Amintiri din vremea în care româncele erau venerate la Paris de pictori, scriitori şi conţi francezi
0
O publicaţie franceză aduce un omagiu româncelor care au avut un rol importat în istoria Franţei. Sunt amintite, printre altele, Sarmiza Bilcescu (prima femeie din lume care a primit diploma de Drept Francez de la Universitatea Sorbona) sau Anna de Noailie (Bibescu) - prima femeie comandor al Legiunii de Onoare.
În articol este prezentată o scurtă biografie a cinci dintre aceste femei de origine română care au avut un cuvânt important de spus asupra istoriei franceze:
Sarmiza Bilcescu (Bucureşti, 1867-1935), dintr-o familie liberală de elită, a studiat dreptul la Universitatea din Bucureşti şi s-a înscris în 1884 la Universitatea Sorbona din Paris, devenind astfel prima femeie din Europa şi din lume care a obţinut o diplomă în Drept Francez.
Teza ei de licenţă, discutată la 12 iunie 1890, s-a intitulat: „Statutul juridic al mamei în dreptul roman şi francez”. Considerată doar femeie şi nu avocată de societatea vremii, Sarmiza a ales să se dedice vieţii de familie. Ea a rămas însă activă în cercurile feministe şi a fondat Societatea Domnişoarelor Române.
Anna De Noailles. FOTO: Arhiva familiei
Prima femeie care a primit titlul de Comandant al Legiunii de Onoare
Anna De Noailles (Paris 1876-1933) era româncă de partea tatălui ei, prinţul Grigore Bibescu Basarab Brâncoveanu, şi grecoaică de partea mamei sale, Rachel Musurus. Anna Brancoveanu s-a căsătorit în 1897 cu contele Mathieu de Noailles, intrând astfel într-una din familiile celei mai vechi ale nobilimii franceze.
Ea a devenit cunoscută cu prima sa scriere, „Le Cœur innombrable”, şi a continuat să compună poezii, romane şi proză poetică. În 1932, a fost publicată biografia sa, „Le Livre de ma vie” (Cartea vieţii mele). La începutul secolului XX, salonul său de la Hôtel de Brancovan, bulevardul Hoche 34, a atras cei mai valoroşi intelectuali ai vremii, printre care Maurice Barrès (cu care Anne a avut o prietenie îndelungată şi chinuită), Edmond Rostand, Paul Claudel, André Gide, Frédéric Mistral, Marcel Proust, Paul Valéry, Jean Cocteau, Alphonse Daudet, Pierre Loti şi Max Jacob.
De Noailles a fost prima femeie care a primit titlul de Comandant al Legiunii de Onoare. A fost şi prima femeie admisă la Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia. Şcoala franceză din Bucureşti îi poartă numele.
Elena Văcărescu: FOTO: Arhiva familiei
Marcel Proust şi Anatole France, apropiaţii Elenei Văcărescu
Elena Văcărescu (Bucureşti 1864-Paris 1947), scriitoare şi traducătoare, a debutat în 1886 cu volumul „Chants d'Aurore”. La întoarcerea ei din România, devine prima domnişoară de onoare a Reginei Elisabeta a României.
O tragică poveste de dragoste cu viitorul rege Ferdinand I al României o duce în exil. La sosirea ei la Paris, Elena a deschis un salon frecventat de personalităţi precum Marcel Proust şi Anatole France. După Marele Război, a fondat premiul „Femina Vacarescu”.
În timpul conflictului, ea îşi susţinuse ţara de origine şi reuşise să unească mai multe personalităţi franceze şi europene pentru cauza românească. În 1919, a devenit delegată permanentă a României la Liga Naţiunilor şi membră a Comisiei Internaţionale de Cooperare Intelectuală de la Geneva.
Elena Văcărescu a obtinut doua diplome de la Academia Franceza pentru „Canto d'Aurora” şi „Rhapsodie de la Dambovita”. A primit Legiunea de Onoare în 1927.
Martha Bibescu. FOTO: Arhiva familiei
Martha Bibescu, protagonista marilor evenimente istorice ale timpului ei
Martha Bibescu (Bucureşti 1886-Paris 1973), născută într-o familie nobiliară, s-a căsătorit cu prinţul George Valentin Bibescu la vârsta de 16 ani. Şi-a făcut debutul la Paris ca femeie de litere. În 1908, a fost publicată cartea ei „Les Huit-Paradis”, inspirată de o călătorie în Asia Mică, unde soţul ei (aviator şi pilot) se afla într-o misiune diplomatică.
Cartea beneficiat de o primire călduroasă din partea lui Maurice Barrès. Scriitoarea a pictat în carte aristocraţia pariziană cosmopolită. Căsnicia ei a fost nefericită, deşi a fost rodul unei mari pasiuni. La 17 ani, pentru a se consola de infidelitatea soţului ei, Marthe s-a trezit în braţele vărului ei, Emaniol, care s-a sinucis în Anglia în 1917.
Martha Bibescu a fost protagonista unei intense activităţi diplomatice şi caritabile. În 1912, a întreprins restaurarea ansamblului arhitectural situat la vreo cincisprezece kilometri de Bucureşti, pe care i-l dăruise soţul ei anul precedent şi care cuprindea o clădirea din secolul al XVIII-lea în stil „brâncovenesc”.
Din 1916 a condus un spital pentru răniţi la Bucureşti, sub ocupaţie germană, dovedindu-se o sursă valoroasă de informaţii pentru guvernul român. A fost martoră şi protagonistă a marilor evenimente istorice din timpul ei. O critică acerbă a bolşevismului, Martha Bibescu a părăsit România în 1945 pentru a pleca în Anglia. De acolo, a făcut tot ce a putut (vânzarea smaraldelor familiei Bibescu, tablouri pe care le primise în dar, bunuri pe care reuşise să le scoată din ţară) pentru a reuşi să-o scoată din ţară pe fiica ei - Valentina şi pe ginerele ei, principele Jean Nicolas Ghika-Comăneşti, ambii în arest la domiciliu.
După ce s-a stabilit definitiv în Franţa, a trăit doar din scris şi a continuat să critice regimul comunist din România. Scriitoare de succes, călătoare pasionată, este şi autoarea volumului „Jurnal politic”.
Elvira Popescu l-ar fi inspirat pe Matisse să picteze „La blouse roumaine”
Regina teatrului de bulevard
Elvira Popescu (Bucureşti 1894-Paris 1993) - exotică şi dezinvoltă, a fost regina teatrului de bulevard parizian. Dramaturgul Tristan Bernard o descrie cu această frază: „Un pahar de şampanie cu lacrimi la final”. Elvire a efectuat studii artistice temeinice. S-a căsătorit de trei ori şi s-a zvonit multă vreme că regele Ferdinand I al României ar fi îndrăgostit nebuneşte de ea.
Dramaturgul Louis Verneuil a scris comedia „Verişoara din Varşovia” special pentru Elvira. Francezii au numit-o „Notre-Dame du Theatre”, dar românca a cochetat şi cu cinematografia şi a jucat alături de viitoarele staruri mondiale precum Alain Delon şi Claudia Cardinale. Henri Matisse (1869 – 1954) a avut o atracţie pentru ia românească, dovadă fiind celebra operă „La blouse roumaine”. Se spune că Elvira ar fi fost una dintre sursele de inspiraţie ale lui Henri Matisse pentru celebrul tablou care a devenit simbolul feminităţii româneşti.
Actriţă de succes şi „femeie fatală”, Elvira a fost şi splendida gazdă a unui salon la modă din proprietatea Mézy-sur-Seine care era frecventat de lumea bună din Paris. Accentul său străin a devenit proverbial. Ea a spus: „Singurul meu regret este accentul meu. M-a împiedicat să joc marile roluri dramatice sau tragice”.
Ea a devenit „pariziană” prin excelenţă, făcând inimile francezilor să o admire. Ei îi sunt dedicate Sala Popescu a Teatrului Marigny de pe Champs Elysées şi sala de cinema a Institutului Francez din România.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
