Analist militar, despre cea mai mare provocare NATO în cazul unei invazii: drumurile româneşti, aliatul ruşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
NATO aduce uşor mii de soldaţi americani în Germania şi Olanda, dar trimiterea lor în România va fi o adevărată provocare din cauza infrastructurii rutiere şi feroviare din estul Europei. FOTO: Shutterstock
NATO aduce uşor mii de soldaţi americani în Germania şi Olanda, dar trimiterea lor în România va fi o adevărată provocare din cauza infrastructurii rutiere şi feroviare din estul Europei. FOTO: Shutterstock

Summitul NATO de la Madrid a stabilit că Alianţa poate detaşa mult mai mulţi militari şi mult mai repede în Europa-100.000 de militari pot interveni în zece zile, respectiv 500.000 în maximum şase luni. În Europa de Est însă, marea provocare a NATO este intervenţia rapidă în condiţiile unei infrastructuri precare.

Analistul militar Ionuţ Şutea explică pentru „Adevărul” care sunt efectele summitului NATO de la Madrid asupra războiului din Ucraina şi asupra siguranţei ţărilor din Europa şi, în speţă, a României. NATO continuă să nu se implice în războiul din ţara vecină, dar vestea bună pentru ţara noastră este că Alianţa a stabilit un plan de intervenţie în caz de invazie mult mai rapid şi eficient în caz de invazie, comparativ cu perioada anterioară.


Adevărul: Ce efecte credeţi că va avea Summitul NATO de la Madrid asupra evoluţiei războiului din Ucraina? 



Ionuţ Şutea: E clar că, în timpul Summitului de la Madrid, NATO şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de Ucraina. Totuşi, deciziile luate de Consiliul Nord-Atlantic nu au un impact direct asupra ţării vecine în ceea ce priveşte livrările de arme. Ajutorul militar este coordonat de Grupul de contact cu Ucraina, condus de SUA, unde aproximativ 50 de state membre discută ce pot oferi pentru armata ucraineană.



Dar asupra situaţiei României?



Pentru România şi, în general, pentru NATO, Summitul de la Madrid a produs câteva acţiuni concrete pentru a spori timpul şi capacitatea de răspuns a Alianţei în caz de criză, inclusiv angajamentul de a avea mai multe trupe americane, ceea ce este întotdeauna o veste bună pentru apărarea noastră.

100.000 de militari pregătiţi de luptă în zece zile


 

Planul de contingenţă al NATO prevede, acum, 180 de zile pentru o intervenţie decisivă pentru ajutarea unei ţări a Alianţei în cazul unui război. Cum a modificat Summitul NATO de la Madrid acest plan de contingenţă? 

Forţa Rapidă de Reacţie NATO (NATO Rapid Response Force), vechiul format de intervenţie, presupunea o capacitate de răspuns în 30 zile, cu 40.000 soldaţi. După ce Crimeea a fost anexată, NATO a fondat o unitate de reacţie foarte rapidă (Very High Readiness Joint Task Force -VJTF), care presupunea că 20.000 soldaţi pot răspunde între 28-72 ore şi şapte zile.

În noul plan de intervenţie - Modelul de Forţă NATO (NATO Force Model), stabilit la Summitul de la Madrid, NATO poate detaşa mult mai mulţi militari şi mult mai repede. Sistemul va fi împărţit în trei etape: 100.000 de militari gata să fie dislocaţi până la zece zile; 200.000 de militari - în zece - 30 de zile; şi 500.000 în 30-180 de zile.

Este o schimbare firească şi binevenită, având în vedere gravitatea ameninţării pe care o reprezintă Rusia şi importanţa reacţiei rapide. Mai multe simulări de război au arătat că Rusia ar putea ocupa Ţările Baltice în câteva ore sau 2-3 zile, schimbând misiunea NATO de la apărare la eliberarea statelor baltice. Alianţa ar trebui să aibă iniţiativa, iar acest plan lucrează în acest scop.

Infrastructura, cea mai mare provocare


Care este cea mai mare provocare în ceea ce priveşte acest nou plan de contingenţă?



În ceea ce priveşte numărul de trupe, aş spune că principalele provocări cu care s-a confruntat NATO de când statele din Europa Centrală şi de Est au devenit membre au fost mobilitatea şi logistica. Este uşor să aduci mii de soldaţi americani în Germania şi Olanda, însă repoziţionarea lor în, să zicem, Dobrogea şi estul Poloniei, este o adevărată provocare având în vedere starea infrastructurii rutiere şi feroviare în estul Europei. Fără o extindere a reţelei feroviare-rutiere care conectează estul cu vestul Europei, Alianţa va rămâne în cea mai mare parte dependentă de un pod aerian pentru a spori efective şi logistica necesară să susţină operaţiuni într-o zonă de criză.
 


Cum credeţi că ar face faţă România unei invazii până la primirea unui ajutor semnificativ din partea NATO?



Din multe motive, e foarte greu de anticipat cum se va comporta România în faţa unei invazii. Fiecare război este specific contextului de moment, iar o astfel de analiză necesită variabile şi circumstanţe clar definite. Totuşi, pot spune că, chiar şi în cazul foarte puţin probabil al unui atac, România nu va fi singură. Avem o prezenţă NATO robustă pe teritoriul nostru, care se întinde de la aviaţie, infanterie şi apărare antirachetă, care este mai mult decât un fir de declanşare. Este o forţă de prim răspuns.

Putin a trecut la un conflict predominant localizat în Donbas


Ce noi tendinţe aţi remarcat la războiul din Ucraina?



Războiul s-a schimbat complet. După cum ştim, Putin şi-a „reformulat” invazia eşuată iniţială şi a trecut la un conflict predominant localizat în Donbas, Harkov, Zaporojia şi a păstrat operaţiunea de interdicţie maritimă în Marea Neagră. De asemenea, încă vedem atacuri cu rachete ale ruşilor pe tot teritoriul Ucrainei împotriva unor obiective civile, industriale şi militare.



Care este centrul de greutate al războiului din Ucraina?



În Est, ruşii vor să cucerească întregul Donbas (obiectivul strategic), şi anume provinciile Luhansk şi Doneţk (obiective operaţionale). Fără îndoială, centrul de greutate este în Donbas şi aici trebuie să lărgim puţin discuţia. Ucrainenii apără de pe poziţii puternic fortificate, iar ruşii atacă frontal în majoritatea cazurilor, repetitiv, într-un mod lipsit de imaginaţie. Dacă vreţi, dintr-o perspectivă poziţională, frontul Donbas aminteşte mai mult de Primul Război Mondial (minus asalturile din tranşee în tranşee). Lupta poate fi descrisă ca un joc de ping-pong de artilerie, desfăşurat de la rază scurtă şi medie şi cu tactici de trage-şi-fugi (shoot and scoot) şi foc de contra-baterie.


Ruşii încearcă să treacă fragmentar prin liniile defensive ale Operaţiunii Forţelor Întrunite Ucrainene/ Joint Force Operations (JFO) din Donbas. Ucraina a lucrat la aceste linii de defensive încă din 2015 şi acestea constau în tranşee, poziţii defensive în unele cazuri concentrice în jurul oraşelor, zone minate şi alte elemente de apărare.



Au repurtat ruşii vreo victorie în Donbas?



Ucrainenii tocmai au pierdut o mare linie defensivă, axa Sivierodonetsk - Lysychansk, iar prin această victorie Rusia a punctat primul obiectiv operaţional: capturarea provinciei Lugansk. Victoria a venit cu mari costuri şi uzură pentru ruşi şi a fost posibilă doar pentru că ruşii au făcut praf localităţile respective cu artilerie până când ucrainenii nu au mai avut nimic de apărat. În plus, au avut şi sprijinul „valurilor umane” conduse de cecenii lui Khadyrov şi rusofilli încorporaţi cu forţa din cele două republici separatiste. 


În continuare, există linia Siversk-Bakhmut, care este mai fluidă. Aici ruşii au încercat iniţial să împartă armata ucraineană în jumătate, în martie, pentru a înconjura forţele ucrainene în Severodonetsk- Lysychansk. Ei au capturat Popasna (la sud), o zonă cu potenţial tactic, dar nu au putut traversa râul Siverski Doneţk (la nord) datorită reacţiei prompte de recunoaştere a trupelor ucrainene. 

Deşi intermediară, linia Siversk-Bakhmut devine foarte importantă, deoarece este ultima zonă înainte de Kramatorsk-Slaviansk, a treia şi cea mai importantă linie defensivă.



Care va fi bătălia decisivă pentru cucerirea Donbasului?



Kramatorsk-Sloviansk este „Linia Maginot” a Ucrainei şi va reprezenta, probabil, bătălia decisivă pentru Donbas, dacă ruşii reuşesc să ajungă acolo. Kramatorsk este, de asemenea, sediul central al Forţelor Întrunite Ucrainene şi capitala provizorie ucraineană în Doneţk. O pătrundere în Kramatorsk-Sloviansk ar marca prăbuşirea Forţelor Întrunite Ucrainene şi ar permite Rusiei să captureze provincia Doneţk, completând astfel obiectivul strategic de a lua Donbasul. 



Ce se întâmplă în Marea Neagră?



În Marea Neagră, marina rusă continuă să blocheze comerţul maritim către şi dinspre Ucraina, în acest proces infometând părţi ale lumii care depind de grâul ucrainean. Acest lucru face parte din războiul economic al Kremlinului.


Vă rog să ne faceţi un rezumat al fronturilor şi tendinţele operaţionale.

 

Ruşii nu au renunţat la Harkov şi căută să consolideze o zonă tampon la graniţă din două motive: pentru a proteja nodurile logistice din Bolgorod ce alimentează frontul din Izium, şi pentru a-şi păstra deschisă opţiunea unei noi ofensive împotriva Harkovului. Oraşul este din nou în raza de acţiune a artileriei ruseşti - însă situaţia este foarte fluidă. 

Zaporojia este un front oarecum latent, dar important pentru ruşi deoarece deschide calea unei ofensive pe valea Niprului, şi protejează liniile logistice din Crimeea spre Donbas, via Mariupol. Ucrainienii au atacat recent cu artilerie şi rachete depozitele de muniţie ale ruşilor în această zonă.

În Herson, ucrainienii au recuperat destul de mult teritoriu graţie unei contra-ofensive începute la începutul lui iunie. Momentan, aceştia se află la 20 km de oraşul Herson, însă ruşii au început să suplimenteze efectivele în zonă. Între timp, forţele de ocupaţie sunt în proces de a integra regiunea în Federaţia rusă prin măsuri politico-economice, şi practică fură grâul ucrainean să-l exporte ei. În acelaşi timp, ruşii se confruntă  cu o insurecţie ucraineană destul de serioasă. 

cluj sutea ionut. foto arhiva personala

Expertul în intelligence militar Ionuţ Şutea. FOTO: Arhivă personală

 

Cine este Ionuţ Şutea

Ionuţ Şutea este analist şi instructor în Intelligence din Surse Deschise (OSINT), specializat pe sisteme militare şi conflicte armate. A fondat T-Intelligence, o platformă care are scopul de a informa cetăţenii transatlantici cu privire la problemele de securitate de interes comun. Analizele T-Intelligence au apărut în Forbes, Janes şi în rapoarte de securitate guvernamentale, precum cel întocmit de guvernul canadian în cazul avionului de pasageri doborât de iranieni deasupra Teheranului. Şutea a  fondat Knowmad, un training în metode de cercetare şi analiză în OSINT prin care a pregătit peste o sută de cursanţi inclusiv din zona guvernamentală euro-atlantică. Este directorul de cercetare şi intelligence al Tactical Report, o firmă de consultanţă pe geopolitică şi apărare pe regiunea Orientului Mijlociu. A obţinut un masterat în studii de securitate, intelligence şi studii strategice de la Universitatea din Glasgow, unde şi predă periodic pe aceste teme. El este licenţiat în Studii de Securitate de la Universitate Babeş-Bolyai.

Vă recomandăm să mai citiţi

Planul lui Putin după eşecul războiului-fulger: „Asedierea brutală a oraşelor şi teroare asupra civililor”

Faţa nevăzută a războiului din Ucraina. „Ce-l împiedică pe Putin să radă Kievul de pe faţa pământului”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite