Semnificația troițelor de la răspântie. Îți arată drumul cel bun. Este un obicei străvechi al românilor

Sute de troiţe ridicate de strămoşi la răspântii, lângă fântâni ori la capetele de pod, sunt răspândite în tot judeţul Buzău, în sate sau în afara lor. Descoperim numeroase astfel de mici monumente mai ales în zona podgoriilor și în cătunele izolate. 

Astfel de cruci sunt în toate localitățile. SURSA Paul Negoiță

Buzăul păstrează troiţe vechi de trei, patru secole, tradiţia acestora păstrându-se mai bine în zona submontană, unde credinţa a fost mai puternică, departe de influenţe externe. În zona colinară găsim o mare diversitate de forme ale troiţelor: de la cele tip cabină, până la cele de tip casă şi staţie de adăpost.

Conform tradiţiei populare româneşti, troiţele se construiesc la răscruce de drumuri pentru a le arăta oamenilor calea cea bună pe care trebuie s-o urmeze, dar şi pentru ca, făcând semnul crucii în dreptul lor şi rostind o scurtă rugăciune, să fie ajutaţi de Dumnezeu în călătoria lor.

„Unele au fost așezate la hotar să țină pacea între vecini, altele la răspântii să împrăștie hoții, altele la locul unde câte un trup istovit a dat voie sufletului să călătorească în zonă. Aceste cruci sunt cronici și semne ale generațiilor care s-au dus, deci trebuie protejate și conservate”, spune preotul Paul Negoiță.

Zona colinară, bogată în astfel de monumente

Pe Dealul Istriţa sunt concentrate multe cruci din piatră, din lemn şi fier, unele pictate, altele nu, care conţin inscripţii şi însemnări. Sunt amplasate sub cerul liber sau încadrate de mici adăposturi din lemn ori alte materiale, unele aflate în interiorul unor mici construcţii,

Cea mai veche troiță din segmentul Mizil-Verneşti este cea a lui Mihai Viteazul, ridicată în anul 1600, care zace şi astăzi în gârla Năencii, în apropierea locului unde au fost îngropaţi oştenii munteni căzuţi în luptă.

„Urmează cea a lui Constantin Brâncoveanu din 1691, cea a lui Constantin Ipsilante din 1803, Alexandru Ioan Cuza din 1860 şi o serie întreagă de alte cruci ridicate de oşteni, moşneni sau de ţărani liberi”, scrie Radu Puşcarciuc, autorul unui blog de călătorie.

Tot în zonă găsim cea mai mare troiţă din piatră, un ansamblu megalitic în jurul căruia s-au născut multe poveşti. Este vorba despre Crucea Manafului, un monument vechi de un secol şi jumătate, decorat cu personaje biblice şi elemente zoo şi fitomorfe.

Crucea Manafului se află în apropierea Dealului Istrița. SURSA Arhivă

Aflată undeva la jumătatea drumului dintre Săhăteni şi Năeni, pe vechiul drum al negustorilor, Crucea Manafului este o piesă unică în întreaga zonă şi poate cea mai mare cruce cioplită din ţara noastră. A fost ridicată în 1846, în vremea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu.

Crucea Manafului are patru metri înălţime, o grosime la bază de 64x43 centimetri, o greutate de peste şase tone şi este cioplită dintr-o singură piatră. Este încadrată de patru stâlpi aşezaţi în pătrat, înalţi de 240 de centimetri şi cu deschidere laterală de 153 de centimetri.

Preotul Mihai Stanciu din Buzău este autorul uneia dintre cele mai documentate descrieri ale Crucii Manafului. Potrivit acestuia, Crucea Manafului a fost ridicată de postelnicul Ioniţă Cârjan pe terenul tatălui său, preotul Costache Dinu Cârjan din satul Vispeşti, iar numele provine de la turcul care îşi avea hanul în apropiere.