Economist român din Paris despre lecţia pandemiilor trecute: „măsurile de distanţare socială sunt justificate atât medical, cât şi economic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un economist român din Paris a ajuns la concluzia, analizând efectul unor pandemii trecute asupra economiei şi societăţii, că restricţionarea circulaţiei este eficientă atât din punct de vedere medical, cât şi economic.

Strategia de restricţionare a circulaţiei („lockdown”) pe timp de pandemie este cea mai potrivită şi din punct de vedere medical, dar şi economic, indiferent de dimensiunea costurilor economice aferente, spune Sebastian Buhai, cercetător asociat Centrului pentru Cercetare Economică şi Aplicaţiile Sale (CEPREMAP) din Paris,  şi Institutului Suedez pentru Ştiinţe Sociale (SOFI) al Universităţii din Stockholm. Aceasta este concluzia cercetătorului după ce a analizat cele mai relevante studii privind impactul pandemiilor asupra economiei şi societăţii.
  
„Indiferent de magnitudinea aşteptată a acestor costuri economice, alternativa este infinit mai proastă, atât din perspectiva etică, dar şi economică! Ar putea exista, dar inca mai e nevoie de studii aici, doar o exceptie: inchiderea scolilor", spune Buhai.

Sebastian Buhai vorbeşte despre lucrarea francezului Jerome, Adda care a studiat efectul măsurilor de izolare/ distanţare socială luate în cazul tuturor epidemiilor de gripă din Franţa, de-a lungul unei perioade de un sfert de secol. 


Cercetătorul francez analizează două lucruri: 


1. dacă măsurile de distanţare socială/izolare, foarte similare celor adoptate acum, sunt eficiente pentru controlarea răspândirii epidemiei (răspunsul lui fiind pozitiv) şi 
 

2. dacă măsurile sunt justificate din punct de vedere al unei analize cost-beneficiu (aici răspunsul este negativ, din cauza măsurii închiderii şcolilor, mai ales dacă perioadele în care şcolile stau închise sunt lungi). 


Adda analizeaza cu modelul său nişte situatii contrafactuale în sensul unei letaltati/ contagiozitati mari, deci asemanatoare Covid-19-- si sustine că toate măsurile de control/ suprimare ale răspândirii sunt justificate din plin. El mai arată că trebuie să facem orice e necesar pentru a opri răspândirea infecţiei, deci că măsurile de izolare/ distanţare socială actuale sunt justificate atât din punct de vedere medical cât şi economic. 


Buhai mai vorbeşte despre o meta-analiză, publicată în jurnalul medical „The Lancet”, a unor studii publicate anterior despre pandemiile de coronavirus precedente care studiază daca închiderea şcolilor a avut un impact semnificativ. Concluzia acestui studiu este că măsura nu este eficientă pentru ameliorarea numărului de decese, pe de altă parte fiind foarte costisitoare pentru motivul enunţat şi mai sus—pierderea ireparabilă de potenţial capital uman pentru generaţiile de elevi din criză, exact pentru că în cazul acestui tip de coronaviruşi, spre deosebire de coronaviruşii din cazul gripei normale, de exemplu, incidenţa pe grupele de vârstă este diferită şi, în particular, Covid-19 este mult mai puţin letal pentru grupa celor tineri, incluzand aici elevii si studentii. 

Alte măsuri de distanţare socială/ izolare ar rămâne însă complet justificate, în afara,eventual şi in anumite situatii, a închiderii şcolilor. 


Buhai a analizat şi părerile economiştilor relevanţi în acest moment în lume şi spune că „nimeni între economişti (cei serioşi, din nou) nu contestă că orice politici macroeconomice trebuie gândite/ implementate având în vedere că prioritatea zero este salvarea de vieţi şi sănătatea publică”.

În ceea ce priveşte teoriile despre criza economică ce va urma, Buhai susţine: „condiţionat de faptul că activitatea economică se vă putea relua în cea mai mare parte mai degrabă decât mai târziu şi că guvernele se ocupă într-adevăr de planificarea şi managementul crizei , economia s-ar putea relansa ceva mai repede decât s-a întâmplat în cazul crizelor economice şi financiare din trecut;”
 

Sebastian Buhai, cercetător asociat Centrului pentru Cercetare Economică şi Aplicaţiile Sale (CEPREMAP) din Paris, Franţa şi Institutului Suedez pentru Ştiinţe Sociale (SOFI) al Universităţii din Stockholm, Suedia, vorbeşte într-un interviu pentru „Adevărul”, împărţit în trei episoade care dezbat următoarele probleme: 1. care sunt concluziile studiilor ştiinţifice despre efectele pandemiilor asupra economiei şi cum pot acestea să fie folosite în contextul COVID-19, 2. cum a gestionat Uniunea Europeană criza cauzată de pandemia de coronavirus, 3.o analiză privind modul în care au manageriat autorităţile din România problemele cauzate de pandemie.   

Redăm mai jos partea de interviu dedicată concluziilor studiilor ştiinţifice despre efectele pandemiilor trecute asupra economiei şi cum pot acestea să fie folosite în contextul COVID-19:

ADEVĂRUL: Credeţi că studierea pandemiilor care au lovit lumea de-a lungul istoriei (sub alte forme şi în alte contexte) poate să ne ajute în înţelegerea a ceea ce se va întâmpla în contextul pandemiei de COVID-19  cu economia? Sunt anumite lecţii pe care le putem folosi astăzi din experienţa celorlalte pandemii?

SEBASTIAN BUHAI: Da, fără îndoială. Este extrem de important să studiem pandemiile precedente, atât din punct de vedere epideomiologic, cât şi economic.
 

Îmi amintesc, de exemplu, că am asistat/ comentat acum câţiva ani la o prezentare ştiinţifică foarte intrigantă a unui bun amic, coleg de breaslă, despre efectul măsurilor de izolare/ distanţare socială (în particular in acel caz, închiderea şcolilor sau închiderea infrastructurii de transport în comun) luate în cazul tuturor epidemiilor de gripă din Franţa, de-a lungul unei perioade de un sfert de secol, cu nişte date excelente (lucrare ulterior publicata într-unul din jurnalele economice de absolut top: Jerome Adda (2016), „ Activitate Economica şi Difuzarea Bolilor Virale: Evidenta cu Date de Frecventa Mare”, Quarterly Journal of Economics; link aici .

Lucrarea lui Adda este foarte relevantă pentru contextul actual al pandemiei Covid-19, pentru că el analizează doua lucruri acolo:

1. Dacă măsurile respective, foarte similare celor adaptate acum, sunt eficiente pentru controlarea răspândirii epidemiei şi


2. Dacă sunt justificate din punct de vedere al unei analize cost-beneficiu.

Pentru epidemiile de gripă franceze pe care le analizează, el dă răspuns pozitiv la prima întrebare, dar negativ la a doua, şi asta în cea mai mare parte din cauza măsurii închiderii şcolilor, prin care elevii pierd capital uman serios (în plus efectul este asimetric, cu elevii mai vulnerabili din punct de vedere socio-economic fiind cei mai afectaţi academic), şi astfel întregi generaţii ajung practic să fie dezavantajate (mai departe pe parcursul şcolii şi/sau pe piaţa muncii), mai ales dacă perioadele în care şcolile stau închise sunt lungi.

Pe de altă parte, şi aici e partea cea mai interesantă pentru cazul actual al Covid-19, Adda analizează cu modelul său şi câteva situaţii contrafactuale, de exemplu dacă aceste măsuri s-ar justifica din punct de vedere al costului cand epidemiile respective ar fi mult mai contagioase şi/sau mult mai letale. Rezultatul lui este că în orice caz în care epidemiile din context sunt de cel puţin de 2-3 ori mai letale decât epidemiile de gripă „normale”, toate măsurile de control/ suprimare ale răspândirii acestora sunt justificate din plin.

Covid-19 fiind de multe ori mai letală decât o gripă obisnuită, răspunsul lui pentru cazul acestei pandemii -- pe care de altfel l-a confirmat şi în câteva intervenţii publice recente --  este să facem orice e necesar pentru a opri răspândirea acesteia, deci că masurile de izolare/ distanţare socială actuale sunt justificate atât din punct de vedere medical, cât şi economic. 


Ar trebui acum să mentionez aici că există si alte nuanţe, direct legate de concluziile anterioare ale lui Adda, pe care le-am învăţat doar foarte recent, printr-un review sistematic al studiilor despre pandemiile de coronavirus precedente. Acum câteva zile a apărut un studiu publicat în jurnalul medical The Lancet (Viner et al, 6 aprilie 2020, link aici  care analizează, printr-o meta-analiză a majoritătii studiilor precedente publicate pe această temă, exact daca închiderea şcolilor a avut un impact semnificativ în cazul epidemiilor precedente de coronavirus, inclusiv cele cat mai asemănătoare cu cea actuală.
Concluzia acestui studiu este că măsura nu este eficientă pentru ameliorarea numărului de decese, pe de altă parte fiind foarte costisitoare pentru motivul enunţat şi mai sus—pierderea ireparabilă de potenţial capital uman pentru generaţiile de elevi din criză, exact pentru că în cazul acestui tip de coronaviruşi, spre deosebire de coronaviruşii din cazul gripei normale, de exemplu, incidenţa pe grupele de vârstă este diferită şi, în particular, Covid-19 este mult mai puţin letal pentru grupa celor tineri, incluzand aici elevii si studentii.

Alte măsuri de distanţare socială/ izolare ar ramane însă complet justificate, în afara închiderii şcolilor.

Deci acest studiu foarte recent complementează intr-un fel parte din studiul menţionat mai sus al lui Adda, pentru că precizează şi că este important să consideram contagiozitatea si letalitatea acelor epidemii pe grupe demografice, iar măsurile luate de decidenţi pentru a stopa parţial activităţile economice/ sociale ar trebui asadar, in mod ideal, să ţină seama de asta. În particular, în cazul Covid-19 unde la mijlocul lui martie peste 100 de ţări implementaseră deja masuri de închidere totala a şcolilor, s-ar putea ca măsura asta să nu fi fost strict necesară, sau nenecesara sub forma stricta sub care s-a implementat, deşi, un mare caveat lector: la momentul acela încă nu exista, desigur, studiul de mai sus si, cel mai important, chiar daca tii scolile deschise, trebuie sa te asiguri ca, e.g., minimizezi contactul intre elevi si alte grupe demografice s.a.m.d., deci implementarea practica nu este atat de evidenta (si/sau fara costuri aditionale). 


În orice caz, şi toate studiile de care stiu susţin asta, în genere distanţarea sociala trebuie implementata, şi trebuie implementata imediat, în cazul epidemiilor/ pandemiilor (chiar daca nu neapărat prin închiderea şcolilor, în cazul unor epidemii tip coronavirus Sars-Cov-2 ca in cazul actual...).

Un studiu mai vechi, dar citat des în prezent exact pentru că ne arată cât de costisitoare pot fi unele greşeli de „timing” este Hatchett et al (2007), Proceedings of the National Academy of Sciences (link aici ) care analizează măsurile concrete luate de doua oraşe americane, Philadelphia şi St Louis, în cazul pandemiei de gripa din 1918. În timp ce St Louis a implementat măsuri de distanţare socială imediat, Philadelphia nu a făcut asta (chiar a organizat o paradă a oraşului la mai bine de 10 zile după înregistrarea primului caz de infecţie cu gripa în oraş) şi a suportat consecinţele, vârful „curbei epidemice” fiind mult mai pronunţat decât în cazul celuilalt oraş care a redus activităţile sociale/ economice la minim doua zile după primul caz de infecţie înregistrat .


Pe lângă aceste exemple particulare de studii academice care au produs lecţii foarte utile pentru cazul pandemiei actuale, este de precizat că experienţele anterioare cu diverse pandemii au avut efecte benefice şi pentru setarea unor cadre de prevenţie/ profilaxie şi de acţiune rapidă, de exemplu în cazul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Ca răspuns la problemele întâmpinate în reacţia la pandemia SARS din 2003, întregul lor cadru global de răspuns rapid în cazul epidemiilor a fost revizuit acum 15 ani. În aceeaşi categorie, Banca Mondiala a lansat, deja în 2016, tot că răspuns la acţiuni deficitare legate de pandemii anterioare, o aşa-numita „Pandemic Emergency Financing Falicity” pentru a da asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare în cazul unor crize de sănătate internaţionale.  
 

Din păcate, nu toţi decidenţii şi-au făcut insă temele: destui nu au învăţat ce trebuia învăţat din aceste experienţe trecute, şi asta s-a văzut prin faptul că multe guverne au fost prinse complet pe „nepregătite” şi/sau fără să acţioneze destul de rapid: întârzierile în testare şi în implementarea auto-izolării la domiciliu au fost de exemplu foarte costisitoare deja, după cum am văzut, în Spania, Italia, Franţa, Anglia, SUA... 

ADEVĂRUL: În această perioadă, mulţi economişti (şi nu numai) prevestesc o criză economică fără precedent. Care credeţi că sunt teoriile credibile care au fost emise în acest context?

SEBASTIAN BUHAI: Să încercăm întâi să înţelegem care ar trebui să fie ingredientele oricăror teorii care pot explica ce se întâmplă la nivel macro-economic în cazul pandemiei actuale. Este util deci să începem prin a face un rezumat al formei sub care se manifestă efectele economice ale Covid-19. Primele efecte sunt cele de şocuri negative asupra factorilor de ofertă, cauzate de îmbolnăvirile directe, precum şi de carantina/ distanţarea socială, începând cu faptul că numărul efectiv de ore de muncă şi productivitatea muncii sunt direct diminuate, şi până la faptul că lanţurile de distribuţie şi aprovizionare la nivel global sunt perturbate masiv.

Şocurile la ofertă sunt apoi materializate în efecte iniţiale asupra cererii prin incertitudinea privind progresul împotriva epidemiei şi incertitudinea privind politicile economice implementate pentru a ameliora efectele epidemiei; astfel, angajaţii (mai ales cei temporari) vor pierde din salarii mai ales în industriile greu afectate,  gospodăriile vor mări cuantumul economisit din precauţie, iar firmele se vor feri să învestească dat fiind orizontul incert. Un cerc vicios se formează apoi, pentru că efectele iniţiale asupra cererii vor avea din nou un efect asupra ofertei, cu firmele mai mici care depind cel mai mult de lichiditate acum când cererea e diminuată intrând în faliment; iar asta se reflecta din nou în efecte asupra cererii pentru că angajaţii care îşi pierd locurile de munca din cauza firmelor care se închid nu mai au un salariu şi din cauza asta îşi vor diminua consumul, afectând negativ cererea în agregat. 
 

Cu alte cuvinte, procesul prin care epidemia afectează economia începe prin şocuri negative la nivel de ofertă care pot da naştere, prin mecanismele de feedback descrise mai sus,  unor efecte asupra cererii mult mai ample decât magnitudinea şocurilor iniţiale. Modelele macroeconomice clasice nu pot explica de ce efectul asupra cererii ar trebui să fie atât de mare, cu alte cuvinte de ce şocurile negative asupra factorilor de ofertă ar putea fi „keynesiene”, etichetă aplicată de obicei factorilor de cerere.

Fără să intru în detalii şi mărginindu-mă la menţionarea unui singur studiu dintr-un set deja vast de studii recente pe efecte macroeconomice ale Covid-19, o lucrare care  reuşeşte în mod admirabil, cel puţin din perspectiva mea, să raţionalizeze un mecanism de acest gen este Guerierri, Lorenzoni, Straub şi Werning (martie 2020), „Implicaţii macroeconomice ale Covid-19: Pot şocurile negative asupra factorilor de oferta să genereze deficite de cerere?”( link aici ).

ADEVĂRUL: Care sunt concluziile pe care le putem trage din aceste teorii şi cum pot fi acestea traduse la nivel de politici macroeconomice recomandabile?

SEBASTIAN BUHAI: Este probabil util întâi să ne gândim, cum se gândesc de obicei economiştii, din perspectiva unui obiectiv societal de maximizat, date fiind nişte constrângeri. Munca îmi este mult uşurată aici de o scurta notă a lui Eric Budish (aprilie 2020,) care explică asta extrem de clar, inclusiv-- zic eu -- pentru cei fără vreo pregătire formală în ştiinţe economice.

Succint, un decident al politicilor economice ar avea, în absenţa crizei actuale, un obiectiv de genul următor Maximizează (Bunăstare Socială | astfel încât să fie satisfăcute Constrângeri Tehnologice şi Constrângeri de Compatibilitate). Asa-numitele „constrângeri de compatibilitate” („incentive-compatibility constraints” in literatura de specialitate, notiune introdusa de Leonid Hurwicz in 1960) sunt cele care asigura ca toti participantii sunt motivati sa actioneze in mod consistent cu solutia optima, deci in cazul de fata ca actiunea decidentului de optimizare a bunastarii sociale este consistenta cu preferintele individuale ale tuturor membrilor societăţii).
Pe de alta parte, dată fiind criza actuală, un decident al politicilor de sănătate publică are un obiectiv de tipul Minimizează (Răspândirea Covid-19 | astfel încât Societatea Să Rămână Funcţională).

Prin urmare, orice economist serios va realiza că obiectivul nou al decidentului la nivel de politici economice în timpuri pandemice este în spiritul Maximizează (Bunăstare Socială| astfel încât să fie satisfăcute Constrângeri Tehnologice, Constrângeri de Compatibilitate, şi Reducerea Ratei de Transmisie a Covid-19 sub 1) . Cu alte cuvinte, constrângerea nouă, şi cea mai importantă în cadrul actual, este cea de reducere (şi menţinere) a ratei (medii) de transmisie a Covid-19 la subunitar,  şi aici vasta majoritate a economiştilor sunt de acord (excepţii fiind „economiştii” lui Trump), a se vedea de exemplu toate poll-urile IGM cu economişti de top din SUA sau din Europa pe tema aceasta. 


Altfel spus, nimeni între economişti (cei serioşi, din nou) nu contestă că orice politici macroeconomice trebuie gândite/ implementate având în vedere că prioritatea zero este salvarea de vieţi şi sănătatea publică, iar din ceea ce ştim până acum din perspectiva medicală, oprirea răspândirii Covid-19 prin carantină şi distanţare socială este mecanismul prin care această restricţie este materializată. Ce înseamnă asta, din punct de vedere economic? Înseamnă, din păcate, că trebuie să fim pregătiţi pentru nişte costuri ireversible ale acestor măsuri directe de stopare a infectărilor, de „aplatizare a curbei Covid-19”, indiferent de magnitudinea asteptata a acestor costuri (alternativa fiind infinit mai proasta, atât din perspectiva etică cât şi economică!), şi că decidenţii la nivel guvernamental trebuie să fie pregătiţi să ia în acelasi timp măsuri economice rapide şi continue care să amelioreze şi să contracareze efectele de cerc economic vicios ale şocurilor negative ale epidemiei, discutate anterior.

Acum, toate analizele economice convingătoare pe care le-am consultat în acest context includ următoarele între principalele obiective macro-economice recomandate—diferenţele fiind în modul în care aceste obiective sunt implementate în diferite ţări, ceea ce din lipsa spaţiului nu voi mai discuta în detaliu. Un subset al obiectivelor care ar trebui urmărite de către decidenţii la nivel de politici economice în aceste timpuri ar fi deci să se asigure: că sistemul de sănătate publică poate funcţiona fără impedimente (prin aceasta înţelegând totul de la adecvarea spitalelor şi creşterea numărului de testări pentru Covid-19, şi pana la încercarea de a găsi soluţii medicale temporare, de exemplu de depistare a celor complet imuni care ar putea ieşi deci din carantină, sau  permanente, cum ar fi vaccinul);  că angajaţii primesc salariul chiar şi în carantină sau, dacă sunt în şomaj tehnic/ temporar, că firmele, mai ales cele medii şi mici, au suficientă lichidate pentru a nu intra în faliment; că gospodăriile pot amână plata creditelor şi au la dispoziţie un buget „lichid”; că sistemul financiar este susţinut, astfel încât criza medicală să nu se transforme într-o criza financiară. 

Cum spuneam, nu voi discuta aici forme de măsuri concrete sub care obiectivele de mai sus pot fi sau au fost implementate deja în diferite locuri, dar ce e foarte clar e că aceste măsuri, sub variate forme si în diverse locuri, au nişte elemente comune: întâi de toate trebuie luate foarte rapid şi trebuie să aibă o magnitudine suficient de mare pentru a avea efect; finanţarea masivă şi continuă a sectorului de sănătate publică este sine qua non; transferurile către gospodarii şi firme trebuie să fie prompte, cât mai directe, şi iarăşi suficient de largi; este necesară o coordonare rapidă a politicilor fiscale şi monetare pentru a maximiza şi multiplica impactul fiecăreia; în sfârşit, dar cu nimic mai puţin relevant, trebuie să existe o coordonare a măsurilor la nivel global: problemele globale cer soluţii globale.

ADEVĂRUL: Unul dintre cele mai sumbre scenarii privind evoluţia pandemiei aparţine economistului Nouriel Roubini care susţine într-o analiză: „Scenariul cel mai bun ar fi o scădere mai severă decât la criza financiară din 2008 (în ceea ce priveşte reducerea cumulată a producţiei globale cumulate), dar pe o durată mai scurtă, permiţând o revenire a creşterii pozitive până în al patrulea trimestru al acestui an. În acest caz, pieţele ar începe să se recupereze când apare lumina de la capătul tunelului. (...) Din păcate, pentru scenariul cel mai bun, răspunsul de sănătate publică în economiile avansate este cu mult sub ceea ce este necesar pentru a ţine sub control pandemia, iar pachetul de politici fiscale care se discută în prezent nu este nici suficient de mare şi nici de rapid pentru a crea condiţiile pentru recuperare în timp util. Ca atare, riscul apariţiei unei noi Mari Crize, mai severă decât cea originală creşte pe zi ce trece”.

Roubini este pesimist chiar în situaţia în care pandemia este controlată. Cum vi se pare această analiză, ne aşteaptă o nouă Mare Criză, mai gravă? Având în vedere teoriile emise de economiştii lumii şi informaţiile certe pe care le avem până acum, cum vedeţi dvs un scenariu sumbru şi un scenariu pozitiv?

SEBASTIAN BUHAI: Aş preciza întâi ca strict în afara lumii academice serioase din economie poate că N. Roubini e văzut că un fel de guru ştie-tot (şi sper că exagerez, dar cam aşa era prezentat relativ recent, cu ocazia unei simple treceri ale sale prin România...), dar în mainstream-ul ştiinţelor economice mulţi îl vedem ca pe cineva destul de haotic, şi uneori de-a dreptul pseudo-ştiinţific, mai ales când face prognoze  care de fapt nu se pot face, pur şi simplu (sau se pot, dar cu marje de eroare colosale).

Cel poreclit „Dr. Doom” este de fapt una dintre Casandrele care au prezis vreo 10 recesiuni care... nu s-au întâmplat, înaintea Marii Recesiuni din 2007-2009, de exemplu—exagerez puţin, dar înţelegeţi ideea. Cu toate acestea, în cazul de faţă nu este foarte greu să începem cu un scenariu pesimist şi sunt şi alţi economişti, care nu văd lucrurile foarte roz, şi asta conform unor analize economice ceva mai informate (deşi preliminare) decat citirea globului de cristal. De exemplu, şi voi menţiona un singur exemplu dintre multele deja existente, Pierre-Olivier Gourinchas (martie 2020 , link aici) conchide că şi cu doar 50% din economie nefuncţionând timp de o luna, iar apoi încă doua luni cu 25% parte de economie în continuare nefuncţională, PIB-ul în SUA ar putea cădea cu 10% relativ la anul precedent, şi asta în scenariu optimist, şi fără să adăugăm şi costurile intervenţiilor (imperios necesare pentru a asigura partea din economie funcţională şi a preîntâmpină dezintegrarea totală a economiei—şi a societăţii).

Mai mult, aceste pierderi directe sunt aproape sigur irecuperabile, cum au fost şi după Marea Recesiune, unde, prin comparaţie, s-a pierdut ireversibil 4.5% din PIB între 2007-2009. Deci magnitudinea negativă a efectelor crizei actuale se aşteaptă să fie mare, asta nu este decât realism. Cu toate acestea, trebuie să nu uitam că deocamdată avem încă de-a face cu foarte multa incertitudine, deci prognoze mult mai precise încă nu se pot face. 


Din punctul meu de vedere, avem însă şi o parte pozitivă pe care mulţi o ignoră: o criză pandemică cum este cea actuală nu este structurală (contrar, de exemplu, Marii Recesiuni din 2008 sau Marii Depresiuni din 1929; deci nu are de-a face cu schimbări endogene în economie sau altfel spus cu schimbări intrinseci ale fundamentelor economiei). Nefiind structurală, nu va necesita acelaşi tip de restructurări masive ale economiei (deşi  va fi posibil nevoie de unele restructurări de calibru mai mic, depinzând de starea şi organizarea sectoarelor economice ale fiecărui stat: de exemplu, restructurari ale industriei aviatice in caz ca ar trebui sa fie pe termen suficient de lung compatibila cu cerinta economiei „distanta minima de de 1.5 m” s.a.md.).

Deci, condiţionat de faptul că activitatea economică se vă putea relua în cea mai mare parte mai degrabă decât mai târziu şi că guvernele se ocupă într-adevăr de planificarea şi managementul crizei , economia s-ar putea relansa ceva mai repede decât s-a întâmplat în cazul crizelor economice şi financiare din trecut; cu alte cuvinte, dar nu vreau să intru în prea multe detalii tehnice, am avea o recuperare mai degrabă în forma de V decât în forma de U sau W, sau cel puţin, dacă prima nu este posibilă, una mai degrabă în forma de U/ W decât în forma de L.

Sigur cu anumite pierderi irecuperabile, într-adevăr, dar cu cuantumul acestor pierderi încă nedeterminabil şi cel puţin din nou pe traiectorie ascendentă relativ rapid. Bun, şi ce trebuie făcut, veţi spune. Foarte important atât pentru a diminua pierderile acestea ireversibile, cât şi pentru a ne relansa rapid, şi asta pentru orice economie, la nivel generic, este că firmele să reia producţia cât de rapid cu putinţă, deci trebuie să găsim o modalitate ca angajaţii care sunt imuni să poată să se întoarcă imediat la lucru; nu este scop şi spaţiu acum să intru în detalii, dar propuneri excelente pentru implementări pragmatice ale unor testări masive care să asigure acest lucru au fost făcute deja, vedeţi de exemplu propunerea de testare dubla a unui grup de economişti şi virusologi belgieni în Dewatripont et al (martie 2020, link aici ) sau cea de testare în grup a unor economişti francezi în Gollier & Gosner (martie 2020, link aici . De fapt aceste două propuneri, luate împreună, ar fi ceva ce m-aş fi aşteptat să văd deja recomandat la nivelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi a decidenţilor la nivel de UE cel puţin, dar şi unii şi alţii se mişcă mult prea încet decât ar trebui. Nu trebuie stat nici pe roze, nici pe gânduri, ci trebuie acţionat.

Cine este Sebastian Buhai


Sebastian Buhai, doctor în ştiinţe economice (Institutul Tinbergen şi Universitatea Erasmus din Rotterdam, Olanda; 2008)  este actualmente cercetător asociat Centrului pentru Cercetare Economică şi Aplicaţiile Sale (CEPREMAP) din Paris, Franţa şi Institutului Suedez pentru Ştiinţe Sociale (SOFI) al Universităţii din Stockholm, Suedia. Specializările sale sunt economia forţei de muncă, economia industrială şi microeconometria aplicată.
Clujean de origine, s-a implicat de-a lungul timpului şi în diferite acţiuni de sprijinire şi popularizare a cercetării economice de excelenţă în România, între altele prin iniţierea seriei de conferinţe  ERMAS  şi a Blogului EconAcademia.  Poate fi urmarit pe twitter la twitter.com/sbuhai.

Citeşten şi

Economist român din Franţa: „uitaţi de 60% datoria publică, 3% deficit fiscal, astea nu mai contează deloc când Covid-19 iţi bate la uşă”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite