Modificări legislative. AJOFM Călăraşi sprijină firmele să angajeze ucenici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
arhivă
arhivă

Noile modificări ale Legii 279/2005 privind ucenicia simplifică procedurile şi vin atât în sprijinul angajatorilor, cât şi al viitorilor angajaţi . Astfel, firmele care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă pot primi, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare în luna în care se face plata.

Potrivit AJOFM Călăraşi, poate fi încadrată ca ucenic orice persoană cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 ani care nu deţine o calificare pentru ocupaţia în care se organizează ucenicia la locul de muncă. Persoana fizică poate încheia un contract de ucenicie la locul de muncă şi la împlinirea vârstei de 15 ani, dar numai cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Legea mai spune că acel contract de ucenicie este unul individual, iar durata acestuia nu poate fi mai mare de 3 ani şi mai mică de 12 luni. AJOFM Călăraşi îi înştiinţează astfel pe patronii care vor lege această variant de lucru că vor fi sprijiniţi prind acordarea de subvenţii.



Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite