuia pustnicul ortodox Nicolae, cel care„ împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.
La 1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli.
Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania. Din acest moment Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”“.
Nicula, pelerinaj în 1947 (sursa: Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla) şi în 2014 (arhiva Adevărul)
Lacrimile icoanei vor duce la apariţia, în acel loc, a meşteşugului picturii pe sticlă, practicta de călugări şi învăţat şi de săteni. Aceasta transformă Nicula în prima şcoală de acest fel din ţara noastră. Tradiţia acestui meşteşug dăinuie până azi.
Icoana se află azi într-o biserică ridicată în perioada 1875-1879-1905, în centrul iconostasului sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe, se mai arată pe site-ul mănăstirii Nicula.
Minunile icoanei
„Printre minunile despre care am aflat de la stareţul mănăstirii se numără cea a unei fetiţe din Cluj. Copila avea la încheietura mâinii o umflătură, care n-a dispărut nici după numeroase intervenţii chirurgicale. În 1993, împreună cu părinţii, a mers la Mănăstirea Nicula şi a atins icoana făcătoare de minuni cu mâna bolnavă. Stareţul, care a văzut miracolul, povesteşte cum, dintr-odată, umflătura a dispărut şi fata s-a vindecat.
Doi ani mai târziu, în 1995, o femeie din Braşov a venit la sfântul lăcaş, înainte de Paşte, deoarece suferea de cancer în fază avansată, iar medicii îi spuseseră că mai are de trăit doar câteva luni. Disperată, femeia s-a rugat, participând la toate sfintele slujbe ale mănăstirii şi, în vara aceluiaşi an, a venit la stareţ să-i spună că s-a vindecat. De atunci, ea vine în fiecare an să îi mulţumească Maicii Domnului, care a făcut această minune.
Ajuns la sfânta mănăstire, în vara anului 1996, după cum povestesc martorii oculari, un bărbat posedat de diavol, căruia i s-au făcut slujbe timp de câteva săptămîni, a fost vindecat. Au existat momente în care se chinuia îngrozitor, dar, în clipa vindecării, sute de pelerini, împreună cu preoţii, se rugau pentru el. Omul vine şi acum la mănăstire, pentru a se împărtăşi,este liniştit şi duce o viaţă normală.
Tot aici şi-a găsit alinarea suferinţelor un bărbat paralizat, în iulie 1997. Când a realizat că îşi poate mişca picioarele, el a plâns de bucurie, sărutând neîncetat icoana făcătoare de minuni. «Chiar eu l-am văzut cum a intrat în biserică, în căruciorul cu rotile, şi cum s-a întors pe picioarele lui, ca şi cum nu ar fi fost niciodată ţintuit în acel scaun. Minunile pe care le înfăptuia Preacurata făceau ca mii de suflete să primească mîngîiere şi vindecare de la ea», spune stareţul Andrei Coroianu“, este mărturia unei cercetătoare la Arhivele Bisericii Ortodoxe, potrivit lumeamisterelor.com.
Imagini de la pelerinajul din 2012, AICI.
Imagini de la pelerinajul din 2013, AICI.
Imagini de la pelerinajul din 2014, AICI.
Imagini de la pelerinajul de acum 66 de ani, AICI.
Mai puteţi citi:
15 august sau 8 septembrie: când spun românii „La mulţi ani!“ de Sfânta Maria?
Se încarcă comentariile...
