Ce voia să spună părintele Cleopa când li se adresa credincioşilor cu îndemnul: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!“
0Unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori din Moldova, părintele Ilie Cleopa a lăsat credincioşilor cele mai frumoase cuvinte despre credinţă, iubire, post, rugăciune, sfârşit şi mântuire, cuprinse în lucrarea “Ne vorbeşte părintele Cleopa”.
Cea mai cunoscută expresie a părintelui rămâne însă: “Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!” pentru cei pe care îi binecuvânta când veneau la el să-I ceară sfatul.
Iată 10 citate celebre de la duhovnicul Ilie Cleopa:
1. Inima este cămara întâlnirii cu Dumnezeu.
2. Toată fapta cea bună trebuie să o însoţim cu rugăciune, cum arată marele, dumnezeiescul apostol Pavel în epistola sa cea către tesaloniceni, unde zice: „Neîncetat vă rugaţi!” (I Tesaloniceni 5, 17).
3. "Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toţi dracii din iad că nu au ce-ţi face. Odată ce te-ai mărturisit şi eşti sub canonul duhovnicului ai intrat în taina lui Iisus Hristos."
4. Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!.
5. În Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Dacă n-ar avea niciun folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne la rugăciune pe ucenicul său Timotei spre un lucru ca acesta, scriindu-i: „Deci rogu-te, mai întâi de toate, să faci cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii (I Timotei 2, 1).
6. Iată ce vreau să vă mai spun: să nu socotim vreodată că am făcut început bun. Să dorim întotdeauna să punem început bun. Pentru că noi nu cunoaştem cum trebuie să fie un om care pune început bun, cum trebuie să se poarte. Să zicem: Doamne, dă-mi ajutorul Tău, să pun început bun, să-mi îndrept viaţa”.
"N-avem treabă când are să fie sfârşitul lumii"
7. "Fraţii mei, gândindu-ne la sfârşitul lumii, să ne gândim la sfârşitul nostru. N-avem treabă când are să fie sfârşitul lumii. Poate are să fie peste 100 de ani, poate peste 1.000. Când o vrea Dumnezeu. Noi să ne gândim la sfârşitul nostru. Sfârşitul meu e sfârşitul lumii. Dacă eu mor peste un ceas, ce-mi pasă mie sau ce mă priveşte că lumea va mai trăi? Dacă eu mă duc la groapă mâine, pentru mine lumea s-a terminat şi eu mă duc în lumea cea veşnică. Cu ce mă duc? Cu ce am pus în traistă! Când porneşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-as pus ceapă, ţi-ai pus cozonac, ţi-ai pus sticlă cu vin, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus căciulă, ţi-ai pus bundiţă de frig. Toate ţi le-ai pus în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă?".
8. Pentru mântuire sunt necesare trei lucruri. Primul: răbdare; al doilea: răbdare; al treilea: răbdare. Frate Ioane, da-ţi mai trebuie ceva: milostenie. Nu trebuie să dai vaca! Nu ţi-a cerut Dumnezeu vaca, niciodată! Ferească Dumnezeu! Nici viţelul. Da’ sticla de lapte trebuie s-o dai! Şi încă un lucru, frate Ioane: rugăciunea. Pasul şi Dumnezeu! Fără răbdare, fără milostenie şi fără rugăciune nu se poate mântui omul!.
9. "Nu stă fericirea în a da mult sau în a da puţin. Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta. Dumnezeu nu se uită la darul nostru cât e de mare, ci la inima noastră şi la voinţa cu care aducem darul. Fapta bună se cere după măsura puterii fiecăruia. Unul, dacă nu are, dă puţin, dar îi pare rău că n-a dat mai mult. Altul dă mult, dar are de unde da mult şi-i mai rămâne mult. Domnul primeşte şi de la unul şi de la altul, dar mai tare primeşte de la acela care dă puţin cu părere de rău că n-a dat mai mult".
10. De obicei, când este vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine, dându-Şi viaţa pentru noi.
Cine a fost părintele Cleopa?
Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa, unul din cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori din Moldova s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, din judeţul Botoşani, fiind botezat Constantin. Părintele a fost al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Ilie. În primele luni din viaţă, pruncul era mai tot timpul bolnav şi neştiind ce să-i mai facă, mama lui l-a dus la un duhovnic, care a sfătuit-o să dăruiască copilul Maicii Domnului. Atunci, femeia a spus plângând: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!” Ca o minune, copilul s-a făcut bine.
A fost ucenic al părintelui Paisie Olaru şi în 1929, la vârsta de 17 ani, s-a alăturat obştii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Constantin a fost tuns în monahism în august 1937, primind numele Cleopa. Mai târziu a ajuns egumenul schitului şi apoi a fost făcut arhimandrit când lăcaşul s-a ridicat la rang de mănăstire.
Pentru a scăpa de persecuţie, după venirea regimului comunist, părintele Cleopa s-a retras în pădure şi abia în 1964, părintele Cleopa Ilie s-a întors definitiv la mănăstire, unde a scris mai multe cărţi. În anul 1998, după ce s-a închinat pentru ultima oară la mormintele fraţilor săi, părintele Cleopa şi-a lăsat sufletul în mâinile lui Hristos.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
