Ciprian Ciucu și Ilie Bolojan, întâlnire privind un acord pentru evaluarea ELCEN în perspectiva preluării de către Primăria Capitalei
0Ciprian Ciucu a anunțat că a convenit cu Ilie Bolojan, ministru interimar al Energiei, ca Ministerul Energiei să demareze evaluarea activelor ELCEN, în perspectiva preluării companiei de către Primăria Municipiului București.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, discuțiile au avut loc la Ministerul Energiei, unde au fost analizate etapele necesare pentru transferul ELCEN și pentru implementarea sistemului de termoficare centralizată SACET în București.
„Un pas important făcut de primarul general Ciprian Ciucu pentru ca Bucureştiul să nu mai stea iarna în frig şi fără apă caldă! Ieri, edilul s-a întâlnit la Ministerul Energiei cu premierul Ilie Bolojan şi cu reprezentanţii ministerului. Au discutat despre paşii următori pentru a prelua Elcen la Primăria Capitalei şi pentru a realiza sistemul SACET în Bucureşti”, se arată în informarea transmisă de Primăria Capitalei.
Potrivit aceleiași surse, proiectul de preluare este unul discutat de mai mulți ani, însă fără o finalizare concretă.
„Vrem să punem în practică decizii luate anterior, apoi tergiversate ani de zile. SACET înseamnă Sistem de Alimentare Centralizată cu Energie Termică. Este reţeaua care produce, transportă şi distribuie căldură şi apă caldă către locuinţe şi clădiri. În Bucureşti, sistemul implică în principal că Elcen produce agentul termic în centrale, iar Termoenergetica transportă şi distribuie căldura către consumatori”, a explicat Ciprian Ciucu.
Edilul Capitalei susține că preluarea ELCEN de către Primăria București ar permite coordonarea producției și distribuției energiei termice într-un sistem unitar, ceea ce ar facilita investițiile și modernizarea rețelei.
În acest context, Ciprian Ciucu afirmă că Ministerul Energiei va realiza evaluarea activelor ELCEN, „evaluare de care se face că uită de mai mulţi ani”.
Totodată, primarul general avertizează că proiectul ar putea fi blocat de un viitor guvern, însă subliniază că deciziile în domeniul termoficării nu ar trebui să fie influențate politic.
„Evident, procesul de preluare va putea fi blocat iarăşi de către viitorul Guvern. Să vedem... Deciziile corecte nu trebuie să aibă culoare politică, termoficarea nu trebuie să aibă culoare politică pentru că cei care au de suferit sunt bucureştenii”, a declarat Ciprian Ciucu.























































