Mari disidenţi din Bucureşti: Ana Blandiana a fost interzisă de comunişti, Petre Mihai Băcanu a fost arestat pentru publicarea unui ziar clandestin

Disidenţii epocii comuniste din timpul „domniei” dictatorului Nicolae Ceauşescu au creat în jurul lor controverse, unii s-au asociat cu deja celebra mişcare Goma, alţii au punctat doar decalajele de la normalitate. România deomcrată nu a fost mereu omagioasă cu cei care au avut curajul, plătind preţul libertăţii chiar, să arate cu degetul un regim incorect.

Cu toate că marii disidenţi din România fie s-au refugiat în zone izolate din ţară, fie au reuşit chiar să plece din ţară, cei mai mulţi nu au încetat să fie activi chiar şi după represiunea comunistă. Dizidenţa de după regimul Gheorghiu Dej a fost, în majoritatea ei, una intelectuală. Exprimată fervent prin manifeste, cărţi sau scrisori deschise, un prim pas important, care a deschis porţile acţiunilor împotriva regimului comunist au fost acţiunile celui mai cunoscut manifestant împotriva sistemului comunist, basarabeanul Paul Goma.

Cel mai efervescent şi incomod scriitor pentru regimurile politice ante şi post comuniste, Paul Goma şi-a început „cariera” de luptător anti sistem încă din fragedă tinereţe. Se întâmpla în mai 1952, în timp ce era elev în clasa a zecea a liceului "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, când Goma a fost convocat la Securitate şi reţinut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară, deoarece susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate şi arestate sub acuzaţia de anticomunism.

„Cazul Goma"

„Râcâiala” dizidentă a continuat şi în timpul studenţiei, în timp ce era student al Institutul de literatură şi critică literară "Mihai Eminescu". Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii şi cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie "judecat" de rectoratul universităţii. Era pentru prima dată când a apărut "cazul Goma".

Rebeliunea sa anti-comunistă nu a fost niciodată de erou naţional, ea bazându-se mai tot timpul pe drepturile fireşti minimale atât constituţionale, cât şi cele prevăzute de marile organisme internaţionale de tip ONU sau altele. Potrivit Mediafax, Goma a fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de "tentativă de organizare de manifestaţie ostilă". În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la închisorile Jilava şi Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, la Lăteşti, azi Borduşani, din judeţul Ialomiţa, unde a rămas până în 1964.

Punctul culminant din perioada de disidenţă a lui Goma l-a reprezentat momentul anului 1977, atunci când la a trimis o scrisoare deschisă către postul Radio Europa Liberă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în ţară. Cum era de aşteptat, scrisoarea a fost difuzată de postul de radio.

Scrisoarea deschisă care i-a provocat pierderea cetăţeniei româneşti

Gestul a avut urmări imediate, Goma fiind permanent urmărit, apoi arestat şi bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident şi repertoriat de organizaţia neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat şi condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

Astfel că regimul comunist ceauşist a preferat soluţia expulzării din ţară, la 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soţia şi copilul, au fost decăzuţi din calitatea de cetăţeni români şi expulzaţi în Franţa.

Ajunşi la Paris, au cerut azil politic. Dar nici aici, lupta basarabeanului nu a luat sfârşit. Goma şi-a continuat activitatea susţinută împotriva regimului comunist de la Bucureşti şi a lui Nicolae Ceauşescu. A sprijinit înfiinţarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność.

Riscurile nu au lipsit însă, iar ca reacţie la activitatea sa anticomunistă, Goma a fost ţinta unui atac cu colet-capcană şi a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucureşti.

În prezent, unul dintre cei mai mari scriitori postbelici şi disidentul român cel mai cunoscut trăieşte la Paris, unde a ajuns împreună cu familia în 1977, având statut de refugiat politic. Relaţiile sale cu statul român au fost tot timpul deosebit de reci.

Paul Goma nu a fost însă decât unul dintre mulţi oameni de cultură care au optat pentru o atitudine disidentă, unii fiind chiar arestaţi pentru faptele lor.

Şeful ziarului România Liberă, disident politic

Este şi cazul lui Petre Mihai Băcanu. Dupa absolvirea în 1964 a Facultăţii de Filologie din Bucureşti a lucrat aproape 20 de ani ca redactor la ziarul ”România Liberă” (1970-1988). A fost încarcerat în 1988, fiind eliberat la revoluţie, moment în care a preluat conducerea ziarului România Liberă. A rămas în fruntea publicaţiei până în 2010.

Băcanu a intrat în istoria marilor disidenţi comunişti prin ziarul pe care, împreună cu mai mulţi colegi de breaslă, a încercat să-l publice clandestin, numit ”Romania”. În 1988 a fost însă prins de Securitate şi arestat.

Ziar clandestin distribuit cu balonul meteo

”Noi am lucrat la ziar aproape opt luni şi nu am avut nicio scenă cu securiştii. Am considerat că dacă nu se întâmplă nimic, răul era atât de mare încât Securitatea nu mai făcea nimic. Greşeala noastra a fost atunci când am căutat distribuitori pentru ziare. Un fel de a spune, pentru că în realitate erau tot felul de oameni. Am apelat chiar şi la un meteorolog care să folosească un balon meteo care să se ridice la 1.000 de metri şi de-acolo să arunce un pachet cu ziare care să împrăştie ziarele”, îşi aduce aminte fostul director al ziarului România Liberă.

Acesta a mai povestit despre cel care avea să îi trădeze cu puţin timp înainte ca tipărirea ziarului clandestin să înceapă. ”Persoana care ne-a turnat a fost un medic din Piteşti, care fusese, cu ani în urmă, în închisoare pentru un avort făcut ilegal. Atunci probabil a fost şi racolat de securişti. De la tipul ăsta Securitatea ne-a luat în colimator şi ne-a urmărit trei săptămâni. Uncu a observat şi ne-am hotărât se ne mutăm tipografia.În noapte când trebuia să o mutăm s-a produs arestarea mea şi ulterior şi a celorlalţi. Ancheta a fost dură. Ei vroiau să afle cât de răspândită era chestia asta. Cu toatea astea nu s-au produs arestări în masă, numai cei implicaţi în tipărirea ziarului au fost luaţi. Dacă ar fi fost arestări în număr mare ar fi bătut la ochi, ar fi ieşit scandal”, a mai spus Mihai Băcanu.

Ana Blandiana, interzisă de comunişti

Un alt disident cunoscut prin acţiunile sale culturale şi unul dintre cei mai mari poeti contemporani este Ana Blandiana. Poetă, publicistă şi o personalitate a literaturii româneşti, Blandiana a avut de suferit în timpul regimului comunist din cauza represiunii ideologice.

Originară din comuna Blandiana (judeţul Alba), Otilia Valeria Coman, pe numele ei adevărat, urmează cursurile liceale la Oradea şi pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1963 - 1967), unde şi-a obţinut licenţa în filologie romanică.

Între 1973 - 1974, obţine o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional al Universităţii din Yowa City (SUA). În 1967 se mută la Bucureşti.

Pe lângă o operă premiată şi recunoscută la nivel internaţional, Ana Blandiana este şi unul dintre oamenii de cultură care au refuzat să colaboreze cu Securitatea şi care au avut de suferit de pe urma aceasta. Potrivit enciclopediaromaniei.ro, conflictul cu oficialităţile comuniste declanşat de o serie de poeme publicate în revista „Amfiteatru”, în 1984, se acutizează prin publicarea, în 1988, a volumului ”Întâmplări de pe strada mea”, carte în urma căreia i se interzice dreptul de a mai publica. Numele Ana Blandiana este interzis, iar cărţile ei sunt scoase din biblioteci.

Puternic implicată în acţiuni civice, Ana Blandiana propune Consiliului Europei, în ianuarie 1993, proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, realizat de-a lungul mai multor ani şi devenit astăzi instituţie de prestigiu internaţional.

Potrivit Insitutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, printre cei mai cunoscuţi dizidenţi din Bucureşti se numără şi deja celebrii Radu Filipescu, Dumitru Iuga şi Mircea Dinescu.