FOTOGALERIE Terase de muzeu. La cafeneaua scriitorilor se citeşte cancan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitori, angajaţi ai Muzeului Literaturii, foşti salariaţi ai instituţiei din Bd. Dacia, pictori se întâlnesc zilnic la terasa din spatele muzeului. Practic, „locuiesc” acolo.

Sub copaci, primele mese şi scaune din plastic ale Bucureştiului. Umbrelele, branduite cu o marcă de bere. La intrare, un „Tatăl Nostru” adaptat „vremilor” de un poet contemporan.

Costel şi Lili

Ce remarci întâi şi-ntâi? Chelnerii. Îmbrăcaţi ca la Bufetul de demult, în alb şi negru. Sunt plictisiţi mai tot timpul, dar mai ales când comanda nu este consistentă. „Mă ceartă la bucătărie dacă cer doar o porţie de cartofi prăjiţi”, este replica unuia dintre ei. Se pare că la bucătărie nu-i agreează pe mesenii ligavi. Mici cu cartofi, asta da comandă! Costel, chelnerul, e supărat şi pentru o porţie de ciorbă – ieftină! Cerem şi pâine, dar suntem trecuţi cu vederea. Când îi amintim, tot noi suntem de vină. „Aţi vrut fără pâine!”, ne apostrofează deranjat.

image

Însă La Muzeu nu te poţi supăra pe ei. E în firea locului. Tanti Lili, o chelneriţă cam pe la 40 de ani, cu fustă scurtă, machiaj strident, negru pe sub ochi, se încruntă şi-ţi aruncă priviri dintre cele mai otrăvitoare când te întreabă de încă un rând. De frică, mai iei o halbă. Îşi aranjează tot timpul cămaşa albă, pe sub borsetă, şi este apreciată de clienţii fideli. Dar destul cu chelnerii. Muşteriii fac poveştile localului.

Lecturi obligatorii. Singurele

Se vorbeşte tare, pe voci dintre cele mai tulburi. Se folosesc şi injurii la adresa celor care lipsesc de la masă. E ceva obişnuit. Seara, discuţiile bahice se aud de peste tot.

O doamnă, prezenţă nelipsită de la terasă, îi ocheşte pe necunoscuţii locului şi-i „atacă” cu întrebarea: „Nu doriţi un tablou?” Ştiţi ce se citeşte la „Cafeneaua Scriitorilor”? Veţi fi surprinşi sau „scriitorii” vor să fie originali pur şi simplu. „Ai cumva Cancan-ul, pentru că vreau să citesc horoscopul!” „Ia-l, tu, că eu am Click! şi Libertatea”, a răspuns o altă doamnă în timp ce mânca deosebit de concentrată foile de salată ca pe spaghete.

Avea toată presa tabloidă pe masă, din care colegii puteau alege. Înainte să comande tocmai fusese apostrofată de Costel pentru că şi-a permis să ceară doar un suc sau ceva asemănător. S-a supărat şi l-a pârât lui Lili. Costel jignise un client fidel.



La o altă masă, la intrare, „Adevărul” este lectura de prânz, mai ales după Referendum. Lângă noi, la o sticlă de apă plată, se răsfoieşte „Apostrof”.

În aşteptarea unui poet din Riga

În dreapta, o fostă angajată a Muzeului citeşte un manuscris tipărit, probabil cumpărat de la librăria-gheretă. Partenerul de discuţie, un domn distins, care aşteaptă o persoană importantă, un poet leton din Riga, duce conversaţia, elegant, de la perechea de sandale care nu mai poate fi lipită şi în care se simţea confortabil la Călinescu şi puterea de creaţie.

„Călinescu nu primea vizite şi nici nu vizita pe cineva. Scria. Ca să scrii trebuie să stai la birou, nu la terasă. Ca să scrii bine, mergi la ţară, în linişte. La Bucureşti vii doar să aduci manuscrisul”. Şi i-am dat dreptate. Mai are o pereche de sandale, de rezervă. O colegă îmi spune că s-ar muta la Scriitori, după ce-i povestesc ultimele peripeţii.

Cine eşti, dom'le!?

La terasa de pe strada Christian Tell, dacă recunoşti pe cineva, el nu va putea să-ţi întoarcă gestul de amiciţie. Din pricina stării avansate de ebrietate, va crede că-i eşti duşman, aşa că fii cu băgare de seamă şi nu foarte amabil. „Bună seara!” /„Cine sunteţi dumneavoastră?”/ „Ne cunoaştem!”/ „Nu ne cunoaştem”, a spus un reputat profesor la Facultatea de Arte din Bucureşti. Şi am fost de acord cu domnia sa.

Mici cu cartofi. Atâââât!

Meniul pare şi el o glumă. Mititeii costă 2,1 leu (oare acesta e preţul psihologic pentru scriitori?), smântâna – 1,8 lei, ciorba de legume – 6 lei, ceafa de porc – 12, meniul zilei – 14. Şi cea mai „atractivă” ofertă: „organizăm mese festive”. La preţul ăsta, cred că nu duc lipsă de clienţi! Oricum, terasa este plină tot timpul. În privinţa preparării mâncărurilor, avem dubii. E riscant să mănânci ceva aici, dar după ce te-ai ameţit, nu-ţi mai pasă şi nici nu mai contează ce e în farfurie. Nu aveţi multe de ales, de câte ori am fost, micii cu cartofi prăjiţi se perindau pe la nasurile muşteriilor. Probabil, cea mai sigură combinaţie.

Nu recomandăm terasa La Muzeu decât pentru băuturile îmbuteliate. Dacă vă aflaţi din întâmplare prin zonă, puteţi zăbovi la o întâlnire de „afaceri” sau dacă vi s-a urât cu civilizaţia.

image
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite