Iarna fără zăpadă, groaza agricultorilor. „Zăpada avea și ea rostul ei, dar nu mai dă Dumnezeu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îngenuncheați deja de seceta pedologică și de canicula devastatoare din vară, agricultorii primesc încă o lovitură. Previziunile meteorologilor arată că nu vom avea zăpadă nici în această iarnă. Chiar dacă va ninge, spun specialiștii, stratul de zăpadă nu se va menține.

Terenurile se usucă mai repede, în ultima vreme. FOTO Iulian Bunilă
Terenurile se usucă mai repede, în ultima vreme. FOTO Iulian Bunilă

Fermierii români înregistrează pierderi din ce în ce mai mari la producția de cereale și legume, iar cauza o reprezintă schimbările climatice.

Problemele se agravează în timpul iernii, când ar trebui să ningă atât cât să depună pe câmp o pătură consistentă de omăt. Din păcate, zăpezile au fost aproape inexistente în ultimul deceniu.

Buzoianca Florica Geană muncește în grădină de când se știe. E din neam de legumicultori de lângă orașul Buzău, unde această ocupație se face cu multă pricepere. Nimic din ce a învățat până acum pare că nu-i mai este de folos în lupta cu natura capricioasă. Ardeiul care în alți ani lua ochii clienților din piață este de nefolosit în toamna asta.

„Pe vremuri, dacă  erau ardeii așa de mici, nici nu ne uitam la ei. Acum sunt foarte mici, dar ce să facem, parcă mi-e milă să-i lăsăm aici. Zic totuși să fac ceva din ei, un bulion, o boia de ardei”, spune tanti Florica.

Femeia mărturisește că este din ce în ce mai dezamăgită de roadele de pe câmp. Vede cum natura este în continuă schimbare, în rău, și nu mai seamănă deloc cu cea de odinioară. Abia își mai amintește când și-a văzut ultima oară grădina acoperită cu o pătură de zăpadă.

„Pe vremuri toată iarna căram zăpadă cu căruța. Aveam cai și căram zăpadă toată iarna. Ședea până primăvara, pentru că era frig. Zăpada avea și ea rostul ei, dar nu știu de ce nu mai dă Dumnezeu”, spune buzoianca.

Florica Geană se ocupă de grădinărit din copilărie. FOTO Iulian Bunilă
Florica Geană se ocupă de grădinărit din copilărie. FOTO Iulian Bunilă

Toată cultura de toamnă suferă din cauza secetei. Vinetele și tomatele au dispărut din grădini mult mai repede decât în alți ani, deoarece rădăcinile lor au stat într-un pământ extrem de uscat.

Pe câmpurile de lângă Buzău, aproape totul este pârjolit. Pe alocuri mai sunt suprafețe cultivate cu varză, plantație care se încăpățânează să reziste uscăciunii din sol și a temperaturilor extrem de mari pentru această perioadă. Grădinarii abia reușesc să adune varza bună de dus la piață.  

„Uitați, nu are căpățână, e prea mică și ne-o refuză la piață. Rămâne neînvelită de frunze. Noi degeaba i-am dat apă jos, dacă nu are de sus, de la Dumnezeu”, spune nepotul ei, Cristian Geană, cultivator de legume din Buzău.

Legumicultorii spun că toate problemele care s-au abătut acum peste ei au început încă din iarnă, din cauza lipsei zăpezii.

Este deficit mare de apă. Ger nu a mai fost iarna. Zăpadă nu a fost iarna, pentru că ea asigura umiditate, o protecție față de îngheț, de dăunători. Se topea lent și apa intra în sol în cantități potrivite. În alți ani, pe timpul ăsta făceam focul, ningea chiar. Acum e jale mare, pentru că nu a plouat de jumătate de an”, spune Cristian Geană.

Crisian este dezamăgit de recoltele din ultimii ani secetoși. FOTO Iulian Bunilă
Crisian este dezamăgit de recoltele din ultimii ani secetoși. FOTO Iulian Bunilă

Din păcate, vin ani grei pentru fermieri, avertizează specialiștii. Cel mai probabil, nu vom avea zăpadă, iar dacă va ninge, stratul de omăt nu se va menține. La nivel global, ultimii nouă ani au fost cei mai călduroși ani din istorie.

„Fără un strat de zăpadă care asigură o infiltrare bună și încarcă solul cu apa, pe de altă parte ferește culturile de extremele termice, deci fără acestea, culturile agricole au o mare problemă”, a spus Roxana Bojariu, climatolog.

Zăpada este foarte benefică în agricultură. Stratul de omăt protejează culturile de temperaturile scăzute ale iernii, iar topirea acestuia la începutul primăverii asigură un nivel optim de apă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite