Programul evenimentelor din cadrul „Zilelor Bibliotecii Judeţene Buzău”
0
O nouă ediţie a Zilelor Bibliotecii V. Voiculescu din Buzău a debutat luni, cu o expoziţie de carte, şi va continua până pe 19 octombrie, cu lansări de volume de poezie şi proză şi simpozioane literare.
Miercuri, 13 octombrie, la ora 10.00, este programată „Ziua porţilor deschise”, în cadrul căreia sunt organizate tururi de bibliotecă cu prezentări ale serviciilor pentru preşcolari şi şcolarii mici.
Joi, 14 octombrie, ora 12.00, are loc lansarea volumelor: „Şarpele cu aripi”, „Întâmplări dintr-o ogradă” şi „Solitaire”, de Passionaria Stoicescu, eveniment prezentat de scriitorul Radu Voinescu.
Vineri, 15 octombrie, la ora 11.00, Florentin Popescu, Passionaria Stoicescu şi Gabriela Matiu vor fi gazdele simpozionului cu tema „Vasile Voiculescu”. Mai târziu sunt programate lansări de carte: „Poemele Ioanei”, de Roxana Mihaela Boboc, „Podul rupt”, de Valentin Cojocaru, „Poemele lordului de la Berca”, de Nicolae Zahiu şi „Lacrima din ochiul singurătăţii”, de Vasile Ghinea, prezentate de Marin Ifrim, Viorel Frâncu şi Stan Brebenel.
Luni, 18 octombrie, la ora 11.00 este programată lansarea volumului „Lăstun, sub strigătul frunzei”, de Nicolae Cabel iar marţi, 19 octombrie, la ora 11.00 are loc sesiunea de comunicări şi referate ale elevilor, cu tema: „Viaţa şi opera scriitorului Vasile Voiculescu”. Invitat este scriitorul Nicolae Cabel.
Manifestări sunt realizate cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău.























































