LIMBAJ DE MITICĂ Cum au ajuns bucureştenii „dân mahala, pă Dorobanţi”? Vezi ce spun lingviştii

Cum diferenţiezi un bucureştean de un ardelean sau de un moldovean? Cu siguranţă nu-i poţi deosebi după lungimea nasului, forma feţei sau felul în care se îmbracă. Dacă deschid gura, cu siguranţă poţi să-i aşezi cu uşurinţă pe hartă. Bucureştenii, înaintea tuturor, par însă să fie mai predispuşi să nu se lase păcăliţi de limba literară şi să-şi ducă mai departe greşelile gramaticale la care nu vor să renunţe

Fie că e din inima Ferentarilor sau a stat toată viaţa la umbra teraselor de Dorobanţi, bucureşteanul pare să nu se simtă în largul lui până nu trânteşte un „dă" în loc lui „de", „ţigare" în loc de „ţigară", asezonate cu dezacordul „ei a făcut", totul introdus de un „bă" puternic. Iar lingviştii consideră că încăpăţânarea cu care „miticii" au trântit uşa în nasul limbii literare are o explicaţie.

„Se simt buricul pământului"

„Important de menţionat este faptul că moldovenii îşi dau seama când folosim elemente specifice graiului moldovenesc, în timp ce muntenii nu. Mai trist este că, îndiferent dacă vorbeşte un ţăran de la Otopeni, ori un deputat sau un ziarist, e acelaşi lucru. Nu au limba cultivată. Este vorba de ceea ce noi numim variaţie diastratică, adică e normal când un ţăran vorbeşte greşit pentru că nu are educaţie, dar nu mai este bine când şi persoane cu studii o fac. În plus, bucureştenii chiar şi când conştientizează că greşesc nu se corectează pentru că se simt buricul pământului", spune lingvistul Stelian Dumistrăcel, de la Institutul „Iorgu Iordan".

În plus, printre „bucureştenisme" îşi fac locul rapid şi alte greşeli. „«Decât» folosit în loc de «numai» este o greşeală frecventă pe care nici nu o ştiam până acum un an. În plus, oraşele mari, cum este Bucureştiul, au un nivel de mahala.

Foarte multe dintre argotisme vin din ţigăneşte, asta pentru că populaţia din Bucureşti numără mulţi ţigani. Iar în cartiere există mulţi din categoria socială de nivel scăzut care sunt înfipţi şi îşi creează un statut, astfel că şi tinerii din familii bune adoptă limbajul lor prin imitaţie ca să pară dezinhibaţi", explică lingvistul.

Pentru toate aceste specificităţi ale „limbajului bucureştean", Stelian Dumistrăcel are şi o explicaţie: „Sunt trăsături ale subdialectului muntenesc".

Nu ne mai învaţă nimeni cum să vorbim corect

Nicolae Manolescu, critic şi istoric literar român, cronicar literar şi profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, este de părere că aceste nereguli apar, în mare parte, din cauza faptului că nu se mai fac cursuri special în şcoli.

"Prima cauză a apariţiei acestui gen de limbaj este incultura şi în special, incultura lingvistică. Nu se mai studiază de mult în şcoli sau facultăţi nicio disciplină care să ne înveţe să vorbim, cum ar fi Retorica. Oamenii nu mai ştiu să vorbească, fiecare foloseşte forme incorecte ale cuvintelor. De asemenea, este vorba de presiunea limbajului internaţional, în special cel anglo- saxon, din care preluăm termeni fără niciun temei lingvistic, fără să ştim cum se pronunţă exact, cum ar fi manager sau menege", susţine prof. Nicolae Manolescu.

În ceea ce priveşte limbajul de mitic, Nicolae Manolescu spune că nu este doar o problemă a ţării noastre, ci se regăseşte şi în alte ţări.

"Chiar în ţări mai dezvoltate întâlnim această <miştocăreală>, această vorbire specific urbană. Este un limbaj al tinerilor străzii, care îşi creează un fel de vorbire specific preluată acum de majoritatea. Este o vorbire periferică, de mahala, pe care lumea o preia pentru că pare interesantă. Fenomenul nu poate fi oprit, din păcate, dar poate fi puţin controlat", susţine profesorul.