Bucureşti 553. Secretele îngropate în catacombele şi tunelurile Capitalei

În măruntaiele Capitalei există mai multe catacombe şi tuneluri. FOTO reptilianul.blogspot.ro

De-a lungul istoriei Capitalei, mai multe secrete au fost ascunse sau pur şi simplu uitate, altele s-au transformat în legende şi nimeni nu a fost interesat să afle adevărul. O serie de galerii subterane au fost astupate sau demolate, însă cele mai multe există ascunse în măruntaiele Capitalei.

În adâncul Bucureştiul se ascund numeroase galerii secrete descoperite încă din anul 1888, pe când s-au început lucrările de canalizare a râului Dâmboviţa.

Există tuneluri care leagă Mănăstirea Plumbuita de Palatul Ghica, pe sub râul Colentina. Pe lângă acestea au mai fost descoperite galerii între Mănăstirea Sarindar şi Dâmboviţa sau între Casa Dudescului şi Zăvoaiele Cioplea, situat în apropiere de Dudeşti.

Cel mai vechi tunel subteran a aparţinut domnitorului Vlad Ţepeş

Unul dintre cele mai vechi tuneluri subterane se spune că a aparţinut pe vremuri lui Vlad Ţepeş, pe care îl construise special pentru a se refugia atunci când era atacat de duşmani. Tunelul pornea de la castelul lui Vlad, aflat pe locul Palatului Kretzulescu de astăzi şi trecea pe sub Cismigiu.

Totodată, acesta avea o ramificaţie spre Schitu Măgureanu, după care trecea pe dedesubtul aleilor din parc, pe sub lac şi ajungea tocmai în zona unde se află actuala Primărie Generală a Capiltalei, după care cotea brusc pe sub cheiul Dâmboviţei şi ajungea la ascunzătoarea special amenajată pentru zilele de asediu.

Cele mai multe tuneluri subetarane aveau guri de aerisire, pentru ca cei aflaţi sub pământ să poată respira. Una dintre aceste aceste guri de aerisire era ascunsă sub aleea principală din Cişmigiu, iar alta chiar sub lac, fiind ulterior distrusă odată cu amenajarea acestuia.

Documentele istorice, precum dicţionarul geografic din 1898 precizează că lacul din Cismigiu este legat de Dâmboviţa „printr-un canal lung de doi kilometri”.

În adâncul străzilor din centrul Capitalei se ascund cele mai vechi şi cele mai cunoscute galerii subterane datând din secolul XVI. În timpul invaziilor bandelor turceşti care veneau şi devastau Bucureştiul, oamenii au început să-şi sape tuneluri pentru a-şi ascunde averile.

În zona Unirii, pe strada Negru Vodă, a fost găsit un tunel căptuşit în totalitate cu cărămidă, cu o lăţime de 1,5 metri. Tunelul a fost săpat la o adâncime de peste zece metri, şi are aproximativ 250 de metri care leagă Curtea Veche de Hanul lui Manuc şi Biserica Domnească, după cum scrie jurnalistul Romulus Cristea, pe blogul său.

Tunelul personal al lui Ceauşescu

Şi Ceauşescu a avut precum marii domnitori, propria sa reţea de tuneluri subterane. Între anii 1970 – 1975, Calea Victoriei a fost blocată pentru a se efectua lucrări la un tunel care făcea legătură între Comitetul Central, Palatul Regal şi Sala Palatului.

Tunelul era foarte bine realizat, fiind dotat cu sursă proprie de de apă şi alte dotări care, în caz de urgentă se putea rămâne în tunel timp de trei zile, fără intervenţie exterioară.

Dictatorul se deplasa la Comitetul Central direct în loja de la Sala Palatului prin tunelul special construit ce nici măcar nu era păzit, fapt ce atrăgea destul de multe suspiciuni din partea celor care nu îl vedeau traversând Calea Victoriei.

Palatul Tei şi Mănăstirea Plumbuita legate de un canal subteran de un kilometru

Poveştile din popor susţin că între Palatul Tei şi Mănăstirea Plumbuita exisă un tunel de aproximativ un kilometru ce face legătura între cele două puncte.

Din relatările jurnalistului Simon Săveanu, care în anul 1972 a vizitat beciurile şi ascunzătorile de sub Mănăstirea Plumbuita, reies amănunte relevante care atestă adevărul care se află în spatele poveştilor.

„Eram în adâncul pământului, acolo unde au suferit mulţi oameni, păşeam în inima legendarelor ascunzători... Şi când ni s-a spus că fostele guri de puţuri din afara mănăstirii ar fi aparţinut reţelelor subterane, fiind răsuflătorile unui tunel ce se continuă undeva, departe, fiecare dintre noi a pus acest amănunt în legătură cu tradiţiile localnicilor”, relatează scriitorul Silviu N. Dragomir în cartea „Un Bucureşti mai puţin cunoscut”.

Catacombele ascunse de sub străzile Capitalei nu sunt deschise publicului, unele au fost astupate sau blocate, iar altele sunt incluse în planurile MApN, MAI sau SRI.