Poveşti de groază din iadul închisorilor comuniste. „Ştiam un singur lucru: că vreau să mă spânzur!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stamu a îndurat ororile comunismului Foto:I.S.
Nicolae Stamu a îndurat ororile comunismului Foto:I.S.

I se umplu ochii de lacrimi când începe să-şi amintească ce a trăit în urmă cu jumătate de secol, ca şi când ar fi fost ieri. A fost închis la Jilava, Aiud şi la Periprava, unde a îndurat multă umilinţă şi bătăi.A fost considerat duşman al poporului şi a fost condamnat pentru uneltire împotriva regimului.

Poveste rar, calm, iar revolta şi neputinţa i se citesc pe faţă. La cei aproape 90 de ani, Nicolae Stamu mulţumeşte Celui de Sus că i-a dat puterea să depăşească acest calvar. „Nu mi-am imaginat că voi scăpa cu viaţă. A fost crunt, nu vă pot descrie. Nici acum copiii mei nu ştiu exact prin ce am trecut“, ne povesteşte bătrânelul. Deşi ai tendinţa să crezi că trecerea anilor a ştres amintirile dureroase, Nicolae Stamu uimeşte prin precizia cu care povesteşte.

29 noiembrie 1957

Îşi aduce aminte cu durere în suflet de ziua de 29 noiembrie 1957 când în toiul nopţii a fost ridicat de acasă de către Securitate. „La 12 noaptea au venit acasă securiştii care mi-au spus că trebuie să merg cu ei. Locuiam cu soţia mea şi cei trei copii, dar şi cu părinţii mei. Mama a început să tremure, soţia plângea, iar eu eram paralizat de frică pentru că nu ştiam ce se întâmplă“, ne-a declarat Nicolae Stamu.
Nu a mai avut timp să spună nimănui nicio vorbă sau să ia ceva din casa care îi era atât de dragă. Nici măcar copiilor nu le-a adresat vreun cuvânt. „Am îmbrăcat o pufoaică pentru că afară era foarte frig şi am urmat drumul ce-mi fusese sortit. Când am ieşit pe poartă, am fost lovit de unul dintre miliţieni care s-a răstit şi m-a făcut bandit“, rememorează bătrânul. Din acea noapte a început o suferinţa care avea să se încheie peste 7 ani.

Interogatoriu cu bătăi

După ce a fost ridicat de la domiciliu, bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost urcat într-o maşină şi dus la Feteşti. „Am stat o zi o şi noapte în picioare într-o cameră de 2 metri pătraţi. Nu exista scaun sau pat. Totul era răvăşit în capul meu. Ştiam un singur lucru şi acela era că vreau să mă spânzur “, ne-a povestit bătrânul.
Drumul pierzaniei a continuat la Constanţa, unde trei persoane l-au percheziţionat şi au completat o fişă. „La Constanţa mi s-au pus ochelari negri la ochi prin care nu puteam să văd nimic şi am fost dus în celulă. Acolo erau trei paturi şi un singur deţinut. Dimineaţă am fost dus la anchetă unde au început întrebările şi bătăile“, a mai spus pensionarul.

Şi acum îşi mai aduce aminte cum în timpul ancheteii se puneau întrebări despre lucruri şi persoane pe care nu le cunoştea. Anchetatorii însă l-au determinat prin forţa fizică să recunoască numai neadevăruri. „Totul era în favoarea lor. Nu ziceai ca ei, nu mai aveai multe zile de trăit“, a precizat pensionarul. În fiecare zi, timp de două luni, de la şapte dimineaţa până noaptea târziu era interogat.

Sentinţa: 15 ani de muncă silnică

La 12 februarie 1958 a fost dus la  judecată în nişte barăci din actualul parc de la Casa Albă(Prefectura). „Eram acuzat de uneltire contra ordinii sociale, deşi nu făcusem nimic în acest sens. Cineva m-a pârât pentru că eu vorbeam cu vecinii şi îmi exprimam nemulţumirea împotriva regimului condus de Gheorghe Gheroghiu-Dej“, a mai Nicolae Stamu, deţinut politic.
Completul era format din: Nistor Duma, căpitan, Ziavel Goigloveanu, asesor, Petre Şerbănescu şi Ion Leahu, jurişti şi grefier Stoian Ispas. „Toţi făceau parte din Tribunalul Militar Constanţa, procurorul acuzând că faptele noastre criminale vor fi pedepsite cu muncă silnică între 15 şi 25 de ani. Ni s-a dat „ultimul cuvânt al acuzatului“, o formalitate de batjocură fără nici un efect“, a mai povestit bătrânul. Ştia că sentinţa era hotărâtă din birourile Securităţii de către anchetator în colaborare cu şefii săi.
„După deliberare, care a durat câteva minute, mi s-a comunicat sentinţa pe care a citit-o rar şi cu glas tare secretarul de şedinţă. Şedinţa numărul 57 din 12 februarie 1958 prevedea că sunt condamnat la 15 ani de muncă silnică. Atunci am realizat că era posibil să nu mai scap “, ne-a mai spus bătrânul.

Jilava, prima oprire

După pronunţarea sentinţei, Nicolae Stamu a fost dus la penitenciarul din Constanţa într-o celulă foarte mică cu mai multe paturi suprapuse. După aproape trei luni a fost îmbarcat într-o dubă feroviară alături de alţi deţinuţi. „Când am urcat în dubă ni s-a dat o bucată de pâine şi o bucăţică de slănină foarte sărată, fără apă. După aproximativ cinci ore, am ajuns în Gara  de Nord. Când am coborât ne aşteptau miliţienii înarmaţi, alături de câini dresaţi, pregătiţi să ne bată. Ne-au hăituit spre o dubă care era pitită în spatele unor panouri în care am urcat, în timp ce eram făcuţi bandiţi“, ne-a spus Nicolae Stamu.

„În scurt timp am ajuns la Jilava şi eram lovit la fiecare pas pe care îl făceam. Am fost dezbrăcat, doar în cămaşă şi chiloţi şi dus în nişte boxe. De aici ne scoteau pe rând să ne verifice identitatea într-un birou de la intrare. La Jilava am stat două săptămâni, dar nu vă pot spune decât că am vrut la să îmi iau viaţa. Acolo am stat dezbrăcaţi, fără lumină şi aer. Era crunt, nu mai exista speranţa că vei vedea lumina zilei“, a mai spus pensionarul.

Iadul de la Aiud

După două săptămâni de chin a fost dus la Aiud. Acolo a stat aprozimativ trei ani. „Ne roteau din celulă în celulă, ca să nu ne împrietenim unii cu alţii şi să uneltim. Eram scoşi afară câte cinci minute, câte unul. Nu aveam voie să stăm culcaţi, doar în fund la marginea patului. Dacă nu respectam regulile eram pedepsiţi şi băgaţi la izolare (la neagra), unde primeam o dată pe zi mâncare“, a mai spus Nicolae Stamu. Meniul zilnic era alăcătuit dintr-o ciorbă de varză, mai mult apă chioară şi o bucăţică de pâine. „Când găseam o frunză de varză în farfurie era o fericire. O consideram carne“, rememorează fostul deţinut.

Prin stuf, la Periprava

Dup trei ani petrecuţi la Aiud, a fost mutat la Balta Brăilei, la Stoieneşti, iar la scurt timpa ajuns la Salcia. În primăvara anului 1962 a fost dus la Periprava.„Cel mai greu, un adevărat calvar, e puţin spus. Dimineaţa la ora 07.00 plecam 2 kilometri pe jos în baltă unde era stuful mai mare şi mai des şi apa îngheţată. Aveam normă de opt maldăre cu circumferinţa de un metru pe care le căram un kilometru până la bac. Cine făcea norma intra în dormitor pe bac, cine depăşea norma primea un polonic de mâncare în plus, iar cine nu-şi făcea norma era bătut şi aruncat pe scări“, a mai povestit pensionarul.

Divorţ prin corespondenţă

Cât timp a fost închis, Nicolae Stamu a fost cu gândul la cei pe care îi lăsase acasă: soţia, copiii şi părinţii săi. În fiecare clipă se ruga ca bunul Dumnezeu să-i aibă în grijă şi să-i ocrotească, iar lui să-i dea zile pentru a-i mai vedea măcar o dată. În primăvara anului 1961 când soţia sa a vrut să se angajeze la fabrica de confecţii din oraş, iar băiatul cel mare trebuia să intre la liceu, au început problemele. Nu erau primiţi pentru că el era arestat. Ca să rezolve cumva situaţia, soţia pensionarului a recurs la o metodă ingenioasă. A cerut separarea de soţul său care, chipurile, uneltise împotriva statului. „Am primit actele de divorţ la închisoare pe care le-am semnat pentru ca familia mea să nu aibă probleme. Timp de şapte ani nu am ştiut nimic de ei. Nu aveam voie să primim vizite, scrisori sau pachete“, a mai spus bătrânul.

1964, anul eliberării

Pe 23 iunie 1964, după şapte ani de chin şi suferinţă, Nicolae Stamu a fost eliberat, conform decretului dat de Gheorghiu Dej. Până la data de 23 august 1964 toţi deţinuţii urmau să fie eliberaţi. „Când am plecat de la închisoare nu am ştiut dacă familia mea mai locuieşte la Călăraşi. Am fost primit cu mare drag şi multă dragoste de către soţia mea şi cei trei copii ai mei. Nu voi uita nimic din ce am trăit, însă consider că totul a depăşit limita pe care o poate suporta orice om“, ne-a mai spus Nicolae Stamu.
 

Vă recomandăm şi:

Mărturii din infernul de la Periprava. Florin Pavlovici, fost deţinut politic: „Era un regim de exterminare!”

Trei „ajutoare“ ale torţionarului Ion Ficior locuiesc şi astăzi la Letea şi Periprava

Torţionarul de la Periprava, colonelul Ion Ficioru, dat pe mâna justiţiei pentru genocid. Metodele de tortură la care erau supuşi deţinuţii

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite