VIDEO Liderii PDL de la Centru au dat start campaniei electorale pentru candidații ”portocalii” din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă a avut loc la Sala Mare a Prefecturii lansarea candidaților PDL Buzău pentru alegerile din iunie, eveniment la care au fost prezenți  mai mulți membri importanți de la centru. În discursurile lor, aceștia au atacat actuala guvernare USL și au trasat câteva coordonate menite să le crească șansele candidaților proprii la primării. Deputatul Cezar Preda candidează pentru șefia Consiliului Județean Buzău.

Cristian Boureanu, deputat PDL: ” Trebuie să găsim puterea de a merge fiecare la 20 de oameni”

”Mesajele dumneavoastră, de la talpa partidului, sunt neclare, sunt temătoare.
Dumneavoastră simțeați că oamenii nu ne mai recunosc ca fiind partidul corect, partidul cinstit. (…) Trebuie să găsim puterea de a merge fiecare la 20 de oameni. Dacă începem să numărăm vom vedea că despre asta ste vorba, 20 de oamni pe care să-i scoatem la vot cărora să le explicăm că România este astăzi în echilibru, pentru că am știut și am făcut întotdeauna ceea ce trebuie. (…) Să ne cerem iertare pentru greșelile făcute, pentru oamenii slabi pe care i-am trimis în prima linie ca să explice mesajele noastre, pentru unii ministri care nu ne-au făcut bine. Pot spune chiar că ne-au făcut de râs”, a declarant Cristian Boureanu.

Vasile Blaga, președintele Senatului, către primarii PDL din Buzău: ”Nu le dați banii înapoi fiindcă nu este lege să vi-i ia și ar fi și imoral și necinstit. Câți bani ați primit voi primarii din Buzău de la Consiliul Județean? Nimic. Credeți că Oprișan a dat vreun cent la un primar PDL-ist? Nimic.  (…) Nu poți fi ministru la învățământ, dacă copiezi. Eu știu că anul trecut, de la Bacalaureat, au fost exmatriculați copiii care copiau. Anul ăsta o să fie exmatriculați cei care nu copie? Ce țară e asta? Ăsta o să plece iar alții se pregătesc”, a spus Vasile Blaga.

Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primăria București: ”Nu știu cum am ajuns candidat la Primăria Capitalei, când gândurile mele erau în altă parte”

”PDL se bazează pe Preda, pe Blaga și pe colegii nostri deputați. Nu știu dacă se bazează foarte tare pe mine. Nu știu cum am ajuns să candidez la Primăria Capitalei, când gândurile mele erau în altă parte. Voiam să mă duc în continuare cu un mandate de parlamentar, să-mi continui lucrurile pe care le-am început”, a declarant Silviu Prigoană.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite