POVEŞTI DE BUCUREŞTI Cea mai frumoasă poveste a cartierelor: cum am trecut de la trăsură la taxi şi când s-a făcut primul mall pe o păşune pentru vaci

Fiecare zonă a Capitalei ascunde în spate o istorie sau un personaj care, deşi a dat numele cartierului, mai sunt cunoscute doar istoricilor.

Aproape fiecare cartier al Capitalei poartă o etichetă. În Băneasa mergem când plecăm din ţară cu un avion low-cost, Cotroceniul e renumit fiindcă, pe lângă zecile de mii de bucureşteni, îl găzduieşte şi pe primul român din stat – preşedintele. Drumul Taberei este cartierul fără metrou şi casa tramvaiului 41, iar Ferentari a intrat în istorie ca cel mai periculos cartier.

Pantelimon şi Sălăjan şi-au găsit celebritatea prin intermediul muzicii hip-hop, în vreme ce Ghencea se confundă cu istoria Clubului Steaua. Obor este locul de unde ne luăm legume pentru murături, iar Lipscaniul a devenit în scurtă vreme un El Dorado al distracţiei.

Cum s-au născut numele cartierelor
Dar ce ascund în spatele numelor cartierele bucureştene? De ce dealul pe care stă semeaţă Palatul Parlamentului este al Spirii sau cine erau crângaşii? Doar istoricii mai ştiu ce au însemnat anumite cartiere, cine le-a botezat şi cât a trecut până când numele lor a devenit legendă.

„Constanţa istorică a unui personaj local rămas în memoria oamenilor, cum a fost cazul Manu Cavafu, Alexe, Boteanu, Pitar Moş, Mântuleasa. Aceste personaje au ctitorit biserici şi din acest motiv numele lor a fost transferat asupra cartierului. Asta pentru că biserica juca şi rolul unui centru administrativ, parohia semnificând şi centrul administrativ al cartierului deoarece preotul ţinea listele cu numele capilor de familie care plăteau taxe şi impozite prin biserică“, explică istoricul Adrian Majuru de unde se nasc numele unor locuri din Capitală.



Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini din Bucurestiul vechi!

Capitala, între „a cotroci“ şi „a uita“

În timp ce unele cartiere ajunse acum să fie foarte respectate ascund nume mai puţin onorabile, zone rău famate din Capitală au un trecut nedemn pentru faima de azi. Cotroceniului, cartier cu case frumoase şi locul unde locuieşte preşedintele, i se trage numele de la verbul „a cotroci“ care însemna „a cotrobăi“ sau „a scormoni“.

În acelaşi timp, Ferentariul îşi trage numele de la husarii contelui Bercseny, care se retrăsese la sud de Bucureşti. Pe locul unde acum se întind case părăginite de-a lungul străzilor cu oameni fără căpătâi s-ar fi aflat câmpul de exerciţii al ferentarilor din oastea lui Mihai Viteazul. Este doar o teorie pe care istoricii o resping. Aceştia consideră artera Ferentari ca fiind drumul de acces către Dunăre prin Bucureşti al exilaţilor „curuţi“, trupe răsculate sub comanda principelui ardelean Francisc Rákóczi II, care s-au opus stăpânirii austriece la începutul secolului al XVIII-lea. Conducătorul lor din exil ar fi fost Ferencs, de aici şi Ferentari, dar şi aceasta este o teorie.

Mulţi dintre foştii boieri ai Capitalei au dat numele anumitor zone. Este cazul cartierului Floreasca, ce poartă numele familiilor înstărite care au stăpânit locurile – Floreştii. „Dămăroaia poartă numele vornicesei Dămăroaia, care avea proprietăţi şi pe Podul de Pământ la 1832, astăzi Calea Plevnei. Giuleşti vine de la neamul Juleştilor, iar Băneasa de la cel al nevestei banului Dimitrie Ghica“, potrivit istoricului Adrian Majuru.



Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini!

De la vaci la mall
Despre Vitan ştim că-i poartă numele cel mai vechi mall din Capitală. Memoria urbană nu ne duce mai departe de un deceniu. Numele cartierului vine de la păşunea pe care stăteau vitele, potrivit scrierilor lui D. Papazoglu: „În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele oraşenilor îşi aveau pasciunea“.

Tot de pe vremea fanarioţilor vine şi numele cartierului Ghencea, mai exact de la şeful arnăuţilor din garda domnească al cărui nume era Ghenci-aga. În Berceni ar fi poposit la un moment dat husarii din ceata grofului Miklós Bercsényi, în drumul lor spre Turcia. Despre Crângaşi se ştie că pe acele locuri se găsea un crâng, fiind de fapt o prelungire a Codrului Vlăsiei.

Legenda spune că numele Colentina ar veni de la „colea-n-tină“, făcându-se referire la locul unde Matei Basarab s-ar fi luptat cu turcii într-o bătălie. Se mai spune că pentru o vreme s-ar fi numit Olintina.
Dealul Spirii, unde pompierii din Bucureşti conduşi de Pavel Zăgănescu s-ar fi opus cu vitejie armatei otomane, în 1848, îşi trage numele de la doctorul Spiridon Kristofi, cunoscut şi ca Spirea, care a ridicat o biserică pe acel loc în 1765.

Nostalgici după Bucureştiul cu două etaje

Locuitorii Capitalei, fie că au copilărit cu cheia la gât între blocuri sau au venit aici să se căpătuiască, se simt sufocaţi de aglomeraţie şi visează la un nou „Mic Paris“.
Ei au nostalgia unui oraş cu doar două etaje, în care Foişorul de foc era cel mai înalt punct din Bucureşti, în care spiritele se încălzeau doar la saloanele de dans, iar de pe Lipscani se cumpărau cele mai frumoase manufacturi. „Lume puţină!“, dă o definiţie Dumitru Stan, un pensionar devenit bucureştean acum de 35 de ani. Împreună cu Ştefan Petre a poposit pe o bancă de la Piaţa Obor. Nu se pot întoarce în timp mai mult de 40-50 de ani, cât au prins ei. Comunismul pare să fi stricat aerul de oraş boieresc al Bucureştiului.

Trăsuri, în loc de taxiuri
„Tot ce vezi roată erau case. Birjari cu căruţe duceau doamnele pe Calea Victoriei şi în spate se vinde fasole, găini, murături, de toate. Maşini erau puţine. Lume puţină“, se repetă pensionarul.
„Îmi amintesc, acolo peste drum era Salonul de dans Ileana“, mustăceşte domnul Petre. Când voia să se distreze, mergea la Şosea, pe Calea Victoriei, când avea de cumpărat cadouri pe Lipscani. De altfel, când mai calcă prin Centrul Vechi, domnul Petre nu mai înţelege nimic. „Am trecut pe
Lipscani şi acum au umplut toate străzile cu mese“, spune pensionarul.

Cei-i drept, Lipscani nu a fost dintotdeauna locul în care se vând cocktailuri şi unde s-au mutat băieţii cu Mercedesuri din Dorobanţi. Negustorii puneau pe tarabele din Centrul Vechi mărfuri de toate felurile aduse din Leipzig, de unde vine şi numele zonei. Şi tradiţia i s-a păstrat multă vreme, până când casele să fie părăsite şi ocupate de oamenii străzii.

În căutarea bunului-simţ
Dar ceea ce lipseşte decorului bucureştean este, în opinia lui Dumitru Stan sunt fabricile: „Era fabrica de ulei, fabrica de săpun, apoi erau Semănătoarea, Griviţa. Acuma au făcut de alea numai să mănânci, cât mai pot să mai mănânce…“, îşi spune năduful bucureşteanul.
Şi-i mai lipseşte ceva oraşului care i-a fost casă câteva decenii, şi n-are a face nici cu faţadele clădirilor, nici cu numărul de maşini: „Bunul-simţ“.
Înainte de a gusta din plin pofta comuniştilor pentru construcţii care să atingă cerul, Bucureştiul respira un aer parfumat de viţa de vie toamna şi de regina-nopţii în timpul verii. Ce era de capul Capitalei în vremea lui „a fost odată“ doar istoricii mai ştiu şi pensionarii care se adună zi de zi, la o tablă sau la respirat aerul tare, amestecat cu noxe, din aproapierea Pieţei Obor.

Mai citeşte:

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Supravieţuitoarea din blocul Scala: La cutremurul din ‘77 a căzut 10 etaje, în timp ce făcea duş!

POVEŞTI DE BUCUREŞTI. 10 lucruri neştiute despre cartierul Băneasa. Aici era locul lăptăreselor!

POVEŞTI DE BUCUREŞTI „Welcome to the Hotel Cişmigiu“ – adevărul despre fostul cămin al Facultăţii de Teatru (foto şi video)

POVEŞTI DE BUCUREŞTI. Seducătoarele „metrese“ de la Sexy Club, primul bar de noapte din Capitală

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Ion Cosma, primarul lui Dej şi al lui Ceauşescu, a făcut zeci de mii de apartamente în Titan şi Balta Albă