„Sistemele centralizate de termoficare sunt o relicvă a comunismului”. Soluția unui cunoscut economist ca bucureștenii să nu mai înghețe iarna

Sute de mii de bucureșteni au răbdat frig și au uitat cum este să se spele cu apă caldă, în ultimii ani, din cauza deficiențelor sistemului de termoficare centralizat. Profesorul Cristian Păun, de la ASE București, critică încăpățânarea cu care autoritățile locale continuă să se agațe de acest sistem falimentar, lăsându-i pe oameni în condiții demne de o țară din lumea a treia.

Mii de bucureșteni îngheață și în acest moment în casă. FOTO: Arhivă Adevărul

Bucureștenii s-au obișnuit să tremure iarna, iar apa caldă reprezintă pentru mulți dintre ei o Fata Morgana. Niciunul dintre primarii care au condus Capitala nu au reușit să rezolve problema energiei termice, însă toți au căzut în aceeași capcană și au încercat să peticească sistemul centralizat de termoficare.

Rezultatele le simt din plin bucureștenii. Au fost cheltuiți sute de milioane de euro de la buget fără prea mult folos, iar multe blocuri au rămas și în acest miez de iarnă fără căldură și apă caldă. Avariile sunt la ordinea zilei, iar țevile vechi și colmatate ar trebui schimbate în multe locuri chiar în totalitate. În condițiile în care deja au fost irosite resurse importante, dar fără rezultate notabile, profesorul de economie Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice București propune o altă abordare.

Cum este la alții

Pentru a se face mai ușor de înțeles, Cristian Păun compară sistemul din Capitală cu cel din alte orașe importante ale Europei și nu numai.

„Moscova (cel mai mare sistem din lume): Lungime aproximativă a conductelor de 17.000–18.000 km, o putere termică de aproximativ 80–90 GWₜₕ, deservind circa 12-15 milioane locuitori. Beijing (dezvoltarea cea mai accelerată din ultimii ani): Lungime aproximativă a conductelor de 20.000–22.000 km, o putere termică de aproximativ 60–70 GWₜₕ, deservind circa 18–20 milioane locuitori. Seul (cel mai modern sistem din Asia de Est). Lungime aproximativă a conductelor de 10.000–12.000 km, o putere termică de aproximativ 35–40 GWₜₕ, deservind circa 10 milioane locuitori”, sunt primele exemple ale profesorului.

Mai departe, el dă ca exemple orașe importante, dar care nu sunt capitale, care la rândul lor folosesc rețele de termoficare centralizate.

„Shanghai: Lungime aproximativă a conductelor de 8.000–10.000 km, o putere termică de aproximativ 30–35 GWₜₕ, deservind circa 10 milioane locuitori. Sankt Petersburg: Lungime aproximativă a conductelor de 7.500–8.500 km, o putere termică de aproximativ 30–35 GWₜₕ, deservind circa 6 milioane de locuitori. Varșovia (cel mai mare sistem din UE): Lungime aproximativă a conductelor de 1.800–2.000 km, o putere termică de aproximativ 9–10 GWₜₕ, deservind circa 3-4 milioane de locuitori”, sunt alte exemple.

Și tot din Uniunea Europeană dă și următoarele exemple, dar din capitalele Danemarcei, Finlandei și Suediei.

„Copenhaga (cel mai eficient energetic sistem din lume): Lungime aproximativă a conductelor de 1.300–1.500 km, o putere termică de aproximativ 7–8 GWₜₕ, deservind circa 1,2–1,25 mil. mil. locuitori. Helsinki (cel mai „verde” sistem de termoficare din lume): Lungime aproximativă a conductelor de 1.200–1.400 km, o putere termică de aproximativ 6–7 GWₜₕ, deservind circa 1,1–1,25 milioane de locuitori. Stockholm (sistem cu emisii foarte reduse).  Lungime aproximativă a conductelor de 1.100–1.300 km, o putere termică de aproximativ 6–7 GWₜₕ, deservind circa 1,9–2,1 milioane de locuitori”, sunt ultimele exemple.

Bucureștiul, un eșec total

Bucureștiul stă mult mai prostdecât toate orașele enumerate. Profesorul Cristian Păun are și aici informații oficiale cu privire la lungimea conductelor și a puterii termice.

„București are lungime aaproximativă a conductelor de 950–1.000 km rețea, o putere termică de aproximativ 4–5 GWₜₕ, deservind circa 1,0–1,1 milioane locuitori. Este pe locul 15-20 în lume și locul 5-6 în Uniunea Europeană, dar și al doilea loc în Europa Centrală și de Est”, mai spune el.

Pe lista orașelor din țară care se mai bazează încă pe un sistem de termoficare centralizat, după căderea comunismului, se află orașe ca Iași, Oradea, Timișoara și Constanța. Alte orașe în care mai există sisteme de termoficare locale sunt Arad, Suceava, Botoșani sau Râmnicu Vâlcea, dar Cristian Păun menționează clar că „nu mai vorbim de sisteme centralizate extinse.”

Concluziile economistului sunt clare. În opinia sa, aceste sisteme sunt „o relicvă a comunismului”, iar eficiența lor este discutabilă. Nu în ultimul rând, el consideră că aceste sisteme de termoficare ar trebui abandonate, deși în România ele sunt de regulă „peticite” și înghit milioane de euro, dar rămân la fel de ineficiente.

„Sistemele centralizate de termoficare sunt o relicvă a comunismului, a colectivismului. Aceste sisteme sunt un exemplu clar de faliment sau un exemplu clar de ineficiență și risipă de resurse. Aceste sisteme ar trebui abandonate, chiar dacă prin unele țări din Vest se discută tot mai aprig introducerea unor astfel de sisteme în orașele mari ale lumii (la fel ca toată politica verde a Vestului)”, punctează Cristian Păun.

Soluția radicală

Soluția ar fi cea care e cel mai des întâlnită în alte țări, încălzirea individuală, consideră profesorul de economie.

„Soluția este una individuală, nu una colectivă sau centralizată”, subliniază el, apoi detaliază: „Soluția cea mai ieftină și mai eficientă este electrică, nu pe gaz sau pe apă încălzită sau abur (ca în New York)”, susține profesorul.

În acest moment, dată fiind vechimea conductelor în România, sistemul centralizat ar trebui refăcut de la zero, iar costurile ar fi enorme. În opinia sa, efortul financiar nu s-ar justifica.

„Noi, acum, în bloc, trebuie să înlocuim toate conductele de căldură, de la parter la ultimul etaj, cu niște costuri enorme. Toate sunt colmatate, au o vechime de aproape 40 de ani. La fel și pentru apa caldă. În total, la noi, ar fi cam 6 coloane tur-retur plus 2 coloane tur apă caldă (cele două băi). Stres, mizerie, bani. Asta doar la bloc. Evident că la asta se adaugă punctele termice, conductele prin oraș mai mari sau mai mici. Alt stres, altă poluare, alte probleme în trafic. Electric ar fi mult mai simplu. Ca să faci asta ar trebui o reproiectare a întregii rețele electrice în București”, mai arată Păun.

Avem gaz, dar nu profităm deloc de resurse

România, țară care deține încă exploatări de zăcăminte de gaz, ar trebui să le folosească într-o primă fază pentru a produce energie în bandă ieftină, dar numai în perioada de tranziție spre energia nucleară.

„Ar trebui creată o sursă de energie în bandă ieftină pentru orașele mari ale României (pe gaz într-o primă fază, că tot îl avem în Marea Neagră, ca tranziție către 1-2 reactoare nucleare care să facă asta la un preț infim al energiei). În plus. rețeaua electrică va putea fi folosită și pentru răcire vara, ceea ce astăzi nu face sistemul de termoficare centralizat din București. Cu aceeași rețea, răcim și încălzim locuințele noastre”, mai spune el.

Economistul se arată contrariat de faptul că inclusiv în București se merge în continuare pe peticirea acestui sistem, deși s-a dovedit în cei 36 de ani de după Revoluție că aceasta nu reprezintă o soluție.

„Eu nu înțeleg de ce nu se discută această chestiune serios la nivel de capitală. De ce resuscităm o relicvă comunistă, îngropăm bani într-un sistem care nu poate fi nici eficient și nici la standardul unui oraș modern. Asta înseamnă reformă, asta înseamnă modernizarea României. Nu taxe locale mai mari, nu subvenționarea gigacaloriei...”, încheie profesorul Cristian Păun.