Ceapa de Buzău, în pericol. Este atacată de o insectă minusculă care se înmulţeşte rapid din cauza secetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Mihai spune că are deja pierderi de 20 la sută
Ion Mihai spune că are deja pierderi de 20 la sută

Este prăpăd în grădinile cu legume, din cauza dăunătorilor. De vină, chiar dacă nu direct, este vremea caldă şi uscată din ultima perioadă. Grădinarii de lângă Buzău au început să aibă pagube la ceapa de apă, care este mâncată de trips, nişte insecte minuscule foarte greu de combătut

Ion Mihai, un legumicultor cu grădină aproape de prundul râului Buzău, îşi priveşte cu dezamăgire cultura de ceapă de apă, înfiinţată în primăvară. 

Necazul căzut pe capul domnului Mihai este provocat de trips, insecte aproape invizibile care distrug plantele din grădină. Ceapa trebuia să aibă acum frunza verde şi înaltă, însă acest dăunător a produs deja efecte vizibile.

„Tripsul cepei, împreună cu larvele, atacă partea interioară a frunzei sugând seva şi ducând la distrugerea plantei, îngălbenirea frunzelor iar în final la distrugerea plantei. Zona de la margine este afectată mai puţin. Distrugerile sunt acolo unde frunzele au extremităţile gălbui. Aceste insecte sunt foarte mici, cât un vârf de ac”, spune Ion Mihai, legumicultor. 

Fermierul buzoian spune că, din cauza acestor insecte minuscule, a început să înregistreze pierderi pe lotul de 3.000 de metri pătraţi cultivat cu ceapă de Buzău. Speră să limiteze daunele, prin creşterea cantităţii de insecticid şi stropirea culturii cu o frecvenţă mai mare. 

„Este în pericol toată cultura de ceapă de apă de Buzău. Mi-au spus şi alţii, colegi, rude care se confruntă cu acest trips. Anul acesta este foarte agresiv şi s-a înmulţit repede”, declară legumicultorul buzoian.

buzauceapatrips

Sursa I. Bunilă

Combaterea tripsului este extrem de dificilă, spun specialiştii.  Insectele au început să tolereze produsele chimice folosite pentru distrugerea lor. 

„Vorbim de un dăunător foarte periculos care se combate foarte greu. Condiţiile pedo-climatice din această perioadă au favorizat înmulţirea şi extinderea acestuia în cultură. Atacă toate plantele de cultură, dar în zona noastră ceapa este puternic afectată”, explică cercetătorul Costel Vânătoru.
buzauceapatrips

Sursa I. Bunilă

Tripsul le dă mari bătăi de cap nu numai producătorilor de ceapă, ci mai ales fermierilor care deţin culturi în spaţii protejate. Acesta produce pagube importante în solariile cu roşii şi ardei. Mircea Tatu a căutat permanent soluţii de combatere iar cea mai eficientă dar şi costisitoare este folosirea unor insecte care mănâncă trips.

”Folosim împotriva tripsului un prădător natural, o musculiţă, care stă în floare şi consuma larvele dăunătorului. Tripsul, se ştie, nu stă foarte mult pe roşie, atacă şi tomata, dar mai puţin, pentru că nu îi place. Îi place foarte mult ardeiul şi, cel mai mult, ceapa”, spune Mircea Tatu.

buzauceapatrips

Sursa I. Bunilă

Cultivatorii de ceapă de lângă Buzău speră să salveze din culturi şi să obţină suficientă marfă la toamnă, măcar cât să le ajungă pentru amortizarea cheltuielilor pentru combaterea dăunătorilor, care nu sunt deloc ieftine. Ei nu exclud o scumpire a acestei legume care a devenit un brand al judeţului Buzău.

Ceapa de Buzău a devenit un brand reprezentativ pentru judeţ, stând la baza obţinerii multor altor creaţii. Din ea s-au obţinut soiurile Aurie de Buzău, Diamant şi Rubiniu. Peste 60% din soiurile de ceapă utilizate pe plan mondial au gene din ceapa de Buzău, fapt recunoscut şi confirmat de Congresul Mondial al Cepei din Statele Unite.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite