Calea Victoriei, Champs Elysees-ul României. Povestea celebrei străzi care atrage oamenii ca un magnet

Publicat: 05.09.2021 04:00

Ultima actualizare: 02.08.2022 11:07

Aglomeraţie de nedescris în trecut pe Calea Victoriei FOTO enciclopedie.info

Loc de promenadă pentru elitele României, spaţiu al boemei bucureştene, important vad comercial, punct de întâlnire al elitei culturale şi politice, Calea Victoriei i-a uimit şi pe americani încât au scris în "The New York Times" în anul 1928 de incredibila forţă a străzii de a atrage turiştii.

Prestigioasa publicaţie The New York Times scria, în aprilie 1928, că renumita Calea Victoriei este ca „un magnet invizibil‟ pentru toţi vizitatorii. Tot ce era important în Bucureşti se găsea aici, iar oamenii ferchezuiţi se înghesuiau pe trotuarele de promenadă. La începutul secolului al XX-lea, ziarul american The New York Times titra „Şi Bucureştiul are o stradă principală‟ relatând că este tipică vieţii din capitala pitorească a României, care poate fi admirată de-a lungul serpentinelor de pe Calea Victoriei.

„Bucureştiul, capitala României, are o stradă principală demnă de laudă. Se numeşte Calea Victoriei, după triumful trupelor române care au mers în ajutorul ruşilor în războiul ruso-turc din 1877 – 1878‟, se arăta în articolul prestigioasei publicaţii.

The New York Times mai scria că strada urmează cursul unor serpentine, chiar în inima oraşului. În plus, indiferent de zona de promenadă pe care ar fi ales-o un vizitator al Bucureştiului, picioarele îl vor duce inevitabil către Calea Victoriei, ca şi cum ar avea un fel de magnet invizibil sub trotuare, care ademeneşte turiştii.

„Iniţial Podul Mogoşoaiei, devenit ulterior Calea Victoriei, era strada pe care puteai găsi în sec. XIX casele şi palatele celor mai de seamă familii din Bucureşti, inclusiv Palatul Regal, precum şi instituţii culturale emblematice, cum ar fi Ateneul Român. Calea Victoriei devine, în perioada interbelică, un loc populat şi prietenos, locul paradelor şi al promenadelor pentru oameni din toate categoriile sociale, iar strada devine aglomerată şi pestriţă, lăsând cu greu loc maşinilor sau trăsurilor. Numeroşi scriitori, intelectuali şi artişti de la începutul sec XX au scris despre atmosfera cosmopolită de pe Calea Victoriei, au frecventat locuri cum este Cafeneaua Capşa (vis-a-vis de Cercul Militar Naţional) şi au fost surprinşi de contrastele pe care această stradă le dezvăluie: doamne extrem de sofisticate alături de florărese vesele, domni grăbiţi cu serviete, copii gălăgioşi, militari, în costumele lor impecabile, la plimbare », povestea istoricul Georgeta Filitti în cadrul conferinţei Promenadă pe Calea Victoriei.

Cum a devenit faimos Drumul Braşovului

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Conform site-ului bucurestiivechisinoi.ro, înainte de perioada în care a domnit Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din bucata dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei. Porţiunea cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite (la intersecţia dintre actuala Cale a Victoriei, Bulevardul Naţiunilor Unite şi Splaiul Independenţei) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar (astăzi, Cercul Militar Naţional). Artera, rezultată din unirea Drumul Braşovului cu Ulita Mare spre Sărindar a fost deschisă în anul 1692 de către domnitorul Ţării Românesti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei. Ulita nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care şi noua cale primeşte denumirea de „Pod”, Podul Mogoşoaiei.

Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moşia voievodului, Mogoşoaia şi palatul domnesc, amplasat în apropierea Curţii Vechi. Capul Podului şi bariera erau în Piaţa Victoriei de astăzi. Astfel, strada devine drumul principal al Capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat. La începutul secolului al XVIII-lea, strada era luminată cu „şomoioage îmbibate cu păcură sau răşină”, în timpul domnitorului Grigore Ghica se pavează cu piatră, iar în 1882 au apărut primele instalaţii electrice din Bucureşti, în faţa Palatului Regal de pe Calea Victoriei.

Citește și: Povestea moşierului care a făcut din Bărăgan cea mai mănoasă câmpie a României. Ce avere fabuloasă avea

High life, cafenele, case boiereşti şi granit adus din Scoţia

Hanurile şi prăvăliile secolelor 17 şi 18 au anuntat explozia de viaţă ce va urma – magazine, case boiereşti, hoteluri, high life, cafenele, birje, dame, trăsuri, domni, birjari, gazete. După ce la 8 octombrie 1878, Armata Română îşi face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţă, Podul Mogoşoaiei primeşte numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.

În 1864, s-a început pavarea cu piatră cubică din granit adusă tocmai din Scoţia, iar în 1882 au apărut primele instalaţii electrice din Bucureşti. În preajma Primului Război Mondial, Calea Victoriei a fost asfaltată pentru prima oară. De la finalul secolului al XVIII-lea şi până în perioada interbelică, de o parte şi de alta a Căii Victoriei, s-au ridicat biserici, case boiereşti, mănăstiri, prăvălii, magazine de lux, restaurante, hoteluri, apoi Palatul Regal şi alte instituţii de stat, artera devenind drumul principal al Capitalei.

Localuri de odinioară, pe Calea Victoriei

Pe porţiunea de stradă istorică, între Capşa şi Palatul Regal, în afară de cofetăria, restaurantul şi cafeneaua Capşa, cel mai vechi local era berăria armeanului Mardan Kosman, aproximativ pe locul actualei săli a Teatrului „Tănase”. La mesele de afară ale berăriei, la umbra castanilor, se adunau zilnic multe personaje cu reputaţie în lumea acelei epoci. Un alt local faimos, aflat în capătul străzii Franklin, la intersecţia cu Calea Victoriei, pe locul hotelului Athenee Palace de azi, era cafeneaua „High-Life”, pe care o frecventau, nu numai vara, scriitori cu renume, precum Macedonski, Dimitrie Anghel, St.O. Iosif, Ilarie Chendi sau Ştefan Petică.

Alături, pe locul restaurantului „Cina” de acum, se afla cafeneaua „Kubler”. La una dintre mesele acestui local, intrat în istoria literaturii române, se spune că şi-a scris Caragiale schiţa „Căldură mare”. În „Piaţa Teatrului”, lângă Palatul Telefoanelor de astăzi, de-a dreapta şi de-a stânga fostei clădiri a Teatrului Naţional (distrusă de bombardamente în timpul celui de-al doilea Război Mondial), se aflau cafeneaua cofetăriei „Fialkowski”, precum şi legendara „Terasă Oteteleşanu”, pe care o frecventau mulţi actori ai Naţionalului bucureştean şi gazetari.

Citește și: Clădirea de poveste construită de un boier putred de bogat. Moartea şocantă a moşierului şi averea impresionată

Ce pot vizita turiştii

În prezent, Calea Victoriei se întinde de la Piaţa Naţiunile Unite (de la intersecţia cu Splaiul Independenţei) până la Piaţa Victoriei, având o lungime de 2.700 de metri. De-a lungul ei, pot fi admirate edificiile culturale şi monumentele importante printre care se numără Muzeul Naţional de Istorie a României, Cercul Militar Naţional, Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Ştirbei şi Palatul Cantacuzino. În afară de clădiri istorice, pe Calea Victoriei sunt amplasate nenumărate magazine ale mai multor brand-uri de lux.

De departe, Calea Victoriei este singura arteră pe care vizitatorii o pot urma dacă aleg să facă un circuit turistic cuprinzător al oraşului Bucureşti. Calea Victoriei a fost adesea comparată, de-a lungul istoriei, cu Champs Elysees, o asociere ce datează din vremurile în care oraşul Bucureşti însuşi a câştigat supranumele de Micul Paris.