Cele mai frumoase tradiţii de Crăciun din Bărăgan
0Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt cele legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate, spun etnografii.
În folclor, colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice. Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.
Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată, precizează etnografii. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.
Moşul de turcă
Obiceiurile de iarnă se respectă în satele călărăşene cu sfinţenie. Cetele de colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări. În zonele în care încă se păstrează tradiţia -Mostiştea, Lupşanu, Radu Vodă, Plevna şi Gălăţui- colindele de dinainte de Crăciun, atât cele de fereastră, cât şi Plugul, sunt însoţite de ,, moşul de turcă’’. „Acesta este, de fapt, un bărbat care poartă o mască de tiugă, un cojoc lung cu blană pe faţă, încins cu o centură de talăngi şi o bâtă în mână. Masca este confecţionată dintr-o tiugă decorată cu material, cum ar fi aţa de urzică, coceni de porumb, boabe de fasole, pene şi fulgi, samânţă de dovleac, păr din coamă de cal“, a declarat Alina Paul, şef secţie Etnografie şi Folclor din cadrul muzeului Dunării de Jos Călăraşi.
Sărbătorile durează o lună
Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a culturii noastre tradiţionale, iar datinile s-au păstrat până în zilele noastre, cu mici diferenţe de la sat la sat. Specialiştii în etnografie spun că în Bărăgan, ca de altfel în toate regiunile ţării, sărbătorile de iarnă încep cu Sf. Nicolae, pe 6 decembrie, şi se termină pe 7 ianuarie de Sf. Ion.
Bună dimineaţa!
Începând cu noaptea de 23decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu bâta în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi striga la ferestrele luminate: Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi ori nu ne dati?".
Preluate de la bătrâni
Colindele de fereastră practicate în judeţul nostru sunt colinde vechi, preluate de la bătrâni. Un colind de fereastră foarte frumos şi cu o melodie deosebită întâlnim la Gălăţui :
Asta-i seara, seara-i mare
Ulerumdai, lerui Doamne
Asta-i seara lui Ajun
Mâine-i ziua lui Crăciun
Ulerumdai, lerui Doamne
Când s-a născut Dumnezeu
Mititel şi-nfăşeţel
Ulerumdai, lerui Doamne
Înfăşat în foi de nuc…
Brezaia vine pe 24
„Pe 24 decembrie se umblă cu Brezaia pe la ferestre. Aceasta este confecţionată dintr-un cadru de lemn cu un cioc ca de barză, având prinsă o sforicică la partea de jos ce o face să scoată un zgomot exact ca berzele“, a precizat Adrian Popa, conservator la Muzeul Dunării de Jos. Ciocul este neaparat din lemn de nuc vechi de trei ani, iar cel care poarta Brezaia se acoperă cu un macat şi două carpete: una în faţă, alta în spate:
A plecat capra-n pădure
După fragi şi dupa mure
Fragi si mure n-a aflat
Capra-i arde d-alergat!
Ta, ta, ta, căpriţă, ţa!
„Scutecele Domnului“
Tot pe 24 decembrie există o tradiţie care încă este respectată cu sfinţenie în satele din zona Mostiştei: femeile fac şi împart turte, fiind ultima zi în care mai pot împărţi pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă. „Din apă, sare şi făină se face un aluat din care se întinde o foaie subţire, se taie bucăţi cât palma şi se coc pe plită. Se fierbe grâu, se insiropează, se aşeaza pe foiţele coapte care sunt denumite ,,scutecele Domnului’’ şi se împart cu covrigi deasupra“, a mai spus Alina Paul.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
