Descoperire spectaculoasă pe șantierul de la Palatul Universității din București. A fost găsit un tunel înalt de 4 metri care înconjoară clădirea

0
Publicat:

Un tunel înalt de 4 metri care înconjoară Facultatea de Chimie a fost descoperit în clădirea principală a ansamblului monumental Palatul Universității, în timpul lucrărilor de consolidare. Anunțul a fost făcut de către arhitectul Mircea Căpățână.

Vestigiile Academiei Domnești, descoperite pe șantierul Palatului Universității FOTO SC Erbașu
Vestigiile Academiei Domnești, descoperite pe șantierul Palatului Universității FOTO SC Erbașu

Nu știu dacă știți, dar în jurul Facultății de Chimie există un tunel (canal de aerare), de jur împrejur, care datează din timpul clădirii inițiale, realizate în anul 1869. Pe acea vreme nu există hidroizolație și atunci soluția pe care au găsit-o a fost ca, de jur împrejurul clădirii, să facă un canal de aerare perimetral. Tunelul există în continuare, l-am regăsit. Are lățimea de un metru și este înalt de circa 4 metri, numai că tunelul acesta era găurit de burlanele care veneau de pe clădire. Când au schimbat ultima dată învelitoarea, toate burlanele au fost date direct pe trotuar, însă tunelul a rămas şi, în prezent, toată apa ajunge în canalul acesta de aerare care este inundat”, a declarat arhitectul pentru b365.ro despre descoperirea uimitpare care a fost făcută pe șantierul de la Palatul Universității.

Acest lucru afectează tot subsolul Facultății de Chimie care nu poate fi utilizat în momentul de față pentru că este plin de apă.

Consolidarea și restaurarea întregii clădiri

Proiectul „Palatul Universității” constă în consolidarea structurală a întregii clădiri, restaurarea învelitorii și a șarpantei, a fațadelor (inclusiv a tâmplăriei exterioare), modificări funcționale și restaurarea finisajelor interioare, lucrări de reabilitare a instalațiilor, precum și de conservare și punere în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioară, prin amenajarea unui spațiu muzeal.

În prezent, conform arhitectului Mircea Căpățână, este începută cercetarea arheologică în curtea interioară, iar primul corp de clădire, cel al Facultatuii de Istorie, a fost predat constructorului care a început să monteze schela în curtea interioară. În curând va începe montarea schelei către Bulevardul Regina Elisabeta”. După finalizarea proiectului de restaurare, care are ca termne de finalizare 66 de luni, lumea va putea să intre în curtea interioară a Palatului Universității.

"Am dezvoltat împreună cu partenerii nostri un concept pentru iluminarea Universității nu numai la exterior, ci vom pune în valoare și curtea interioara, de aceea avem două sisteme diferite de iluminat arhitectural. Unul este legat de punerea în valoare a fațadelor exterioare, iar cel din interior va avea ca subiect vestigiile care vor fi puse in valoare prin iluminare cu culori diferite, tocmai pentru a marca acele etape istorice. Curtea interioară va fi un spațiu de socializare pentru studenți, dar și un muzeu care să atragă vizitatorii,” a explicat arhitectul pentru sursa citată mai sus.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite