FOTOGALERIE SubSol. Sau unde altădată era Direcţia a V-a Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La SubSol poţi bea o bere într-o atmosferă cu totul aparte. FOTO Olga Gheorghidiu
La SubSol poţi bea o bere într-o atmosferă cu totul aparte. FOTO Olga Gheorghidiu

Clădirea Uniunii Arhitecţilor din România adăposteşte de câţiva ani şi un bar. Nu era unul cu circuit închis, ci doar ferit de ochii curioşilor. Din decembrie 2011, acesta poartă numele de SubSol. Discret semnalizat, barul este acum dispus – contrar numelui – pe două niveluri. Astfel, există un parter-cafenea, iar subsolul este dedicat activităţilor de tip club.

Când şi când, în weekend, aici sunt organizate petreceri cu DJ-i invitaţi. Curiozitatea m-a îndemnat într-o seară să-i trec pragul. Cafeneaua de sus oferă o perspectivă cel puţin inedită. Zidurile de piatră rămase de la vechea construcţie acoperă mai bine de jumătate din ferestre, iar lumina amurgului dă tonuri deosebite sticlei aflate de jur-împrejur. 

De cum am intrat, mi-a atras atenţia designul minimalist. Câteva mese înconjurate de scaune negre, rânduite, şi o scară metalică ce cobora la nivelul de sub pământ. Aici, un bar şi o altă încăpere cu vreo patru mese. Granitul este peste tot. Negru, lucios, dă acea notă de eleganţă prêt-à-porter, nu inhibă şi nici nu respinge.

Nachos şi bomboane

Am ocupat o masă la subsol şi am început să cercetez meniul: bere (de la 6 lei), vin (de la 20 lei paharul), răcoritoare (de la 7 lei), cocktailuri (de la 15 lei) şi chiar şampanie (de la 300 lei). Ni s-a spus din start că nu putem comanda fresh în seara respectivă, din lipsă de fructe, aşa că am ales o specialitatea pe bază de cafea (10 lei), cu un whisky alături (18 lei). Toată seara, de pe bar, mi-au făcut cu ochiul cele trei boluri mari umplute cu jeleuri, nachos şi bomboane, din care am tot fost invitaţi să ne înfruptăm... Adevărat, cu greu am rezistat tentaţiei.  În tot acest timp, muzica se „înteţea”: noaptea devenea electrică.

Un fapt curios, la prima vedere, sunt pereţii de la subsol. Recunosc, mi-au trebuit câteva secunde să fac legătura. Imagini cu tancuri şi soldaţi, cu clădiri bombardate... Revoluţia din ’89, aşa cum s-a văzut dinspre casa care adăposteşte acum UAR.


Iniţial, gândeam cu părere de rău că spaţiul nu este populat la refuz, după care mi-am dat seama că una dintre sintagmele folosite de SubSol „small but smart” trebuie să fie o realitate. Nu este un bar/ club pentru mase. Nici măcar pentru hipsteri. Este un loc de relaxare pentru cei care fug de decadentul Centru Vechi, mult prea înţesat de caractere îndoielnice şi muzică proastă. Este un alt loc din centru al cărui potenţial trebuie valorificat.

Arhitectura între vechi şi nou

Clădirea iese uşor în evidenţă. Ochiul se bucură la vederea celor câteva ziduri din ceea ce a fost odată Casa Peucescu (Grigore Peucescu, redactor al ziarului Timpul), care servea drept adăpost al întâlnirilor intelectuale de la mijlocul secolului XIX. Apoi, mai sus, descoperim detalii ale modernismului „sticlos”. Casa Peucescu a găzduit şi Direcţia V a Securităţii, în anii ‘50, iar în decembrie ‘89 a fost lovită în plin de artileria activă la Revoluţie. Zece ani mai târziu, Uniunea Arhitecţilor din România o recondiţiona/reconstruia. Astăzi, reprezintă în continuare o clădire controversată, mulţi fiind intrigaţi de combinaţia de elemente vechi şi noi, de faptul că arhitecţii din România nu au păstrat designul original.

SubSol, Dem I. Dobrescu 5, 021.315.60.98. L-D: 10:00 – 24:00

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite