5 efecte miraculoase ale dovleacului, sursa completă de potasiu şi vitamina C: seminţele au cele mai puternice efecte terapeutice
0
Este sărac în grăsimi, are puţine calorii şi un conţinut bogat de vitamine. Dovleacul, unul dintre cele mai popular alimente, aduce numai beneficii organismului, fiind un adevărat remediu naturist. Dovleacul este o sursă importantă de vitamina C, nutrientul necesar sistemului imunitar.
Specialiştii în nutriţie spun că o porţie de dovleac gătit asigură aproximativ 20% din cele 60 de mg de vitamina C necesare zilnic pentru o imunitate de fier.
Culoarea galben-portocalie este o dovadă clară a faptului că dovleacul este plin de antioxidanţi şi beta-caroten. Beta-carotenul este o provitamină ce va fi convertită de către organism în vitamina A. Pulpa de dovleac conţine vitamine, în special provitamina A, vitaminele E şi C, săruri minerale, hidraţi de carbon, protide, iar seminţele conţin ulei, lecitină, rezine şi enzime cu proprietăţi antihelmintice.

“Consumul de dovleac aduce numai beneficii. Acest aliment stimulează digestia deoarece conţine fibre. Este şi bogat în carotenoizi şi contribuie la prevenirea anumitor boli cardiovasculare. Dovleacul conţine şi vitamina A, fosfaţi, magneziu şi potasiu. Seminţele lui ajută la eliminarea viermilor intestinali, pot vindeca prostate, dar sunt recomandate şi copiilor, pentru că nu afectează organismele în creştere şi nu sunt toxice”, explică dr. Denisa Zaharia, medic de familie.
Uleiul extras din seminţele de dovleac reglează activitatea hormonală, cea nervoasă, fiind un detoxifiant natural.
Cinci efecte miraculoase
Îmbunătăţeşte vederea. Doar 100 de grame de dovleac conţine mai mult de 200% din doza zilnică recomandată de vitamina A, nutrient esenţial sănătăţii ochilor. Alimentul mai furnizează din plin şi carotenoizi, inclusiv beta-caroten, compusul pe care corpul îl transformă în vitamina A, necesară vederii optime.
Stimulează pierderea în greutate. Dovleacul este o sursă deseori ignorată de fibre, al căror număr generos ajută la menţinerea stării de saţietate în timp, în schimbul unui număr foarte mic de calorii. Dietele bogate în fibre ajută oamenii să mănânce mai puţin, potrivit studiilor de specialitate.
Reduce colesterolul rău. Seminţele de dovleac furnizează din abundenţă fitosteroli, chimicale din plante care diminuează nivelul colesteroulului LDL, deci protejează suplimentar sistemul cardiac.
Îmbunătăţeşte starea de spirit. Seminţele de dovleac sunt bogate în antioxidantul triptofan, un aminoacid important în producţia serotoniei, unul dintre hormonii care reglează starea de spirit.
Ajută la refacerea mai rapidă după efort fizic. Potasiul din dovleac ajută organismul să îşi recapete echilibrul electrolitic după depunerea unui efort fizic deosebit. Acest mineral se regăseşte într-o cantitate mai mare în dovleac decât în banane.

Seminţele au cele mai puternice efecte terapeutice
Dovleacul poate fi consumat copt sau sub formă de plăcintă; crud şi ras în salate cu roşii, castraveţi, conopida, condimente; înăbuşit în supe; sub forma de decoct de seminţe; suc - folosit în tratarea cancerului, a maladiilor vasculare.

Cele mai puternice efecte terapeutice le au seminţele de dovleac. Ele ajută la: eliminarea paraziţilor intestinali, desfundă vasele de sânge, reglează colesterolul şi stimulează activitatea rinichilor. Dovleacul are acţiune laxativă, fiind util în dispepsii şi constipaţii, datorită conţinutului bogat în magneziu şi potasiu. Dovleacul copt nu este doar delicios, ci şi sănătos pentru cei care suferă de inimă.
Acesta mai este indicat în: tulburări hormonale sau de comportament la adolescenţi, hiperexcitabilitate sexuală (proprietăţi anafrodisiace); tulburări de menopauză; viermi intestinali. Pentru uzul extern, dovleacul este un bun remediu in cazul arsurilor, inflamatiilor si abceselor. Totodată, o varietate de creme hidratante şi antirid conţin dovleac.

Vă recomandăm şi: