Școlile profesionale în sistem dual, model de succes la Brașov. Autoritățile vor să extindă conceptul

0
Publicat:

Brașovul va găzdui o conferință în care vor fi prezentate modele de succes pentru învățământul dual superior de către reprezentanți ai autorităților și mediului de afaceri din Elveția și Germania

Școala Profesională Germană Kronstadt FOTO Ioan Buciumar
Școala Profesională Germană Kronstadt FOTO Ioan Buciumar

După ce a relansat învățământul profesional prin Școala Profesională Kronstadt, care a fost un exemplu de bune practice pentru România și s-a răspândit în mai multe orașe din țară, Brașovul vrea să facă la fel și pentru învățământul superior.

Miniștri, ambasadori, primari, companii private implicate în învățământul dual și universități din Europa vor fi prezenți la Brașov în 13 și 14 octombrie. În cele două zile, orașul de la poalele Tâmpei va găzdui cea mai importantă conferință internațională dedicată învățământului dual din România, „EDU.DUAL - Strategii și Parteneriate”.

În luna octombrie, Brașovul devine polul învățământului dual din România. Având în vedere și experiența pe care Brașovul o are ca exemplu de bună practică la nivel național în domeniu, am gândit această conferință astfel încât să putem răspunde la toate întrebările legate de provocările și oportunitățile pe care învățământul dual le are în perioada următoare, fie că vorbim de schimbările legislative și extinderea acestui sistem la nivel universitar, fie că vorbim despre formarea consorțiilor pentru dezvoltarea învățământului dual sau de construirea de campusuri educaționale”, a declarat primarul Allen Coliban.

Rezultatele conferinței  vor fi centralizate într-o publicație care va servi drept ghid pentru dezvoltarea ulterioară a educației duale în România. La Brașov și-au anunțat prezența ES Arthur Mattli, ambasadorul Elveției, ES Dr. Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei, Michael Derrer, profesor la Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Lucerna (HSLU).

Dacă în anul școlar 2017-2018 oferta educațională brașoveană pentru învățământul profesional și tehnic era de 48 de clase, dintre care 21 în sistem dual, în anul școlar 2022-2023 aceasta a ajuns la 58 de clase, dintre care 32 de dual. În procente, ponderea învățământului profesional și tehnic a crescut de la 53,4% în anul școlar 2017-2018, la 59% în anul școlar curent”, a informat inspectorul școlar general Ovidiu Tripșa, Inspectoratul Școlar Județean Brașov.

Astfel, județul Brașov s-a apropiat simțitor de ținta de 60%, asumată de România în strategia de dezvoltare a învățământului secundar superior.

Școala Profesională Kronstadt a fost fondată de Clubul Economic German și Primăria Brașov și a format numeroși muncitori cu o calificare înaltă, în special pentru firmele din industria automotive, dar nu numai. EDU.DUAL se dorește un punct de plecare pentru sistemul dual superior.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite