Cuțit vechi de peste 4.000 de ani, din epoca bronzului, descoperit într-o zonă sacră a României. Cum s-a întâmplat

Un cuțit vechi de peste patru milenii, din bronz, a fost descoperit de un căutător de metale într-o pădure din Nehoiu, Buzău, în proximitatea așezărilor rupestre de la Curbura Carpaților. Pentru istorici, descoperirea este un nou indiciu privind locuirea încă din epoca bronzului în acest areal sacru.

Aici sunt grote cu însemne vechi scrijelite pe pereți, încă nedescifrate, între care și reprezentări ale unor pumnale akinakes, vechi de peste 2.000 de ani.

Obiectul din bronz a fost detectat într-o zonă împădurită de pe raza localității Nehoiu, lângă ansamblul de schituri rupestre din Bozioru - Brăeşti - Colţi.

„După ce am reușit să identific două puncte de hotar, la o hotărnicie de delimitare a moșiei Colțenilor din jurul anului  1800 (...) pe o culme de deal, la o adâncime de 30 centimetri, un cuțit de bronz din epoca bronzului”, a scris Ciprian Chiriac, ghid turistic din comuna Colți și, mai nou, deținător autorizat al unui detector de metale.

Ciprian Chiriac a mers cu obiectul dezgropat de el la Muzeul Județean de Istorie, unde i s-a confirmat că este un cuțit din epoca bronzului, vechi așadar de peste 4.000 de ani. A predat lama din bronz Direcției de Cultură și urmează să primească o recompensă, după evaluarea descoperirii.

„Tipul acela de cuțit este greu de crezut că era folosit ca armă, sau doar ca armă. Era un cuțit cel mai probabil de uz casnic și de uz vânătoresc. Dar acum să nu înțelegem că se duceau să vâneze lupi cu acel cuțit, ci la treburi mărunte. Noi știm sigur că în epoca bronzului oamenii erau organizați în familii și, de ce nu, nu putem exclude o organizare tribală”, spune Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău.

Cuțitele din epoca bronzului aveau lame turnate sau bătute din bronz. Nu aveau performanțele și calitățile tehnologice ale celor moderne. Ele puteau fi ascuțite, dar nu la fel de eficient precum cele contemporane.

Pentru timpurile lor, cuțitele din epoca bronzului au reprezentat un avans semnificativ în tehnologia prelucrării metalelor și au jucat un rol important în dezvoltarea uneltelor și armelor în acea perioadă istorică.

„Aceste cuțite erau turnate în tipare din piatră. Noi, în muzeu, în sala de epoca bronzului, avem expuse tipare din două părți sau o parte. Erau șlefuite și se foloseau cutele, asemenea pietrei de coasă. Aveau mâner, iar atunci exista obiceiul de a le încastra într-un lemn, corn sau os”, spune Daniel Costache.

Pentru istorici, astfel de descoperiri vin în sprijinul teoriei privind locuirea din vechi timpuri în acest areal muntos, considerat Athosul României. Aici sunt grote cu însemne vechi scrijelite pe pereți, încă nedescifrate, între care și reprezentări ale unor pumnale akinakes, vechi de peste 2.000 de ani.

„Zona aceea a fost locuită, nu la fel de intens însă ca altele. Acolo sunt descoperiri dacice, sunt descoperiri medievale; nu au fost descoperite așezări preistorice până acum pentru că, ce-i drept, nu au fost căutate. Însă urme ale unor locuiri acolo sunt cunoscute”, declară directorul Muzeului Județean Buzău.

Cercetători din Germania, Austria şi Elveţia au venit de multe ori în România pentru a studia cele aproape 30 de schituri, mănăstiri şi sihăstrii din Munţii Buzăului. Nu există încă datări clare şi niciun studiu complet cu privire la aceste aşezări.

În locurile acestea au trăit civilizaţii care se lasă cu greu descifrate. Datele arheologice prelucrate până în prezent evidenţiază perioade diferite de locuire, mergând până în epoca bronzului, cultura Monteoru, sau începutul primei epoci a fierului, Hallstatt, atestarea documentară certificând însă doar perioada care începe cu secolul XVI.

Cea mai veche aşezare rupestră este grota numită Fundul Peşterii, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. Istoricii şi teologii susţin că aceasta arată că "unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică", formând o zonă sacră, unde se adorau armele, apa şi soarele.

Sute de simboluri sunt desenate pe pereţii grotei Fundul Peşterii, pentru care s-a folosit tehnica inciziei şi a zgârierii pe perete a figurii, obiectului sau simbolului. Sunt redate arme: vârfuri de lănci, de săgeţi sau suliţe, cu sau fără coadă de lemn, pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară, cum ar fi Basarabi şi Clisura Dunării, sau în străinătate, respectiv Spania, Franţa şi Italia.