Ce propuneri a trimis un ONG din Cluj preşedintelui Iohannis. Economistul Iosif Pop: „Parlament bicameral cu 150 de demnitari: 80 din societatea civilă, 70 din partidele politice”

Iosif Pop, preşedintele Consiliului Civic Local, un ONG format din specialişti care monitorizează Consiliul Local al oraşului, susţine că următorul pas trebuie să-l facă preşedintele României, care şi-a asumat rolul de mediator între „stradă” şi partidele politice.

„Mă aştept ca în cursul acestei săptămâni, preşedintele care şi-a luat un rol de mediator între cetăţeni şi partide să vină şi să propună o platformă de ieşire  din criză ţinând cont de toate discuţiile cu strada, de  solicitările societăţii civile, de înţelegerile cu partidele. Apoi să spună populaţiei <<aştptaţi 3 luni şi dacă nu vă convine ce am făcut, daţi-ne afară>>”, a susţinut Pop. După trei luni ar trebui să fie pus la punct un pachet de legi, care să cuprindă aspecte precum cele electorale, fiscale, privind corupţia etc, care să permită atingerea obiectivelor solicitate de oameni. „N-aş lăsa decizia votării acestui pachet de legi la nivelul parlam , ci aş duce-o în faţa electoratului, printr-un referendum”, a susţinut Pop.

Iosif Pop a răspuns la mai multe întrebări puse de reporterul „Adevărul”

Care credeţi că sunt măsurile ce trebuie luate pentru reformarea României?

Aş face referire la cele 10 măsuri pe care Consiliului Civic Local le-a trimis la preşedinţie:

1. Sistem parlamentar bicameral care să fie limitat numeric la 150 de demnitari, din care: - 80 – proveniţi din societatea civilă; - 70 – proveniţi din partidele politice;   2. Instituţii publice profesionalizate, eficiente şi respectate, limitând la 5% din populaţie numarul angajaţilor susţinuti din Bugetul Statului;   3. Descentralizare administrativă reală, cu competente asumate local şi autofinanţare regională.   4. Integrare europeană accelerată bazată pe infrastructura finalizată, susţinere antreprenorială şi ocupare a forţei de muncă locală;   5. Susţinerea natalităţii şi formării umane prin sport, educaţie şi morală creştină;   6. Remunerare decentă a muncii cinstite, respect pentru muncă şi intoarcerea în tara a celor plecaţi (“exilaţi economic”);   7. Respect pentru libera iniţiativă, taxare moderată a muncii prin aportul tuturor la sustinerea bugetelor local şi central.   8. Agricultura cu industrializare locala, suport economic prioritar.   9. Ţintirea respectului pentru cetăţeanul român în Uniunea Europeana şi în lume, prin aportul fiecăruia.   10. Mandatarea Parlamentelor şi Guvernelor următorilor 36 de ani să-şi asume cele de mai sus Sunt 10 idei pentru România care oarecum fizează obiectivele de ţară – la modul extrem de generic, dar cred că e pe inţelesul tututor sau a majorităţii.Ar trebui ca orice parlamentar şi orice guvernant ce vrea să intre la conducere să le asume ca obiective ale naţiei, pe acestea sau altele care vor fi stabilite, şi să arate dacă le poate duce la îndeplinire. Dacă are metodă, aliaţi, suport moral şi financiar. Trebuie să aibă şi metode de a găsi banii pentru a aborda altfel sănătatea, învăţământul.

Trebuie să aloci altfel resursele pe care le colectezi. Noi am dat câteva zone în care forţa de muncă de 6 milioane de români ar trebui să găsească de lucru: agricultura, industrializarea a ceea ce se produce în agricultură, infrastructura, pe care dacă o privim cu foarte mare resposabilitate în 35 de ani abia dacă o vom termina, socotind cât am făcut în 25 de ani. Evident că pentru a pune în aplicare, pentru a aduce în faţă aceste obiective majore trebuie să creezi colective de specialitate pe domeniile subliniate acolo- şi trebuie foarte multă consecvenţă şi profesionalism ca să le poţi duce la îndeplinire.

Care este părerea dumneavoastră despre protestele din stradă? Este deja o săptămână de când se iese la Bucureşti. Cum vi se par solicitările manifestanţilor?

Lumea a ajuns la saturaţie după o aşteptare prelungă cu politicieni lipsiţi de reposanbilitate mai degrabă decât ataşaţi intereselor ţării. Solicitările ca atare sunte semne ale nemulţumirii şi aşteptărilor neîplinite, ele se exprimă ca atare. Aştepările de viitor sunt lucruri mai puţin limpezi. Ceea ce se degajă din solictările lor este nevoia de shcimbare, ceea ce azi nu e ok să fie mâine altfel, e o deducţie extrem de simplă. Avem o paletă foarte largă  şi limpede exprimată de solicitări legate de corupţie, legi făcute pe interes, legi nepuse în practică, structuri mafiote care lucrează în interes strict personal sau de grup.

Cred că toate aceste manifestări ce se exprimă limpede în vocea oamenilor – înseamnă o corecţie de viitor. Mie mi-e greu să cred că ceea ce aceşti oameni, politicienii, s-au obişnuit să facă ultimii 25 ani pot fi corijate din propria voinţă, fapt care justifică cu prisosinţă cerinţa „străzii” legată de  necesitatea unei noi clase politice.

De aici încep marile dileme – pentru că a spune vrei nu înseamnă şi o soluţie. Cred că în zona aceasta intră în joc vocea omenilor de bună credinţă şi cu pricepere. Adică lideri adevăraţi, morali, care până acum au stat deoparte pentru că li s-a părut periculos să intre într-o zonă în care vedem că azi justiţia încearcă să facă ordine. E greu să intri într-o astfel de societate coruptă şi să rămâi integru, de fapt e imposibil.

Credeţi că aceste manifestări ar putea reforma România?

Ar fi un pretext, eu aşa le văd. Dacă mă întrebaţi în ce măsură mâine din aceşti oameni care ies în stradă e posibil să apară unul sau mai mulţi lideri care şi să aibă calea de rezolvare a problemelor ştiute, mă îndoiesc că se vor găsi foarte mulţi. Ar trebui cel puţin de nivelul unui guvern şi parlament să se adune. După mine şi Consiliul Civic Local, parlamentul va fi format din 150 de oameni şi un Guvern ce s-ar limita la 15 portofolii de ministru, nu mai multe.

De unde luăm o nouă clasă politică?

Altă clasă politică s-o ai pregătită, realist fiind, nu există acum.

Clasă politică de rezervă nu avem. Ea se cere pregătită.

Poţi ca din rândul tineri care azi s-au deşteptat să încerci să formezi o şcoală de politicieni noi, şi în 3/4/5 ani poţi forma o clasă de politiceni noi care să plece de la principii morale, fiecare să aibă specialitatea lui, dar să dobândească şi alte abilităţi politice care să-l facă compatibil cu ce ar însemna un ales.

Ce facem până vor fi maturi aceşti politicieni?

Noi credem că se pot găsi 150 de parlamentari plus 15 miniştri, adică  165 de oameni care să reprezinte Parlamentul şi Guvernul din masa de politicieni pe care o avem azi şi din masa de voluntari ce are un exerciţiu politic ce i-ar putea califica. Putem găsi acest număr de oameni, însă nu prin metoda ce se practică acum – fiecare partid face lista în funcţie de cât cotizează membrul dornic de a obţinte o funcţie, ci altfel. Aceşti oameni vor fi aleşi de oamenii dintr-un cartier, oraş, regiune, dintre cei vrednici şi vor încheia cu aleşi un contract de reprezentare, în care să convină obiectivele enumerate. Chiar dacă nu e un contract scris, e unul moral. Constituţia să prevadă că dacă un ales nu reuşeşte să îşi îndeplinească obiectivele, să poată fi chemat acasă prin vot al majorităţii celor care l-au trimis. Asta i-ar responsabiliza pe politicieni.

Măcar o dată pe sesiune parlamentară, deputatul sau senatorul ar trebui să vină în faţa cetăţenilor şi să spună  ce a făcut: <<Asta am reuşit, asta n-am reuşit>>. Să-şi deconteze mandatul, să-şi obţină continuitatea mandatului. Cu acea ocazie cetăţenii ar trebuie să aibă dreptul, prin Constituţie, să aibă posibilitatea să facă un referendum local şi să-i retragă mandatul.

Cine să fie parlamentarii societăţii civile?

Societatea civilă sunt, practic, toţi cetăţenii care nu sunt membri de partid. Aceştia ar trebuie, în viziunea mea, să se poată înscrie ca şi candidaţi individiuali pe listele partidelor care sunt mai aproape de convingerile lor. Pentru asta trebuie să aibă un barem de susţinători. Partidele nu ar trebui să mă accepte. Scopul meu ca şi candidat ar fi să câştig votanţi şi aderenţi. Eu trebuie să-mi orientez platforma spre o filosofie, o doctrină de partid. Esenţial rămâne acel contract de reprezentare care nu se face cu partidul, ci cu cei care l-au votat.

Propunerea noastră ar fi ca majoritarea în Parlament s-o aibă societatea civilă (80 de parlamentari, iar partidele să aibă 70). Ideea e că majoritatea să depindă de electorat şi nu de partid. Pentru că acum politicienii noştri spun că nu pot vota cum vor ei, pentru că ar fi daţi afară. Eu aş vedea ca în fiecare cameră să fie majoritari cetăţenii din societatea civilă.

De ce credeţi că s-a ajuns la gradul ăsta de saturaţie din partea oamenilor? Unde s-a greşit şi ce se poate schimba?

Politicienii i-au minţit tot timpul pe alegători. Între ce spui şi ce faci trebuie să existe o apropiere, dacă nu o identificare. Politicianul să spună ce poate face şi să facă acele lucruri. Strada trebuie să rămână societate civilă, pentru a sancţiona ceea ce nu s-a făcut.

NU cred că strada trebuie să se transforme în partid.

De ce credeţi că Biserica Ortodoxă Română se află între scandările oamenilor, alături de clasa politică?

Dacă ne amitim bine în anii 90, biserica şi armata erau cele mai credibile. S-a ajuns aici din cauza faptelor Bisericii. E o acumulare de fapte ale Bisericii, nu s-a ajuns aici din cauza reacţiei faţă de ce s-a întâmplat la colectiv. Când susţii biserica din banii statului şi vine şi-ţi mai cere alţi bani pentru biserici în loc să-i ajute pe cei nenorociţi. Tu faci biserici peste biserici, dar n-ai sănătate, n-ai educaţie. Exagerările aceastea au dus la situaţia de astăzi. Biserica ar trebui să se apropie de oameni şi de interesele lor. Unul din interesele majoare este să cultive o conduită morală sănătoasă. Numai cu exemple pozitive se poate face acest lucru.

Mai puteţi citi:

Adevărul dur rostit de un lider al protestelor antisistem: „Politicienii nu dau nici o importanţă străzii“ 

„Ce vrea strada” a devenit, brusc şi neconvingător, o preocupare pentru politicienii români. „Adevărul” a stat de vorbă cu unul dintre liderii de opinie ai societăţii civile de la Cluj, Dumitru-Cornel Vîlcu, despre cerinţele „străzii”, despre schimbarea clasei politice, despre consultările demarate de preşedintele Iohanis şi despre partidul „străzii”.