Maratonuri sexuale şi prostituate celebre în Bucureştiul de altădată. Casa de Piatră, cartierul plin cu bordeluri unde se stătea la coadă sâmbăta şi duminca
0
Cea mai veche meserie a continuat să existe de-a lungul timpului fără să ţină cont de îngrădirile politice existente. În Bucureştiul vechi exista un număr impresionant de bordeluri, de la cele mai luxoase, la cele mai ieftine. Prostituate celebre şi „anonime de cartier“ munceau zi de zi, alegându-şi clienţii sau intrând într-un adevărat maraton sexual.
Adevarul.ro vă spune povestea vechiului Bucureşti, un oraş încărcat de bordeluri şi în care existau femei dispuse să îşi vândă trupul pentru sume diferite de bani.
Felinarul roşu pentru bordelurile de gang
Casa de Piatră era printre cele mai frecventate zone din Capitală, atunci când tineri ori bărbaţi trecuţi de prima tinereţe se duceau să-şi caute o doamnă ori o domnişoară care pentru câteva ore şi pentru o sumă modică de bani să le alunge singurătatea.
La intrarea în bordelurile din acea zonă, la poarta fiecăruia se găsea un felinar roşu, care odată cu lăsarea serii se aprindea. Acesta era un fel de indicator discret pentru faptul că acolo se găseau femei dispuse să întreţină relaţii sexuale contra cost.
Fetele îşi vindeau trupul destul de ieftin, fiind un fel de prostituate de mahala, neşcolite, dar foarte căutate. „Prostituatele de la Crucea de Piatră erau accesibile şi nu aveau tarife uriaşe, făceau un fel de prostituţie de cartier“, povesteşte istoricul Dan Falcan.
Printre clienţii pe care îi aveau, soldaţii care ajungea în Bucureşti erau cele mai profitabile „cuceriri“ din două motive: erau mulţi şi fiecare era dispus să plătească.
Zeci de clienţi în fiecare zi
În timpul săptămânii, bordelurile erau frecventate, dar nu se putea discuta despre un număr impresionant de „vizitatori“. Dacă în timpul săptămânii nu erau mulţi amatori pentru serviciile „fetelor“, în zilele de sâmbătă şi duminică la intrarea în bordel era un şir impresionant de bărbaţi.
De cele mai multe ori, locuitoarele bordelurile erau „la muncă” şi bărbaţii trebuiau să aştepte ca femeia ce urma să le devină parteneră timp de câteva ore să-şi termine „programul” .
Domnii care erau clienţi fideli ai bordelurile de la Crucea de Piatră le cunoşteau pe fetele care practicau prostituţia şi în funcţie de reputaţia pe care o aveau erau mai căutate sau mai puţin solicitate.
În timpul unei zile, acestea ajungeau să întreţină relaţii sexuale cu zeci de clienţi, de obicei acest lucru întâmplându-se în zilele de sâmbătă şi duminică. „Fetele de acolo ajungeau să aibă şi 30, 40 de clienţi pe zi“ , adaugă Falcan.
Prostituatele din cartier se duceau deseori să agaţe în apropierea şcolilor şi a liceelor pentru că băieţii de acolo erau destul de uşor de convins să se avânte într-o astfel de relaţie pasageră, iar pe deasupra erau dispuşi să o şi plătească.
De fapt, spune Falcan, era vorba despre o societate ipocrită pentru că atunci când doi tineri se căsătoreau trebuiau să fie virgini. Lucrul acesta nu prea se aplica în cazul băieţilor şi pentru a căpăta cât de cât experienţă, aceştia se refugiau în patul doamnelor experimentate.
Miţa Biciclista, prostituată de lux
La polul opus se aflau femeile care practicau cea mai veche meserie din lume într-un altfel de mod. Erau un fel de dame de companie şcolite, care vorbeau mai multe limbi străine şi care aveau clienţi foarte bogaţi şi aleşi cu grijă.
Era bine ştiut faptul că nu oricine se putea duce să îi dea târcoale Miţei Biciclista, femeie cunoscută pentru pretenţile materiale uriaşe pe care le avea. Un portofel plin era echivalentul unui „da” din partea celebrei dame de companie.
De fapt, era vorba despre o femeie care avea mai mulţi parteneri sexuali, de obicei căsătoriţi şi care îi făceau fel de fel de cadouri scumpe. Aceasta îi însoţea în timpul călătoriilor şi era celebră în Bucureştiul vremurile trecute pentru meseria pe care o practica.
În cazul ei nu intra în discuţie un număr mare de bărbaţi cu care întreţinea raporturi sexuale, ci doar câţiva domni în fiecare zi, dar care să aibă în buzunar mult mai multe decât aveau clienţii fetelor de la Casa de Piatră.
Alături de Miţa Biciclista mai existau prostituate de lux, dar care practicau această meserie acasă, fără să stea în vreo casă de tolorenaţă sau să agaţe domni pe străzi. De cele mai multe ori se ştiau lucrurile, iar prostituatele celebre nu trebuiau să îşi caute clienţi pentru că le găseau clienţii.
În 1948 se închid bordelurile şi cele mai multe prostituate ajung în fabrici
Spre deosebire de zilele noastre, în Bucureştiul vremurilor trecute, prostituatele erau înregistrate şi statul era cel care se îngrijea de starea lor, într-o oarecare măsură. Erau duse periodic la medic şi li se făceau controale şi analize pentru a preveni transmiterea bolilor venerice.
Printre bolile cel mai des întâlnite în rândul acestora se număra sifilisul, boală care din anul 1855 a început să fie atent supravegheată de autorităţi.
Odată cu închiderea în masă a bordelurile din anul 1948, cele mai multe dintre „fostele lucrătoare” au ajuns angajate în fabrici ori s-au căsătorit şi în acest fel şi-au pierdut, într-o oarecare măsură, trecutul. Închiderea bordelurilor a fost un temei sănătos, un fel de principiu prin care trebuia să ia capăt exploatarea omului de către om, după cum povesteşte istoricul.
Nu a existat nicio clipă în care prostituţia să nu mai fie practicată, pentru că odată cu instalarea regimului comunist, a continuat să existe un număr de fete, mult mai mic, ce-i drept, care să îşi facă meseria. De fapt, era vorba despre un fel de înţelegere între prostituate şi Securitatea care le avea în atenta supraveghere.
Se încarcă comentariile...
