Refugiu pe caniculă. Cascadele din Munții Buzăului sunt ideale pentru escapade, drumeții sau vacanțe VIDEO

0
Publicat:

Românii care fug de caniculă aleg drumețiile în zonele muntoase, precum și scurte popasuri pe malurile apelor sau în apropierea cascadelor, acolo unde temperatura scade chiar și cu 10 grade Celsius. Buzăul reprezintă astfel o destinație turistică.

Cascada din Chiojdu atrage zeci de turiști în fiecare weekend. SURSA Madalina Surdulescu
Cascada din Chiojdu atrage zeci de turiști în fiecare weekend. SURSA Madalina Surdulescu

Buzăul are cascade pitorești, peisaje uimitoare și atracții naturale care îmbie turiștii să exploreze această regiune a României.

Cele două cascade din Buzău, La Şipot şi Pruncea, impresionează nu doar prin dimensiuni, ci și prin frumusețea lor naturală și peisajele spectaculoase înconjurătoare. Aceste minuni naturale reprezintă un pretext de a explora și alte obiective extraordinare ale zonei.

Turiștii știu că, după un weekend cu relaxare la temperaturi rezonabile, așa cum găsesc în apropierea cascadelor, vor avea o săptămână cu mai multă energie și un tonus mai bun. 

La Șipot, cu mașina, la pas sau cu căruța

Cascada La Șipot se află în comuna Chiojdu, situată la 135 de kilometri de Capitală, 50 de kilometri de Ploiești, prin Vălenii de Munte, și la 65 de kilometri de municipiul Buzău. Accesul către cascadă se face de pe Drumul Național 10, care leagă Buzăul de Brașov. Dacă veniți dinspre Buzău, la Cislău virați la dreapta pe Drumul Județean 102B, pe care veți continua să mergeți aproximativ 20 de kilometri.

Dinspre Vălenii de Munte, puteți ajunge la cascada La Șipot urmând traseul Drajna - Ogretin - Nucșoara și apoi virând la dreapta către Valea Plopului (spre Starchiojd). Peisajul este impresionant, cu serpentine și priveliști deosebite. De la Chiojdu Mic, după ce treceți de un pod, virați brusc la stânga și continuați până veți vedea indicatorul "spre Cascadă".

În apropierea cascadei La Șipot, a fost amenajată o pensiune cu locuri de cazare în apartamente sau căsuțe, dar există și alte oferte de cazare în zonă.

Pentru o experiență autentică, cei dornici să descopere aerul curat și frumusețea zonei pot alege să renunțe la mașină și să meargă pe mâna sătenilor care oferă plimbări pe Valea Chiojdului în căruțe tradiționale la prețuri modice. 

Cascada Pruncea-Cașoca și legenda sa

Tot în județul Buzău se găsește și Cascada Pruncea-Cașoca, considerată cea mai frumoasă cascadă din zonă. Situată în Masivul Podul Calului, la aproximativ 10 kilometri de Barajul Siriu, această cascadă impresionează prin căderea sa de apă și peisajul înconjurător.

Legenda spune că în partea stângă a cascadei există o deschizătură folosită odinioară ca ascunzătoare de către haiducul Gheorghilaș, fost pandur în oaștea lui Tudor Vladimirescu.

Accesul la Cascada Pruncea se face relativ ușor, urmând drumul de la Nehoiu spre baraj și apoi virând la dreapta către Cabana 14 Scaune. Un drum pietruit de aproximativ patru kilometri duce către cascadă, iar plimbarea pe jos continuă pe distanța de aproximativ 200 de metri. Efortul este însă răsplătit de peisajul desprins parcă din țările cu turism avansat. 

Lacul Siriu, un alt punct de atins pe hartă

Un alt obiectiv turistic important din județul Buzău este lacul de acumulare Siriu, o impresionantă întindere de apă rezultată în urma construirii barajului pe râul Buzău.

Lacul de acumulare a schimbat traseul drumului național care leagă Buzăul de Brașov, fiind necesară construirea mai multor viaducte spectaculoase pentru a ocoli acest lac și a admira frumusețea naturală din zonă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite