Cum se tratează febra la copii. Valoarea temperaturii corporale care ar trebui să-i îngrijoreze, cu adevărat, pe părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne aflăm în plin sezon al răcelilor, iar un prim semnal de alarmă este febra, care înseamnă temperatură corporală mai mare de 37,2 grade Celsius măsurată axial, 37,5 grade Celsius oral şi 38 de grade Celsius măsurată rectal. Iată cum procedăm atunci când copilul are febră mare sau ajunge la convulsii febrile.

Copiii sunt predispuşi la răceli de mai multe ori pe an, mai ales atunci când sunt înconjuraţi de rude sau prieteni bolnavi, care împrăştie germeni în jurul lor. Potrivit medicilor, ponderea răcelilor care afectează un copil ajunge la zece, chiar 12 răceli pe an. 

„Sunt foarte mulţi copii cu afecţiuni grave, pneumonii, bronşiolite, care vin la camera de gardă şi pe secţie. Sunt viroze puţin atipice, cu febră mare şi perioadă lungă iar uneori părinţii îşi pierd răbdarea pentru că e greu să-ţi vezi copilul făcând febră cinci, şapte zile, mai ales când văd că are şi stare generală proastă. Dar din ce am văzut, legat de analize, evoluţie, cele mai multe par a fi viroze“, spune dr. Alina Iordache, medic primar pediatru.

Odată cu instalarea virozei, copilul respiră mai greu, strănută şi are o stare generală mai proastă. Febra este un prim simptom care apare pe parcursul unei răceli. Este un semnal de alarmă că ceva se întâmplă în corp, şi, în acelaşi timp, o formă de apărare a corpului.  Pe parcursul unei răceli, la copii poate apărea tusea care poate evolua de la tuse seacă, la tuse plină şi din nou tuse seacă. 

Cum diferenţiem o răceala de gripă 

Primele semne ale răcelii sunt: durerea în gât, strănutul şi rinoreea cu secreţie limpede care poate deveni gri, galbenă sau verde în săptămânile următoare. Alte simptome care mai pot apărea sunt: tusea, dureri uşoare de cap, ochi congestionaţi, somnolenţă şi senzaţia de nas înfundat.

Spre deosebire de răceală, gripa are un debut rapid. Primele simptome sunt alarmante deoarece copilul se simte slăbit, nu are poftă de mâncare şi este mai tot timpul obosit. Pot apărea tusea seacă, rinoreea, frisoanele, durerile în gât, inflamarea amigdalelor şi dureri mari de cap. La nou-născut şi sugar, gripa poate da şi dureri abdominale, diaree şi vărsături.

image

Dacă febra scade repede şi copilul se simte mai bine în câteva zile, a fost vorba probabil de o răceală, însă dacă simptomele persistă şi după scăderea febrei, este vorba cel mai probabil de o gripă. În ambele cazuri, temperatura corporală creşte.

”Legat de temperatura care să ne dea un semnal de alarmă depinde de la vârstă la vârstă. Un sugar până la un an, sau un sugar mic, nu are voie să facă temperatură. În acest caz, o temperatură de 38 de grade Celsius este deja o urgenţă şi trebuie să se prezinte la camera de gardă. La copilul mai mare putem aştepta o zi, două zile, să-i scădem temperatura acasă, să-i dăm antitermice, un sirop de tuse”, precizează medicul Alina Iordache.

Febra este definită ca temperatura ce trece de limita normală, iar valoarea acesteia depinde de modalitatea de măsurare: mai mare de 37,2 grade Celsius măsurată axial, 37,5 grade Celsius oral şi 38 de grade Celsius măsurată rectal. Se declanşează atunci când organismul detectează prezenţa de proteine străine care ar putea să îi facă rău, în scopul de a le pregăti pentru a fi recunoscute şi distruse de către celelalte mecanisme mult mai complexe ale sistemului imun. 

Febra se măsoară corect la copii sub 3 ani intrarectal. Celelate metode, precum suzetele, termometrele de proximitate, cu infraroşu sunt doar orientative, spun medicii. La micuţii cu vârste de peste 3 ani se poate încerca măsurarea febrei cu termometru digital la nivelul axilei, sub braţ. Pentru copiii mai mari, care colaborează, temperatura poate fi măsurată oral cu un termometru foarte curat.

image

Când temperatura măsurată intrarectal depăşeşte 38,5 grade Celsius este indicat să intervenim cu măsuri de scădere a febrei. ”Orice familie cu copil trebuie să aibă acasă un antitermic. Aşa că, în primul rând îi dăm un antitermic copilului şi după aceea îl ducem să îl vadă medicul. Niciodată nu este indicat să pleci de acasă cu copilul când are febră, fără să-i dai ceva care să scadă temperatura. Nu ştii când ajungi la medic, nu ştii cât aştepţi până să intri la medic. Nu ştii cum evoluează acea temperatură şi poate să crească foarte mult până ajungi la medicul care urmează să recomande ceva”, susţine dr. Alina Iordache, medic primar pediatru.

Antitermicele sunt medicamente care scad febra, numite uneori şi antifebrile, febrifuge sau antipiretice. În farmacii se găsesc mai multe medicamente, dar cele mai cunoscute sunt medicamentele cu substanţă activă ibuprofen sau paracetamol, ambele substanţe active fiind eficiente în reducerea febrei.

Ibuprofenul este un derivat al acidului fenilacetic şi acţionează ca antiinflamator, analgezic şi antipiretic cu eficacitate asemănătoare aspirinei. Ibuprofenul, în plus faţă de paracetamol, are şi acţiune inflamatoare, actionând mult mai rapid.

image

Convulsiile febrile apar mai frecvent la copilul cu vârstă între cinci luni şi cinci ani, perioada când creierul încă nu este suficient de matur şi unele mecanisme de blocare a stimulilor iritativi nu sunt complet funcţionale. În timpul ascensiunii temperaturii se produce o stimulare bruscă a neuronilor care, reactiv, vor descarcă repetitiv impulsuri.

”Sunt copii care fac convulsii febrile, pentru că au un prag convulsivant scăzut; sunt copii care nu vor face convulsie nici la temperatura de 41. Pot fi însă cazuri când fac şi la temperaturi de 38 de grade. În general, acest prag convulsivant creşte odată cu înaintarea copilului în vârstă. Ea este mai frecventă la copiii de cinci luni până la cinci ani. În momentul în care apare convulsia, părintele trebuie să pună copilul într-o poziţie de siguranţă, să aibă grijă să nu verse şi să aspire, trebuie să sune la ambulanţă, trebuie să dea un antitermic. Convulsia este o urgenţă medicală”, spune medicul buzoian.

Printre metodele de combatere a febrei medicii recomandă pe lângă administrarea de medicamente precum paracetamol, ibuprofen, algocalmin şi câteva metode fizice: împachetări în cearşafuri umezite cu apă la temperatura corpului, duşuri cu apă la temperatura corpului şi creşterea cantităţii de lichide primite de copil. Copilul cu febră nu trebui înfofolit, pentru că nu ajută la scăderea temperaturii corporale.

Pentru a ţine copiii cât mai departe de răceli, ei trebuie scoşi la aer în zilele însorite, trebuie să facă activităţi în aer liber, în parcuri şi zone special amenajate, sau pot face cure la mare sau la munte. 

Pe lângă recomandările generale, mai sunt şi cele specifice care ţin de respectarea schemei de vaccinare gratuită, conform recomandărilor Ministerului Sănătăţii şi efectuarea ei prin reţeaua de medici de familie. Vaccinările opţionale se fac doar la indicaţia şi în cabinetul medicului de familie.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite