Spectacol. Tradiţii populare şi colinde, pe 9 decembrie, la sala "Barbu Ştirbei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colindatul de Crăciun este, în folclorul românesc, cel mai important ciclu sărbătoresc tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări  populare.

Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.  Miercuri, 9 decembrie,  începând cu ora10.00, călărăşenii sunt invitaţi să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă.

La sala de spectacole “Barbu Ştirbei”, cele mai frumoase tradiţii pot fi descoperite prin intermediul spectacolului “Moştenitorii”, prezentat de preşcolarii din municipiul Călăraşi. În tradiţia populară se pune că atât colindătorul cât şi cel care este colindat se purifică prin acest ritual şi are parte de sănătate, spor în casă şi belşug.

Vă recomandăm şi:

Obiceiuri de Sfânta Filofteia, ocrotitoarea copiilor. Ce să faci pentru spor şi sănătate, de ce nu trebuie să foloseşti cuţitul pe 7 decembrie

Sfântul Nicolae, povestea îngerului păzitor al copiilor. De unde vine tradiţia ca darurile să fie puse în ghetuţe şi ce semnificaţie are nuieluşa

Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în biserică. Ziua când se deschid cerurile, se „leagă“ farmecele, iar graiul animalelor poate fi înţeles de oameni

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac

Superstiţii la Întâmpinarea Domnului. Stretenia, ziua cu multe ceasuri rele în care cine munceşte va cădea în boală

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite