De unde provin legumele pe care le vor pune românii pe masa de Paşti. Motivul lipsei roşiilor şi castraveţilor autohtoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa este plină de legume din import
Piaţa este plină de legume din import

Cele mai multe legume pe care le vom mânca înainte de Paşte şi în perioada sfintelor sărbători vor fi tot de la turci, greci sau spanioli. Sunt şanse mici ca până la sfârşitul lunii aprilie să ajungă pe tarabe tomate sau castraveţi din ferme româneşti din cauza distrugerilor provocate de viscolul de la începutul lunii solariilor şi serelor din sudul judeţului Buzău.

Cele mai multe dintre legumele şi zarzavaturile de pe taraba doamnei Vali provin de la cultivatori din sudul judeţului Buzău, bazin legumicol care aprovizionează pieţe din toată Muntenia. 

Pentru că fermierii au investit bani mulţi în solarii încălzite, au capacitatea să recolteze castraveţi sau tomate mai devreme decât alţii.

”Sunt fermieri care plantează mai devreme, pentru recolte timpurii, ca cei de la Limpeziş, Glodeanu Sărat, Matca de Galaţi. Însă tomatele noastre mai durează până se fac şi vedeţi că mai depinde şi de cel de sus. Vor fi întârzieri”, spune doamna Vali, producător şi comerciant de legume din piaţa centrală. 

buzau

Tarabele din pieţe sunt înţesate acum cu marfă adusă de peste hotare, iar produsele româneşti îşi fac loc timid. ”Avem albiturile, ceapa, usturoiul, mărarul, pătrunjel, leuştean, spanac, lobodă, pe care le vom avea până în Paşte”, ne arată vânzătoarea din piaţă.

Vasilica Costea, unul dintre cei mai aprovizionaţi comercianţi din piaţa centrală a Buzăului, crede că peste două luni va avea la vânzare cam aceleaşi produse. Sunt şanse mici să apară tomatele crescute în sol românesc, iar ardeii şi castraveţii nici atât.

”Paştele va fi cu importuri, Grecia, Spania, Italia, ori de la bulgari,la turci şi greci, mai sunt şi roşii spaniole. Nu are cum să iasă ardei de Paşte. Prea mult import avem acum şi vom avea şi de sărbători”, spune Vasilica Costea.

buzau

Distrugerea solariilor, crede producătorul nostru, va cauza întârzieri la apariţia legumelor româneşti în pieţe.

La Glodeanu Sărat, trei din patru solarii ale oamenilor au fost distruse de viscolul din noaptea de 5 spre 6 februarie, în total peste 200, iar dezastrul este vizibil şi după trei săptămâni de la urgie.

Prăpădul a căzut pe capul celor mai mulţi dintre locuitorii comunei Glodeanu Sărat care, în proporţie de 70-80 la sută, îşi câştigă existenţa din legumicultură. Glodeanu Sărat este o comună mare, cu 4.500 de locuitori.

Cultivatorii de legume din comună şi-au văzut solariile distruse, cele din lemn puse la pământ şi fără posibilitatea de a fi reparate, ci doar refolosite ca lemne pentru foc, iar cele metalice cu folia sfâşiată sau smulsă.

Oamenii care au rămas fără solarii au nevoie urgent de sprijin, pentru că nu mai este mult timp până la momentul propice pentru plantat răsadurile de legume.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite