Povestea învăţătorului jumătate turc, jumătate rom: „Sunt singurul student din neamul nostru“
0
Un tânăr învăţător din Călăraşi spune că nu a ascuns niciodată faptul că aparţine altor etnii decât celei majoritare şi că întotdeauna a avut încredere în forţele proprii, în ambiţie, bun-simţ şi perseverenţă.
Immanuel Kant spune că „Omul nu poate deveni OM decât prin educaţie“ – acesta este dictonul după care s-a ghidat un tânăr din Călăraşi, învăţător şi student la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti. Rustem Cambear Sebaidin (21 de ani) are origini turceşti şi rome, iar educaţia în familia sa a fost pe primul loc.
Deşi a ajuns la catedra Şcolii Gimnaziale „Iancu Rosetti“, din comuna Roseţi, judeţul Călăraşi, în urmă cu doi ani, Sebi spune că aceasta este meseria pe care şi-a dorit-o. Întâlnirea cu copiii a fost magică, iar şcolarii pe care îi instruieşte sunt plini de energie şi dornici să înveţe. Tânărul povesteşte că a reuşit să-i cucerească foarte repede, aducând la clasă jocuri didactice pentru a-i ajuta să înveţe cât mai uşor.
„Weekend Adevărul“: Când ai ajuns la catedră şi ce te-a inspirat în această alegere?
Sebi Rustem: În gimnaziu, doamna dirigintă m-a îndrumat să urmez Liceul Pedagogic. Ce-i drept, la început nu am fost foarte încântat de idee, dar după primele săptămâni din clasa a IX-a, mi-am dat seama că este ceea ce îmi doresc să fac. Am ajuns la catedră în anul 2020, făcând voluntariat la o şcoală privată pentru o periodă scurtă de timp. M-am simţit pregătit cu adevărat în momentul în care am început să ajung la sufletele elevilor, văzându-i cât de fericiţi sunt când mă aflu printre ei pentru a-i asculta, a-i înţelege şi pentru a învăţa lucruri noi. La începutul anului trecut am mers ca suplinitor în două grădiniţe, unde am descoperit că cei mici mă plac foarte mult, iar interacţiunea cu ei a fost specială.
Ce înseamnă pentru un dascăl pasionat viaţa la şcoală?
Un dascăl pasionat reprezintă o evoluţie naturală şi continuă, în fiecare zi ai ceva nou de învăţat. Trebuie să te actualizezi zilnic pentru a ţine pasul cu elevii şi pentru a înţelege nevoile acestora. Un dascăl pasionat face ca procesul de învăţare să fie cât mai uşor, cât mai interactiv, distractiv, pentru a stimula creativitatea şi interesul elevilor. Pitagora spune că „Un bărbat nu este niciodată mai mare decât atunci când îngenunchează pentru a ajuta un copil“, pentru mine este un citat de suflet în care mă regăsesc. Pasiunea, ambiţia, determinarea, răbdarea, perfecţionarea, creativitatea şi empatia sunt calităţile unui dascăl dedicat meseriei, dar, cel mai important, iubirea faţă de copii.
Sebi este învăţător la şcoala din comuna călărăşeană Roseţi FOTO Arh.pers.S.R.
Care crezi că este reţeta succesului în învăţământ, cum ar trebui să se plieze dascălul pe nevoile copiilor?
Reţeta succesului în învăţământ are în prim-plan relaţia dintre profesor-elev-părinte. Este important ca dascălul să se plieze pe nevoile elevilor, să fie motivat, competent şi empatic. În ultima perioadă, elevii au tot mai puţină încredere în forţele proprii, iar una dintre misiunile profesorului este de a oferi încredere elevilor. Partea de dezvoltare personală a început să prindă contur şi în sistemul nostru. Părinţii reprezintă un rol destul de important în dezvoltarea elevului, iar eu consider că acolo unde părinţii sunt implicaţi, se observă progresul elevilor.
Pasiune şi joc didactic
Cum sunt copiii pe care îi instruieşti, cum ai reuşit să ajungi la sufletul lor?
Anul ce tocmai s-a încheiat am avut elevii clasei a IV-a, unde sunt înscrişi 30 de copii frumoşi şi plini de energie. Când am început cu ei, în septembrie, erau foarte timizi şi le era foarte greu să exprime ceea ce cred, ce simt şi ceea ce gândesc. Pornind de la aceasta, am încercat să abordez diferite metode prin care să îi ajut să se exprime mai uşor şi să socializeze mai mult. Acum, comunicăm mult mai eficient, ne spunem părerea şi oferim argumente clare. Am ajuns la sufletul lor foarte repede, am integrat jocul didactic în tot ceea ce am putut pentru a facilita procesul de învăţare. Sunt copii care au fost într-o competiţie cu ei înşişi, care au înţeles că cea mai bună metodă de progres este să te întreci pe tine însuţi.
În clasă, alături de elevii săi FOTO Arh.pers.S.R.
Ce crezi că îi lipseşte sistemului de învăţământ astăzi, ce ar trebui schimbat pentru a face performanţă, pentru ca toţi copiii să vină cu drag la şcoală?
Este o întrebare foarte dificilă. Din mica mea experienţă pot spune că ne lipsesc oamenii. Sunt foarte puţini oameni buni care fac cu adevărat ceea ce simt, mulţi aleg să plece şi din cauza salariului, care nu este în raport cu efortul pe care îl depunem zilnic, fie că eşti la şcoală sau acasă. România are un sistem de învăţământ ineficient care nu corespunde cu nevoile noilor generaţii.
Educaţia, pe primul loc
Ai simţit vreodată că ai fi discriminat, subapreciat din cauza etniei tale?
Nimic nu ne face mai speciali, toţi suntem egali şi nimic nu ne poate opri din a ne crea propriul drum. Niciodată nu am ascuns faptul că aparţin acestor etnii, chiar am spus-o cu voce tare de câte ori am avut ocazia. Provin dintr-o familie modestă, tata este turc, născut şi crescut în România, iar mama este de etnie romă. La noi, educaţia a fost pe primul loc, iar familia mea mă susţine în tot ceea ce fac pentru a evolua, fiind singurul student din neamul nostru. Numele meu provine din limba turcă, numele de familie este preluat din epopeea iraniană şi este tradus ca erou, luptător. Sincer, nu am simţit până acum nicio formă de discriminare, nici când eram mai mic, şi nici acum. În liceu am fost repartizat pe locurile destinate minorităţilor, iar toţi profesorii şi colegii ştiau asta, însă nu am simţit niciodată în cei patru ani vreo formă de discriminare sau să primesc o notă mai mică pentru faptul că nu sunt majoritar. Din contră, am fost foarte apreciat pentru efortul pe care l-am depus.
Sebi predă la şcoala din comuna Roseţi, judeţul Călăraşi FOTO Arh.pers.S.R.
Nu ţi-a fost teamă că poate nu vei fi acceptat uneori în comunitate?
Când m-am înscris la facultate şi a trebuit să mă mut în Bucureşti, am fost puţin sceptic, ce-i drept, simţeam o teamă să nu fiu pus în situaţia de a fi discriminat. Acolo nu mai eram în zona mea de confort, erau interacţiuni cu oameni noi, colegi de cameră necunoscuţi şi ştiam că multe persoane asociază persoanele de etnie romă cu ceva rău. Nu am avut parte nici aici de discriminare, am interacţionat cu foarte mulţi colegi şi de câte ori aveam ocazia le spuneam că fac parte din etnia romă.
Elevii lui Sebi de la şcoala din comuna Roseţi FOTO Arh.pers.S.R.
Una dintre discuţiile referitoare la etnie am purtat-o cu unul dintre colegii mei de cameră, care îmi spunea că părinţii lui îl ameninţau în copilărie că „te dau la ţigani dacă nu stai cuminte“ şi de acolo a deprins o reţinere faţă de persoanele de etnie romă. Eu i-am explicat, cu zâmbetul pe buze, că noi nu furăm copii pentru că, după cum bine ştim, avem destui şi că nu etnia, rasa sau sexul ne deosebesc sau ne fac mai speciali, ci educaţia. Immanuel Kant spune că „Omul nu poate deveni OM decât prin educaţie“, nu specifică dacă este alb sau negru, turc sau român, înalt sau scund, important e să treci printr-un proces de formare pentru a te integra activ în societate, proces de formare intelectuală, morală, profesională.
Sunt foarte puţini oameni buni care fac cu adevărat ceea ce simt, mulţi aleg să plece şi din cauza salariului, care nu este în raport cu efortul pe care îl depunem zilnic, fie că eşti la şcoală sau acasă.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Cât de aproape suntem de un supervaccin împotriva oricărui coronavirus. „Ideea e destul de simplă”
Se încarcă comentariile...
