FOTO VIDEO Zece lucruri pe care nu le ştiai despre Mănăstirea Brâncoveni, locul unde Matei Basarab s-a vindecat de o boală rară
0
Mănăstirea Brâncoveni este unul dintre reperele istorice ale judeţului Olt. Aşezământ încărcat de istorie, locul e uşor de găsit, fără a fi nevoie să cauţi. Originea mănăstirii se pierde în negura istoriei, primzl lăcaş fiind ridicat în prima jumătate a secolului XVI de bunica lui Matei Basarab. Cel cae-şi va pune însă definitiv amprenta asupra locului va fi însă Constantin Brâncoveanu, al crui nume va fi preluat de lăcaş.
Mănăstirea se află la o distanţă de numai 20 de kilometri S-V de Slatina şi la şase kilometri de halta Pârşcoveni, pe linia ferată Piatra Olt - Caracal, puţin mai spre sud de orăşelul Piatra-Olt. Aici se ajunge pe drumul ce leagă între ele localităţile Slatina şi Craiova (DN 65/E 574), făcând stânga spre oraşul Caracal (DN 64), iar, mai apoi, tot stânga, pe drumul comunal DC 80. O poartă uriaşă din lemn sculptat te întâmpină la câteva sute de metri de mănăstire şi un indicator pe măsură, care îţi vesteşte că ai ajuns. Drumul de la înalta şi tradiţionala poartă din lemn a fost modernizat prin asfaltare anul trecut, astfel că, acum, cei care vizitează locul nu mai sunt nevoiţi să facă slalom printre gropile ce brăzdau drumul cu pricina până la mănăstire.
Biserica este o construcţie oarecum atipică, fiind ridicată în câmpie, într-un loc jos, sub nişte dealuri, lucru care zădărnicea utilitatea fortificaţiei, fiind lesne de asediat. Boierii din familia Brâncoveni construiesc aici, în secolul al XVI-lea, ca loc de refugiu, ansamblul arhitectural Brâncoveni. Primul lăcaş a fost ridicat în 1570 de către Doamna Celea, bunica lui Matei Basarab, cel care avea să se nască deasemenea şi el în satul Brâncoveni. Jupâniţa Celea construieşte aici, mai exact, o bisericuţă din lemn la care slujeau doar călugări. Prima atestare documentara dateaza din 1582-1583, când Mihnea Turcitu întăreşte daniile făcute anterior. Începând cu anul 1634, Matei Basarab începe un amplu proiect de fortificare a aşezământului monahal, pe care vroia să îl transforme şi într-un bastion de apărare, construind, în acest sens, turnul-clopotniţă, pivniţele boltite şi zidurile înconjurătoare. Din acea epocă se păstreză încă turnul, clopotniţa, spaţioasele pivniţe boltite, stăreţia şi o parte din zidul de apărare prevăzut cu creneluri, inclusiv vechea poartă din lemn masiv de la intrarea în mănăstire.
"Adevăratul ctitor al mănăstirii avea să fie însă un alt fiu al satului, respectiv Constantin Brâncoveanu, care va construi biserica din piatră peste cea veche la 1699 într-un timp record de numai câteva luni. Pictura este terminată şi ea câţiva ani mai târziu, adică în 1702. Aici se păstrează unul din puţinele sale portrete realizate în timpul vieţii lui şi în care îşi găsesc odihna veşnică înaintaşii săi: mama şi bunica acestuia, dar şi tatăl său, Papa Brâncoveanu. Constantin Brâncoveanu va face importante şi preţioase danii către mănăstire şi va chema meşteri italieni pentru realizarea unor lucruri de artă, cum ar fi splendida uşă din lemn de la intrare. Voievodul şi-a petrecut aici copilăria şi adolescenţa", afirmă Aulreia Grosu, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt.
Biserica mare, reconstruită în anul 1700 în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, compartimentată în altar, naos şi pronaos. Pridvorul este deschis, susţinut de opt coloane din piatră, dispuse în centru. Catapeteasma este cea originală - din lemn, cu o sculptură bogat ornamentată, aurită; are o turlă pe naos, iar uşile sunt masive, din lemn de stejar sculptat, cu un modelaj bogat. În pronaos sunt înmormantaţi Papa Brancoveanu, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, mama şi bunica lui, iar în pridvor este înmormantată jupâniţa Celea. Pictura actuală a mănăstirii datează din 1837, autorii fiind, din păcate, necunoscuţi.
Mănăstirea Văcăreşti din Bucureşti dăinuie la Brâncoveni
La puţin timp după martirizarea domnitorului Constantin Brâncoveanu, mănăstirea va avea o lungă perioadă de decădere, fiind chiar transformată în garnizoană militară austriacă în timpul războiului cu turcii 1716-1718, fiind chiar arsă în aceşti ani. Cutremurul din 1838 o va avaria însă serios. O scurtă perioadă de oarecare renaştere avea să cunoască mănăstirea (de şapte ori distrusă şi de tot atâtea ori reclădită) după Unirea Principatelor, când Cuza-Vodă îl va pune stareţ pe celebrul haiduc Popa Şapcă, vestitul revoluţionar de la 1848, a cărui statuie se regăseşte în faţa bisericii şi care este înmormântat şi el aici.
În beciul cel mare de sub stăreţie, aflat imediat în dreapta, cum intri în incinta perimetrului unde se află biserica, a fost amenajat un “lapidariu” model de către Preasfinţitul Calinic al Argeşului, care a ascuns aici elemente deosebit de importante provenite de la bisericile demolate de către comunişti în Bucureşti – Văcăreşti (cea mai mare biserică din ţară până la demolarea sa, n.a.), Sf. Pantelimon, Sf. Spiridon Vechi. Astfel, pot fi admirate aici coloane originale din piatră de la bisericile menţionate, icoane din secolul al XVIII-lea şi chiar mai devreme, pietrele funerare ale lui Ghica Vodă, Barbu Văcărescu şi ale postelnicului Dumitrescu, dar şi alte elemente sculptate care s-au prezervat extraordinar de bine.
Mănăstirea Brâncoveni, salvată de la distrugere de sora lui Nicolae Ceauşescu
În anul 1959, mănăstirea – devenită, între timp, de maici - este desfiinţată şi transformată în azil de bătrâni, funcţionând astel până către finalul anilor 80. În mod paradoxal, în acea perioadă când zilele lui Nicolae Ceauşescu erau numărate, lăcaşul a fost redat rosturilor sale tocmai de către sora dictatorului, Elena Bărbulescu, aceasta ajungând astfel, să se numere printre ctitorii mănăstirii, alături de cei din neamul Basarabilor şi Brâncovenilor.
Lucrurile demne de admirat continuă însă cu muzeul mănăstirii, ce adăposteşte o bogată colecţie de Evanghelii, icoane, manuscrise, veşminte şi tapiserii de mare valoare artistică sau istorică. Unele dintre exponate - covoare, velinţe etc., sunt realizate la războaiele de ţesut din interiorul mănăstirii. Tot aici poate fi văzută şi o frescă, ce-i drept, mai nouă, realizată în 1989 de Vasile Pop Negreşteanu, frescă ce redă, pe un întreg perete, martiriul la care a fost supus voievodul Constantin Brâncoveanu, condamnat la moarte alături de copiii săi, în august 1714, la Constantinopol.
Biserica Mică şi Izvorul tămăduirii
În incinta Mănăstirii Brâncoveni dăinuie însă şi „Biserica Mică”, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ridicată în anul 1700 de Matei Basarab şi reclădită de Constantin Brâncoveanu. Aşezată oarecum lăturalnic în perimetrul mănăstirii, aceasta a devenit ulterior bolniţa mănăstirii, aici fiind săvârşite slujbele pentru monahii bolnavi şi răniţii de război ce erau adăpostiţi uneori. Pictura din bolniţă, lucrată în frescă într-un deosebit stil bizantin, este de o valoare inestimabilă şi încă se păstrează, aceasta fiind lucrată de meşterii Şcolii de la Hurezi, conduşi de grecul Constantinos. În prezent, aici au loc importante lucrări de reabilitare la interior pentru a fi redată vizitatorilor şi nu numai.
La doar câţiva metri de Biserica Mică poate fi văzut Izvorul Tămăduirii, numit astfel după ce voievodul Matei Basarab ar fi scăpat de o cumplită boală de piele ce-l măcina de ani buni după ce s-a spălat în apa acestui izvor. După ce s-a însănătoşit în acest mod, voievodul a poruncit amenajarea corespunzătoare a locului pentru ca şi alţi credincioşi să se vindece. Şi acum locul este frumos împrejmuit şi nu puţini sunt cei care vin special la mănăstire doar pentru apa tămăduitoare a acestui izvor.
Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
