Tradiţii şi superstiţii de Florii: ce să faci pentru binele casei. Ritualuri păgâne de înfrumuseţare şi de ce salcia sfinţită în această zi are puteri miraculoase
0
Sărbătoarea Floriilor, care celebrează sosirea lui Iisus Hristos în Ierusalim, marchează începutul săptămânii ce culminează cu noaptea de Înviere şi cu marea sărbătoare de Paşte. Ramurile de salcie şi dezlegarea la peşte sunt simbolurile Floriilor.
În duminica dinaintea Paştelor, ortodoxia serbează Floriile, ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, călare pe un mânz de asin. Oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic (curmal) în mâini, dar Iisus şi-a păstrat smerenia citind în sufletele lor. Ştia că aceia care astăzi îl primesc cu urale, în scurt timp se vor lepăda zgomotos de El. Şi cu toate acestea, Domnul a făcut sacrificiul suprem pentru izbăvirea păcatelor lumii.
Sărbătoarea Floriilor se mai numeşte sărbătoarea Stâlpărilor, după ramurile de palmier sau finic, cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. În trecut, sărbătoarea mai purta numele de „Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la Botez“, cei care nu primiseră încă botezul mergeau la episcop pentru a-i cere să îi creştineze. Tot în acea zi, regii şi împăraţii îşi arătau mărinimia faţă de condamnaţi, de aceea sărbătoarea mai era cunoscută drept „Duminica graţierilor“.
“Biserica Ortodoxă a rânduit în această zi să fie împărţite credincioşilor ramuri de salcie binecuvântate, care înseamnă renaşterea naturii sau biruinţa vieţii împotriva morţii. În această zi se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri”, explică părintele Paul Tudorache.
Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de "Săptămâna Mare", după cele 40 de zile de post.
"Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl "petrec" pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere", a explicat pentru Mediafax, părintele Constantin Stoica.
Simbolul finicului
Intrarea în Ierusalim a Domnului a fost profeţită cu aproximativ 500 de ani înainte, de către Profetul Zaharia, în Vechiul Testament. Acolo Hristos este numit „Împăratul Ierusalimului“ care vine „drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei“.
Ramurile de finic sau curmal sunt simboluri biblice ale Bisericii, înţeleasă ca o comuniune a drept-credincioşilor. Finicul este şi simbol al înţelepciunii, apărând pe stâlpii Templului iudaic şi fiind folosit în sărbătoarea iudaică a recoltelor, alături de ramurile de salcie.
Obiceiuri populare
Creştinii din Bărăgan păstrează cu sfinţenie o serie de obiceiuri populare la sărbătoarea Floriilor. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim este cinstită cu fast în fiecare biserică. Oameniii merg la biserică cu crenguţe de salcie care sunt slujite de preoţi, apoi sunt aşezate la uşi sau la icoană.
„Se spune că e bine să pui salcie la icoană, pentru binele casei, la coteţele păsărilor şi la grajdurile animalelor pentru a le apăra de boli sau să te încingi la brâu pentru a te feri de dureri de spate“, spun etnografii de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi. Pentru a avea spor, viaţă liniştită şi sănătate, ramurile sfinţite se păstrează peste an în casele credincioşilor, fiind folosite la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii mai obişnuiesc să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte.
Colind şi obiceiuri păgâne
În Duminica Floriilor, în comuna Lupşanu din judeţul Călăraşi, copiii merg cu „Floriile“. „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii!“, cântă ei refrenul colindului în care este exprimată bucuria primăverii şi a trezirii naturii la viaţă. De Florii, fetele aveau propriul ritual de înfrumuseţare.
„La sate, pe vremuri, se practicau câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri din Bărăgan, oamenii nu se spală pe cap în această zi, tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare“, arată etnografii.
Vă recomandăm şi:
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Se încarcă comentariile...
