Foto Un lift cu șapte persoane a căzut în gol aproape 10 metri la Ministerul Transporturilor, la o zi după ce cablurile au fost schimbate
0Un lift s-a prăbușit joi dimineață în clădirea Ministerului Transporturilor din București, situată în Palatul CFR de pe bulevardul Dinicu Golescu. În interiorul cabinei se aflau 7 persoane, care au fost scoase de echipele de intervenție sosite la fața locului. Un incident similar a avut loc luni, dar nu a fost anunțat.

UPDATE 16.08 - Un incident similar a avut loc luni
Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) a transmis că un incident similar a avut loc în ziua de luni, însă atunci au funcţionat frânele, scrie News.ro.
„Din ce ştiu, liftul a căzut de la etajul 4 şi nu au funcţionat frânele de siguranţă, tamburii care trebuiau să se blocheze”, a declarat, joi, reprezentantul ISCIR, Radu Raul Dorobanţu.
Acesta a explicat că s-a demarat o anchetă şi a anunţat că un incident similar a avut loc în cursul zilei de luni, când un lift a căzut în gol câteva etaje, adăugând că incidentul ar fi trebuit să fie anunţat.
Oficialul ISCIR a mai declarat că vor fi luate măsuri după accidentul de lift și că inspectorii verifică deja situația la fața locului. A precizat că va fi realizată o expertiză pentru a stabili cauzele incidentului și că vor fi analizate toate documentele și regulile de siguranță care trebuiau respectate.
Raul Radu Dorobanțu a explicat că lifturile au mai multe sisteme de protecție, iar existența tamburului din puțul liftului a împiedicat producerea unei tragedii și mai grave, însă a subliniat că mai multe persoane au fost rănite și au ajuns la spital.
UPDATE 13.00 Liftul ar fi căzut de la etajul 4 până la subsol
Apar noi informații în cazul liftului care s-a prăbușit joi în Palatul CFR, sediul Ministerul Transporturilor.
Șeful Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Radu Dorobanțu, a declarat că ascensorul ar fi căzut de la etajul 4 până în puțul liftului aflat la subsol, după ce sistemele de siguranță nu au funcționat.
Potrivit acestuia, instituția nu a fost informată despre un incident anterior reclamat la același lift, deși procedurile prevăd notificarea obligatorie a ISCIR în cazul unor defecțiuni majore.
„Din ce știu, liftul a căzut de la etajul 4 și nu au funcționat frânele de siguranță, tamburii care trebuiau să se blocheze, nu știu să vă spun de ce, facem o anchetă. A căzut de la etajul 4 în puțul liftului de la subsol și s-a oprit în tamburul de siguranță. E un tambur ca cel de tren. Au fost în jur de 7-10 metri, nu știu exact. Ultima verificare tehnică periodică a fost efectuată de CNCIR pe 9 aprilie”, a declarat Radu Raul Dorobanțu jurnaliștilor aflați la fața locului.
UPDATE 12.00 A fost dispusă oprirea tuturor ascensoarelor din incinta Palatului CFR
Biroul de presă al Ministerului Transporturilor a făcut următoarele precizări:
În lift se aflau mai mulți angajați ai instituției care își desfășoară activitatea în clădire.
În urma incidentului, a fost dispusă oprirea tuturor ascensoarelor din incinta Palatului CFR pentru verificări suplimentare. Totodată, a fost constituită o comisie internă de anchetă care va analiza circumstanțele producerii evenimentului.
UPDATE 11.40 Ieri s-ar fi făcut lucrări de mentenanță la liftul prăbușit
Ieri s-ar fi făcut lucrări de mentenanță la liftul prăbușit, fiind schimbate cablurile.
Etajul de la care a căzut în gol cabina nu a fost stabilit până în acest moment.
Dintre cele șapte victime (doi bărbați și cinci femei), cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale.
- Un bărbat de 38 de ani a fost transportat la Spitalul Militar Central, prezentând fractură la membrul inferior drept
- O femeie de 42 de ani a fost transportată la Spitalul Universitar, cu fractură la membrul inferior drept
- O femeie de 46 de ani a fost dusă la Spitalul Militar Central, acuzând dureri la membrul inferior stâng
- O femeie de 53 de ani prezintă dureri la nivelul membrelor inferioare
- O femeie de 33 de ani acuză dureri la nivelul membrului inferior drept, în zona gleznei
UPDATE 11.30 Informare DGPMB
Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) au transmis o informare de presă privind liftul căzut în gol.
Potrivit autorităților, apelul a fost primit în jurul orei 10:22, iar polițiștii Secției 3 ajunși la fața locului au confirmat incidentul.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje ISU București-Ilfov, care au evacuat persoanele din lift și au acordat primul ajutor victimelor.
Polițiștii au delimitat zona și desfășoară cercetări pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul. La acest moment, activitățile sunt în dinamică.
UPDATE 11.20 Șeful DSU: Erau 7 persoane în lift, două ar putea avea fracturi
Șeful DSU, Raed Arafat, a oferit noi informații despre incidentul produs la Palatul CFR, unde un lift s-a prăbușit cu șapte persoane în interior.
Potrivit acestuia, cinci dintre victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar cel puțin două persoane prezintă suspiciuni de fracturi la membrele inferioare și ar putea fi transportate la spital.
Circulaţie blocată pe DN2A, în apropiere de Hârşova. Trei oameni au murit într-un accident rutier„Este vorba de șapte persoane care au fost în lift. Vorbim de doi bărbați și cinci femei. Cinci dintre persoanele respective au necesitat îngrijiri și probabil că vor fi duse la spital. ... Sunt două persoane cu suspiciuni de fractură”, a declarat Raed Arafat, marți, pentru Digi24.
Șeful DSU a precizat că niciuna dintre victime nu este în pericol în acest moment și că autoritățile urmează să stabilească exact cauza producerii incidentului.
UPDATE 10.55 Trei persoane vor fi transportate la spital
Alte trei persoane vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare, ca urmare a rănilor suferite.
Știrea inițială
Potrivit unui comunicat transmis de ISU București-Ilfov, pompierii au intervenit de urgență după ce cabina liftului a căzut în gol.
O persoană primește îngrijiri medicale după ce a acuzat dureri la nivelul gleznei, iar primele informații indică faptul că cel puțin șase persoane au fost rănite în incident.
„În urmă cu scurt timp am intervenit la Palatul CFR, bulevardul Dinicu Golescu, ca urmare a căderii cabinei unui lift. În interior se aflau 6 persoane, care au fost scoase din lift. În acest moment i se acordă primul ajutor unei persoane cu dureri la nivelul gleznei. Intervenim cu 2 echipaje SMURD si 2 autospeciale de stingere”, au transmis reprezentanții ISUBIF.
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital



Incidentul a avut loc în Palatul CFR, una dintre cele mai cunoscute clădiri administrative din Capitală. Imobilul are aproape 90 de ani, construcția sa începând în 1937 după planurile arhitectului Duiliu Marcu, conform site-ului oficial. Clădirea a fost dată parțial în folosință în 1948, iar lucrările au fost finalizate complet în 1962.
La momentul inaugurării, Palatul CFR era considerat una dintre cele mai moderne clădiri administrative din Europa de Est și primul edificiu civil de asemenea dimensiuni din România construit pe schelet metalic sudat și înglobat în beton.
De-a lungul timpului au existat relatări privind probleme tehnice și ascensoare vechi în clădire. Ancheta în acest caz este în desfășurare.
Știre în curs de actualizare























































