“Efectul Japonia”: Buzoienii vor să fugă din blocurile cu bulină roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care locuiesc în apartamentele din blocurile cu risc seismic ridicat vor să vândă dar nu au cui. Deşi au lăsat foarte mult din preţ, pe care l-au scăzut în numai o săptămână chiar şi cu 40 la sută, nimeni nu vrea să cumpere un apartament într-un astfel de bloc.

Foarte mulţi buzoieni care locuiesc în blocurile marcate cu bulină roşie, încearcă să scape de coşmarul nopţilor în care adorm cu frica că vor cădea pereţii peste ei. Unii vor să-şi vândă apartamentele, chiar şi la un pre de nimic, apoi să se mute.

Cer chiar şi cu 40 la sută mai puţin faţă de preţurile de acum o săptămână, de dinaintea cutremurului devastatar din japonia, dar tot nu au clienţi. S-a vândut un singur apartament de două camere dintr-un astfel de bloc, în centru, cu numai 80.000 de lei.

"După ce au venit acum câţiva ani rezultatele expertizelor făcute de constructori am fost îngroziţi. Nu puteam să mai dormim noaptea de teama unui cutremur, mulţi am vrut să vindem dar nu mai vroia nimeni să cumpere, după care ne-am mai liniştit. Au mai fost şi cutremure, mici ce e drept, şi am văzut că nu se întâmplă nimic şi ne-am mai calmat. Iar câţiva vecini chiar au găsit clienţi şi au vândut. Acum, de când cu acest cutremur din Japonia, după ce am văzut ce se poate întâmpla, iar nu avem somn şi nimeni nu mai cumpără aici", a declarat Ion Dragomir, locatar al blocului E3.

Specialiştii spun că locuitorii din aceste blocuri, vechi pe aproape 50 de ani, ar fi în mare pericol la un seism de peste 7 grade pe scara Richter. "Blocurile din centrul oraşului sunt vechi, construite între anii 1955-1965. Au multe hibe din punct de vedere structural dar au şi un avantaj, că sunt joase. La un cutremur cu o magnitudine de 7,4 şi o intensitate de 8, aceste blocuri, dacă vor rezista, vor avea avarii imposibil de remediat", ne-a declarat Viorel Constantinescu, expert în construcţii.
Mulţi dintre oamenii din blocurile cu bulină ar fi dispuşi să se mute oriunde, numai să scape de coşmarul care îi face să tresară la fiecare trepidaţie, dar nu toţi sunt dispuşi să facă acest lucru cu orice preţ.

"Aş vinde şi mâine, dar nu sunt clienţi. Totoşi, nici nu aş vrea să dau cu 800 de milioane de lei vechi, cum a vândut recent un vecin de-al noastru un apartament cu două camere", ne-a declarat Adrian Vasile, locuitor într-un astfel de bloc cu risc.

Preţurile apartamentelor din aceste blocuri se vindeau oricum cu preţuri mai mici decât celelalte, dar după cutremurul din Japonia acestea s-au ieftinit şi mai mult.

"Preţurile apartamentelor din blocurile cu bulină au scăzut semnificat şi brusc, ajungând să fie scoase la vânzare cu până la 40 la sută mai ieftin decât înaintea evenimentelor din Japonia. Chiar şi aşa, tot nu sunt clienţi pentru ele", ne-a declarat Elena Neguţ, reprezentant al unei agenţii imobiliare din Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite