Cum vor ONG-urile să salveze Hala Matache din calea Diametralei lui Oprescu: „Să mutăm Casa Poporului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Poporului se află în calea bulevardului Uranus
Casa Poporului se află în calea bulevardului Uranus

Mai multe organizaţii nonguvernmentale au lansat o petiţie online prin care propun ca în loc să fie mutată Hala Matache din calea viitorului bulevard Uranus, mai bine să fie mutată Casa Poporului, care se află şi ea pe traiectoria acestuia. În acest caz, autorităţile au propus construirea unui tunel pe sub Palatul Parlamentului.

Principalul argument folosit de iniţiatorii acestei cauze este acela că palatul Parlamentului nu este monument istoric, spre deosebire Hala Matache. Astfel, de mai bine de doi ani, autorităţile locale încearcă să dărâme Hala Matache din calea bulevardului Uranus, ce va face legătura între nordul şi sudul Capitalei. Ultima soluţie a fost aceea ca hala, monument istoric, va fi mutată 37 de metri mai în spate, prin demolare. Pe de altă parte, şi Casa Poporului stă în calea megabulevardului. În acest caz, autorităţile au propus realizarea unui tunel cu o lungime de 800 de metri care să treacă inclusiv pe sub Palatul Parlamentului.

„Proiectul Diametralei Nord-Sud a primarului Sorin Oprescu se pare că este pus în dificultate de Casa Poporului. Pentru că proiectul este schiţat din vremurile în care Ceauşescu era încă o proiecţie a părinţilor lui, drumul este prevăzut a trece pe unde este acum clădirea. Primarul a dovedit că nu îi stă nimic în calea şoselei, drept pentru care se luptă de mai bine de doi ani să mute Hala Matache, clădire de patrimoniu. A decis să o mute «mai în spate cu 37 de metri şi 20 de centimetri». Casa Poporului nici măcar nu este o clădire de patrimoniu, deci, ca valoare istorică, este inferioară Halei Matache. Casa Poporului este doar o clădire mai mare. Haideţi să îl ajutam pe Sorin Oprescu să îşi şerpuiască mândra şosea pe suprafaţă. Să mutăm Casa Poporului cu 37 de metri şi 20 de centimetri mai în spate“, se arată în petiţia lansată de organizaţiile nonguvernamentale.

Pe de altă parte, societatea civilă propune o variantă prin care hala ar putea fi salvată: construirea unui trotuar direct prin hală, după ce aceasta va fi renovată. Şerban Sturdza, în calitate de preşedinte executiv al Asociaţiei ProDomo, susţine că lucrările la bulevardul Uranus pot continua şi fără a fi necesară demolarea monumentului Hala Matache, şi există elemente noi care nu au fost luate în calcul atunci când a fost aprobat avizul de demolare a Halei Matache.

„Se discută de mai bine de doi ani soarta Halei Matache. Acum, Sorin Oprescu a considerat că trebuie mutată mai în spate cu 37 de metri şi 20 de centimetri. Dar el nu a luat în calcul Casa Poporului. De ce să treacă pe dedesubt când ar trebui să fie vizibilă, că doar se luptă pentru ea de atâţia ani. Şi, oricum, Casa Poporului nu e monument istoric. Deci societatea civilă nu s-ar mai opune la mutarea prin demolare. Şi nici organizaţiile de drepturile omului, căci persoanele care urmează să fie «mutate» ştiu să îşi poarte singure de grijă. Deci să mutăm Casa Poporului peste Catedrala Mântuirii Neamului!“, mai scriu semnatarii petiţiei.

Mai bine de 40 de persoane au protestat miercurea trecută, în faţa Ministerului Culturii solicitând ministrului să retrimită avizul de mutare a Halei Matache la Comisia Monumentelor Istorice, pentru că membrii comisiei nu au luat în calcul şi varianta păstrării monumentului în acelaşi loc.
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite