Copii obligați la navetă, pentru că le-au fost desființate școlile. Se trezesc în zori, ajung la școală la ora 7 și stau o oră degeaba

0
Publicat:

Din cauza numărului tot mai mic de copii înscriși la școală și grădiniță, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Buzău a decis desființarea a 18 unități de învățământ din județ. Localnicii din Bisoca sunt cei mai afectați de această măsură.

Elevii sunt preluați de microbuz în zorii zilei. SURSA Iulian Bunilă
Elevii sunt preluați de microbuz în zorii zilei. SURSA Iulian Bunilă

În comuna Bisoca din Buzău, nu mai puțin de patru structuri de învățământ au fost închise, așa că zeci de copii sunt nevoiți să facă zilnic naveta, cu microbuzul școlar pus la dispoziție de primărie.

Pentru elevii din localitățile Lopătăreasa și Recea, clopoțelul sună departe de casă, în școala de centru din Bisoca. Școlile și grădinițele unde mergeau până acum au fost desființate, din cauza numărului mic de elevi și preșcolari. Acum, ei fac naveta cu microbuzul școlar aproximativ cinci kilometri dus și alți cinci kilometri, la întoarcere.

„Ne este mult peste mână, dar depunem eforturi și îi ajutăm. Suntem părinții lor și trebuie să fim alături de ei. Este transport școlar, vine până acolo în Lopătăreasa, când e timpul bun. Va fi greu când nu se va mai putea coborî, că din șosea sunt circa 600 de metri unde nu poți merge cu mașina”, declară Sorin Tatu, localnic din Lopătăreasa.

Pentru copii și părinți, efortul este mare, pentru că cei mici se trezesc mult mai devreme ca să ajungă de acasă la drumul principal, unde oprește microbuzul școlar. Părinții spun că vor fi probleme în anotimpul rece, după ce se va așterne zăpada. Câteva dintre drumurile care duc către satele mai îndepărtate devin impracticabile atunci când se aștern nămeții.

Elevi din Bisoca, la școală SURSA Iulian Bunilă
Elevi din Bisoca, la școală SURSA Iulian Bunilă

La clasa a I-a și a III-a, unde se învăță simultan, sunt acum cu patru elevi mai mult, însă învățătoarea este optimistă că va reuși să-i atragă la ore, chiar dacă navetiștii vor sta o oră degeaba, de la 7 la 8, până încep cursurile.

„În acest an școlar avem copii care vin de la alte două școli, școala din Lopătăreasa și școala Recea. S-a mărit efectivul, iar acum am opt copii la clasa întâi și opt copii la clasa a treia. Acest lucru mă bucură pentru că îmi dă ocazia să lucrez cu mai mulți copii”, spune Alice Beșliu, învățătoare la Școala Bisoca.    

Microbuzul școlar SURSA Iulian Bunilă
Microbuzul școlar SURSA Iulian Bunilă

În Școala din Bisoca învață acum 259 de elevi, majoritatea aduși cu microbuzul școlar din șase sate. În total, școala de centru Bisoca a pierdut, anul acesta, patru structuri, două școli și două grădinițe.

„S-au desființat din cauza numărului mic de copii. Acești copii nu sunt la șosea, ei se află în satele respective, iar acum trebuie să parcurgă până la traseul microbuzului școlar câțiva kilometri”, precizează Viorel Șerbănoiu, director Școala Bisoca.

O altă problemă este că școala de centru are două microbuze, însă este angajat doar un șofer. Depopularea masivă a satelor, în ultimii ani, este resimțită tot mai acut. În acest an școlar, numărul elevilor din județ a scăzut cu 900, față de septembrie, anul trecut, fapt care a dus la desființarea a 18 unități de învățământ din județ.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite